Brexit – prescurtarea pentru „ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană” – a generat un întreg vocabular plin de termeni foarte specifici care explică, într-un fel, de ce acest eveniment este atât de complex. Vox a întocmit un glosar util pentru o înțelegere mai profundă a separării Marii Britanii de Uniunea Europeană la termenul limită stabilit pentru 31 octombrie.
Articolul 50
Aceasta este o secțiune din Tratatul Uniunii Europene de la Lisabona, acordul internațional care stabilește modul în care funcționează UE. Articolul 50 conferă statelor membre posibilitatea de a părăsi blocul european.
Regatul Unit a declanșat articolul 50 pe 29 martie 2017, atunci când premierul britanic Theresa May l-a anunțat pe președintele Consiliului European, Donald Tusk, că Marea Britanie intenționează să părăsească UE în urma referendumului care a avut loc pe 23 iunie 2016. Acest lucru a dat startul oficial al negocierilor dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie și al numărătorii inverse de doi ani până la ieșirea oficială a Regatului Unit.
Valabilitatea articolului 50 pentru Marea Britanie urma să expire la 29 martie 2019, dar restul statelor membre ale UE au convenit să o prelungească până la cel puțin 12 aprilie.
May a cerut o altă prelungire în aprilie, iar liderii UE au acceptat să amâne din nou Brexit-ul, de această dată până la 31 octombrie 2019. Orice amânare necesită acordul unanim al tuturor statelor membre ale UE, dar noul premier, Boris Johnson, a promis că va scoate Marea Britanie din UE la acea dată, indiferent de situație, chiar și fără un acord.
Marea Britanie are autoritatea unilaterală de a revoca articolul 50 și de a anula, în esență, Brexit-ul, cel puțin conform unei hotărâri din decembrie a Curții Europene de Justiție. O petiție pe site-ul Parlamentului Regatului Unit care solicita revocarea articolului 50 a atins aproape 6 milioane de semnături în martie.
Susținătorii Brexit (Brexiteers)
Un termen care se referă la susținătorii Brexitului, care tind să provină din extrema dreaptă a Partidului Conservato, care susțin cu ardoare ieșirea Regatului Unit din UE. Aceștia doresc ca Marea Britanie să se desprindă cât mai mult și cât mai repede de instituțiile și reglementările Uniunii Europene .
Acordul Brexit
Acesta se referă la planul de “divorț” pe care l-au negociat primul-ministru al Marii Britanii, Theresa May, și UE anul trecut. Există două componente: acordul de retragere de 585 de pagini, adică textul legal care stabilește condițiile de separare, și o declarație politică mai scurtă care stabilește că Marea Britanie și UE vor negocia o relație viitoare.
Acordul prevede o perioadă de tranziție de 21 de luni după Brexit, pe care Marea Britanie și UE o vor folosi pentru a negocia un nou acord de colaborare. Viitoarele discuții se vor concentra pe punerea în aplicare a acordului Brexit, care până acum s-a dovedit imposibilă: Parlamentul a respins de două ori complet acordul Brexit, inclusiv o dată în ianuarie cu o marjă istorică de 230 de voturi. De asemenea, a votat doar pentru acordul de retragere din martie 2019.
Johnson, în calitate de nou premier, a promis să renegocieze un nou acord Brexit cu omologii săi din UE, dar până acum nu s-au înregistrat prea multe progrese pe acest front.
Piața comună 2.0 (uneori cunoscută și sub denumirea de „Norvegia plus”)
Acest plan, susținut de unii parlamentari britanici, ar menține Marea Britanie într-o aliniere foarte strânsă cu UE.
Cel mai probabil ar implica aderarea la Asociația Europeană de Liber Schimb (EFTA), care este formată din Norvegia, Lichtenstein, Islanda și Elveția. Țările AELS au acces la piața unică a UE prin Spațiul Economic European, ceea ce înseamnă că, deși aceste țări nu fac parte din UE, ele permit libera circulație de bunuri, servicii, capital și forță de muncă între frontiere.
Țările AELS trebuie să contribuie la bugetul Uniunii Europene și să respecte mai multe reguli ale blocului european. În același timp, aceste țări AELS au o influență mai mică decât membrii UE în ceea ce privește stabilirea regulilor Uniunii.
Piața comună 2.0 solicită, de asemenea, Regatului Unit, să rămână parte a uniunii vamale sau să ajungă la un fel de acord de uniune vamală pentru a evita o ridicarea frontierei între Irlanda de Nord (parte a Regatului Unit) și Republica Irlanda (stat membru al UE).
Cu toate acestea, Norvegia și toate celelalte țări AELS nu fac parte din uniunea vamală a UE, deci acest plan ar putea complica situația.
Uniunea vamală
Uniunea vamală a Uniunii Europene promovează un schimb comercial liber între toate cele 28 de state membre actuale ale UE prin eliminarea tarifelor și taxelor și ale altor bariere în calea comerțului (cum ar fi cotele vamale).
