fbpx trusted online casino malaysia
europolitics
Brexit

Criză în Marea Britanie. Ce șanse are Opoziția să provoace căderea Guvernului Boris Johnson după ce Parlamentul a fost suspendat

Premierul britanic Boris Johnson a determinat-o pe Regina Elisabeta a II-a să suspende activitatea Parlamentului pentru cinci săptămâni, ceea ce înseamnă că opozanții unui Brexit fără acord au mult mai puțin timp la dispoziție decât credeau pentru a împiedica Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană la 31 octombrie fără o înțelegere.

Înainte de producerea acestui eveniment, opțiunea parlamentarilor care se opuneau unui Brexit fără acord era să adopte o lege prin care să-i solicite guvernului să ceară o prelungire a termenului pentru Brexit pentru a organiza un al doilea referendum, în cazul în care negocierile cu UE nu ar fi avut ca rezultat o înțelegere convenabilă.

Aceste mișcări care se plănuiau chiar în biroul lui Jeremy Corbyn trebuiau să înceapă atunci când Parlamentul avea să se întoarcă din pauza de vară, pe 3 septembrie. Mutarea lui Johnson anulează toate aceste demersuri iar Parlamentul are numai câteva zile între momentul în care suspendarea activității va lua sfârșit și 31 octombrie, data la care Marea Britanie ar trebui să iasă din UE.

Există și un Plan B – un vot de neîncredere acordat Guvernului. Pentru a reuși, însă, laburiștii au nevoie și de voturile conservatorilor care ar trebui să voteze împotriva intereselor propriului Executiv.

Care a fost rolul Reginei în acest context?

De obicei, guvernele britanice pot organiza o nouă sesiune parlamentară în fiecare an. Conform convenției, acest lucru se întâmplă atunci când Consiliul Privat, un organism format din politicieni seniori care acționează în calitate de consilieri oficiali ai Reginei cu privire la exercitarea puterilor sale executive limitate, solicită să „proroge” (sau să suspende) parlamentul.

Ar fi fost un act de rebeliune extraordinară din partea monarhului să respingă o astfel de cerere. La urma urmei, Glorioasa Revoluție din 1688, atunci când James II a fost înlăturat și înlocuit de fiica sa Maria și soțul ei, William de Orania, a fost dusă pentru problema fundamentală a supremației parlamentului. Într-adevăr, Regina a acceptat cererea lui Johnson și a aprobat miercuri suspendarea pentru o perioadă de cinci săptămâni a parlamentului.

Ce înseamnă suspendarea Parlamentului

Atunci când Parlamentul este prorogat, nu se organizează dezbateri sau sesiuni de voturi – iar majoritatea legilor care nu și-au încheiat trecerea prin Parlament trebuie să reia tot parcursul legislativ.

Această situație este diferită față de „dizolvarea” Parlamentului – când toți parlamentarii renunță la locurile lor pentru a face campanie pentru alegerile generale.

Noua sesiune va începe cu deschiderea de stat a Parlamentului și a tuturor ceremoniilor aferente. În centrul tuturor se va afla discursul Reginei. Monarhul va citi un text care stabilește prioritățile legislative ale guvernului pentru sesiunea viitoare. În realitate, discursul este scris de Downing Street, iar pe 14 octombrie, Majestatea Sa va recita o declarație scrisă de Boris Johnson.

De obicei, discursul Reginei este urmat de câteva zile de dezbatere parlamentară. Și, dacă până în prezent, Johnson a fost fericit să sfâșie normele vieții politice britanice, aceasta este o tradiție care i se va potrivi foarte bine. Brexit-ul va fi în centrul programului legislativ al guvernului, iar dezbaterea despre discursul Reginei îi permite Downing Street să respingă acuzațiile potrivit cărora manevrele lui Boris Johnson sunt concepute pentru a înăbuși discuțiile parlamentare ale acestui eveniment.

Ce va urma?

În mod util, programul coincide cu următorul Consiliu al UE, care va avea loc pe 17 și 18 octombrie. Dacă Boris Johnson va reveni de la acest eveniment cu un nou acord Brexit el, va spera să îl promoveze prin Parlament în cele două săptămâni rămase până în ziua limită pentru Brexit.

Dar dacă negocierile cu UE eșuează și Johnson va alege un Brexit fără acord, lucrurile ar putea arăta foarte diferit. Problema pentru adversarii săi este că, până în acest moment, spațiul lor de manevră ar fi sever limitat.

Chiar dacă ar putea să adune suficient sprijin parlamentar pentru a da un vot de neîncredere, legea britanică stabilește o fereastră de două săptămâni pentru formarea unui nou guvern sau pentru a fi convocate alegeri generale. Între timp, numărătoarea inversă pentru Brexit va continua.

Ce vrea cu adevărat Boris Johnson?

Tot ceea ce Johnson a făcut până acum a avut un singur scop – declanșarea Brexit-ului pe 31 octombrie. Suspendarea Parlamentului are un efect singular. Îi capacitează pe cei care nu vor un Brexit fără acord să își arate puterea.

Dacă votul de neîncredere trece de Parlament, legea îi permite lui Johnson să provoace alegeri anticipate la o dată pe care el o setează. Practic, Johnson ar putea să facă acest lucru pe 1 noiembrie, adică la o zi după ce Brexitul s-ar fi produs.

Related posts

BREAKING Parlamentul britanic a votat pentru extinderea termenului limită a Brexitului

Vlad Epurescu

Cum va afecta Brexit politica de securitate europeană?

Adelina Miron

Premierul britanic abandonează promisiunea livrării Brexitului până pe 31 octombrie și solicită alegeri anticipate în decembrie

Adelina Miron

Cum ar putea evolua cooperarea transatlantică în sfera politicii externe după Brexit

Adelina Miron

De ce Europa are nevoie de o nouă abordare în Balcani

Adelina Miron

Ce ultimatum i-a dat Finlanda pentru Brexit Marii Britanii

Adelina Miron

Leave a Comment

trusted online casino malaysia