Refuzul președintelui francez Emmanuel Macron de a începe discuțiile de aderare cu Albania și Macedonia de Nord a dizolvat o strategie-cheie a UE pentru transformarea regiunii. Nu numai că apartenența la Uniunea Europeană a devenit mai greu de realizat pentru cele două națiuni balcanice, dar a redus și speranțele altora din regiune.
Există o mulțime de motive bune pentru a nu fi de acord cu rezistența Franței față de continuarea discuțiile de aderare. Faptul că țările membre, precum Franța, nu pot cădea de acord asupra susținerii hotărârii Comisiei Europene – care a constatat la începutul acestui an că atât Macedonia de Nord, cât și Albania îndeplinesc criteriile pentru a începe discuțiile – este într-adevăr o criză, relatează Politico Europa.
Pentru UE, acesta ar putea fi momentul potrivit pentru a se concentra în cele din urmă pe dezvoltarea de instrumente mai eficiente pentru a face față autocraților din regiune care nu sunt motivați să oprească controlul informal asupra instituțiilor naționale. Comisia a identificat această situație ca fiind o problemă anul trecut, dar nu a fost destul de insistentă în încercarea de a-i face față, alegând în schimb să facă procesul de extindere mai complex și greoi.
UE trebuie să dezvolte o nouă politică externă în regiune, care nu se concentreze numai pe procesul de aderare, cu prețul unei diplomații bune.
Abordarea blocului european față de Balcanii de Vest s-a conturat prin folosirea premisei aderării la UE drept un stimulent pentru soluționarea dezbaterilor deschise.
Să luăm exemplul Kosovo și al Serbiei când dialogul cu Bruxelles-ul a fost determinat de promisiunea că, dacă ambele țări ar normaliza relațiile, calea lor către aderarea la UE s-ar deschide. Acest scenariu a încetat să funcționeze cu ani în urmă, afectat de discuțiile despre schimbările de la graniță și de incertitudinea asupra posibilității ca cei cinci membri ai UE care nu recunosc Kosovo să își schimbe vreodată poziția.
Perspectiva de aderare la UE a fost un stimulent puternic pentru unii. Dar a mutat atenția și de la problema în sine. De prea multe ori, politica externă a UE s-a bazat pe promisiunea unei aderări eventuale ca un fel de remediere a tuturor problemelor, mai degrabă decât o investiție în mediere intensivă.
UE și Balcanii de Vest trebuie să se gândească la noi modalități de a lucra împreună. Cele șase țări din regiune ar putea găsi domenii de politică specifice prin care s-ar putea integra în UE, fără a se alătura oficial blocului. La rândul său, UE ar putea susține aceste eforturi cu expertiză și resurse, inclusiv pentru proiecte legate de mediu sau infrastructură.
În acest fel, chiar dacă aderarea se dovedește a fi o cale mai lungă decât sperau mulți, regiunea ar putea deja să se apropie de UE. Țările ar putea – chiar dacă nu este realist încă – la un moment dat să facă parte din zona Schengen sau din Spațiul Economic European. În cele din urmă, aderarea la UE ar deveni și mai ușoară și mai rapidă, întrucât ar fi fost integrate treptat în structurile UE.
Cea mai recentă piedică în calea procesului de aderare a Albaniei și Macedoniei de Nord ar putea fi, de asemenea, o lecție valoroasă pentru reformatorii din regiune, care s-au bazat prea mult pe susținerea din partea țărilor izolate. Acum, mesajul Bruxelles-ului este clar: sunteți pe cont propriu.
Poate fi dureros și, cu siguranță, nu este mesajul la care speraseră, dar i-ar putea determina pe cei care doresc să îmbunătățească modul de funcționare al țării lor să acționeze, decât să aștepte ajutor extern care nu a venit și nu va veni.
Pentru ca o societate să se transforme cu adevărat într-o democrație consolidată bazată pe statul de drept, schimbarea trebuie să vină din interior. În cel mai bun caz, UE poate oferi un model și un stimulent pentru a lua măsurile necesare. Dar nu poate genera schimbarea în sine.
Președintele sârb Aleksandar Vučić și alții din regiune au făcut pași către UE în teorie, subminând în practică instituțiile democratice și instituțiile de presă independente. Această traiectorie nu este în interesul nimănui.