Datorită uniunii vamale, UE funcționează ca o singură entitate atunci când vine vorba despre comerțul cu statele non-UE, astfel încât toate statele membre impun aceleași tarife externe atunci când tranzacționează cu alte țări – fie că este vorba de SUA sau China. Acest lucru împiedică statele membre să se lupte singure și să facă tranzacții comerciale independente – ceea ce susținătorii Brexit își doresc să facă.
Unele țări, precum Turcia, au acorduri de uniune vamală cu UE care acoperă anumite mărfuri.
Grupul european de cercetare (ERG)
Termenul, care se referă la un grup de simpatizanți ai Brexitului din rândul Conservatorilor, este oarecum impropriu. Aceștia sunt, de fapt, profund sceptici față de Uniunea Europeană și vor să o părăsească.
Acord de liber schimb (TLC)
Aceasta este abordarea comercială preferată de susținătorii Brexit pentru orice relație viitoare dintre UE și Marea Britanie.
Marea Britanie ar intenționa să încheie un acord comercial sau o serie de acorduri pentru a reduce barierele comerciale, care, în mod ideal, ar înlocui uniunea vamală sau calitatea de membru al pieței unice și ar elimina Marea Britanie din majoritatea instituțiilor UE. Aceasta este uneori denumit Brexit în stil canadian, deoarece modelul ar fi acordul comercial pe care UE îl are cu Canada.
Brexit fără acord
Acesta este scenariul preferat de susținătorii Brexit. Marea Britanie s-ar desprinde total de Uniunea Europeană și ar încerca, apoi, să negocieze un fel de acord de comerț liber. Marea Britanie ar câștiga controlul asupra chestiunilor precum imigrația și controlul granițelelor, dar ar pierde, de asemenea, avantajele de a face parte din piața unică și din uniunea vamală a Uniunii Europene.
Voturi indicative
Este vorba despre voturi fără caracter obligatoriu în Parlamentul Regatului Unit cu privire la o serie de rezoluții care, în cazul Brexit, ar trebui să arate care sunt planurile legate de Brexit care se pot bucura de o susținere majoritară în Camera Comunelor.
Deputații pot vota câte opțiuni doresc sau deloc.
Parlamentul a votat opt opțiuni Brexit diferite pe 27 martie, dar niciuna nu a primit majoritatea de voturi. Parlamentul a redus aceste opțiuni și a votat patru opțiuni la 1 aprilie, dar niciuna nu a reușit să strângă numărul de voturi suficient – deși opțiunea permanentă a uniunii vamale a pierdut doar cu trei voturi.
Frontiera cu Irlanda de Nord
Aceasta este o așa-numită poliță de asigurare în cadrul acordului Brexit care împiedică stabilirea unei frontiere dure – adică controale vamale fizice – între Irlanda de Nord (o parte a Regatului Unit) și Republica Irlanda (un stat membru al UE) odată ce Regatul Unit va părăsi Uniunea Europeană.
Frontiera este inclusă în acordul de retragere dintre Marea Britanie și UE. Acesta prevede că, dacă cele două părți nu pot găsi o modalitate viabilă de a evita controalele la granița dintre Irlanda de Nord și Irlanda la sfârșitul unei perioadei de tranziție după Brexit, Marea Britanie va rămâne în interiorul uniunii vamale, Irlanda de Nord urmând să se conformeze regulilor adiționale impuse de UE.
Marea Britanie nu se poate sustrage din acord în mod unilateral, deși UE a oferit asigurări legale suplimentare care oferă Marii Britanii posibilitatea de a contesta condițiile frontierei dacă consideră că Uniunea Europeană nu are intenții bune
Simpatizanții Brexit, inclusiv Boris Johnson, se opun frontierei, deoarece consideră că poate bloca Marea Britanie în UE după Brexit. Partidul Democrat Unionist al Irlandei de Nord (DUP), ai cărui membri formează în prezent o majoritate parlamentară pentru Boris Johnson, nu îl susțin, deoarece consideră că tratează Irlanda de Nord diferit de restul Regatului Unit.
Vot semnificativ
Expresia „vot semnificativ” se referă la o cerință prin care Parlamentul Regatului Unit trebuie să aprobe orice acord Brexit pe care Regatul Unit îl negociază cu UE.
Deputații pro-europeni au câștigat cu succes acest proiect de lege prin Acordul de Retragere al UE, legislație adoptată de Parlament în 2018, care este cunoscută și sub denumirea de “Great Repeal Bill”, care pune capăt autorității legislației UE asupra Regatului Unit, dar include anumite prevederi UE în legislația națională pentru a mai atenua impactul Brexitului.
Parlamentul a organizat două așa-numite „voturi semnificative” cu privire la acordul Brexit – și de fiecare dată parlamentarii au votat acordul (cea de-a treia respingere a acordului de retragere a lui May nu a fost un vot complet semnificativ, deoarece nu a inclus declarația politică).
Votul de neîncredere
Un vot de neîncredere sau o moțiune de încredere în Parlament are loc atunci când parlamentarii votează dacă își doresc să mai sprijine sau nu actualul guvern.
Dacă Johnson câștigă votul, nu se întâmplă nimic. Dacă pierde votul de încredere, membrii Parlamentului au, de obicei, 14 zile la dispoziție pentru a încerca să formeze un guvern alternativ – deși timpul se poate scurta dacă Parlamentul este suspendat la începutul lunii septembrie, așa cum s-a și întâmplat. Dacă parlamentarii nu reușesc să formeze un guvern, asta ar putea duce la alegeri generale.
Brexitul fără acord
Acesta este un scenariu haotic în care Marea Britanie părăsește UE fără nicio înțelegere sau perioadă de tranziție. Acordurile actuale ale Regatului Unit cu UE privind comerțul, securitatea, călătoriile și multe altele vor expira la 31 octombrie 2019.
Declarație politică
Acest termen se referă la cea de-a doua parte a acordului Brexit, care spune că, după separarea dintre Marea Britanie și UE, cele două părți vor stabili o înțelegere viitoare privind probleme de comerț, securitate și alte aspecte.
Declarația politică este extrem de nespecifică prin configurația sa, pentru a permite UE și Marii Britanii să pună pe masa negocierilor toate opțiunile. Acesta este și motivul pentru care mulți parlamentari, inclusiv mulți susținători ai unui soft Brexit, se opun.
Prorogare
Prorogarea este modalitatea formală de a încheia o sesiune parlamentară înainte ca una nouă să își înceapă activitatea.
Deși prorogarea nu este strict legată de problema Brexit-ului, Boris Johnson a schimbat acest lucru când, la sfârșitul lunii august, când i-a cerut Reginei Elisabeta a II-a să proroge – adică să suspende – activitatea Parlamentului timp de cinci săptămâni, în ceea ce arată foarte mult ca o încercare de a limita posibilitatea Parlamentului să oprească un Brexit fără acord. Regina a fost de acord, ceea ce era de așteptat, întrucât solicitarea permisiunii ei este în mare parte o formalitate.
Prorogarea Parlamentului este o practică destul de tipică, mai ales la apariția unui nou guvern. Dar, de obicei, suspendarea durează doar o săptămână sau două. Acesta este în parte motivul pentru care criticii au considerat cererea de cinci săptămâni a lui Johnson fără precedent și o tentativă de „lovitură de stat”, mai ales că vine cu doar câteva săptămâni înainte de 31 octombrie.
Al doilea referendum
Acesta este cunoscut și sub denumirea de „votul oamenilor” sau vot de confirmare a publicului. Susținătoriii unui al doilea referendum vor ca publicul să voteze acordul final Brexit aprobat de Parlament. Practic, ar trebui să spună dacă doresc acest scenariu Brexit sau preferă să respecte acordul actual, care este apartenența Marii Britanii la UE.
Până în prezent, un al doilea referendum nu a reușit să atragă susținere nici în Parlament, nici din partea prim-ministrului.
Piață unică
Piața unică asigură libera circulație a mărfurilor, serviciilor, a capitalului și a persoanelor în interiorul și între toate statele membre ale Uniunii Europene. UE a apărat aceste „patru libertăți” ca fiind inviolabile, ceea ce înseamnă că vor fi aplicate cumulativ sau deloc.
Soft Brexit
Termenul presupune o desprindere mult mai puțin severă de Uniunea Europeană decât celelalte scenarii care au fost propuse.
În linii mari, Regatul Unit ar rămâne aproape de UE și ar putea păstra accesul la piața unică și la uniunea vamală sau la ambele. Marea Britanie ar trebui să respecte, de asemenea, multe dintre legile și reglementările UE după care funcționează piața unică și uniunea vamală. Și din moment ce nu ar mai fi membru al UE, Marea Britanie nu ar mai avea influență asupra felului în care sunt aplicate legile.
Acord de retragere
Acesta este scenariul separării de 585 de pagini negociat de Marea Britanie și UE care rezolvă unele dintre problemele legale și tehnice ale despărțirii. Planul prevede o perioadă de tranziție de 21 de luni în care Marea Britanie va părăsi oficial UE și nu va avea putere decizională, dar va rămâne în cadrul acordurilor sale comerciale și de securitate până în decembrie 2020 (perioada de tranziție poate fi reînnoită o dată, până în 2022).
Acordul de retragere reglementează statutul a milioane de cetățeni ai UE care trăiesc în Marea Britanie și cetățeni britanici care trăiesc în UE și include toate aspectele legate de modul cum va fi gestionată granița dintre Irlanda de Nord și Irlanda. În plus, este prevăzută și o suma de bani pe care Marea Britanie trebuie să o achite către Uniunea Europeană. Boris Johnson vrea să renegocieze acest lucru, dar fără succes până acum.
