Pe afișele întâlnite în metroul parizian poți citi că unul din patru locuitori ai Franței este imigrant. Nimic rău în această privință. Fenomenul migrației este unul ce a existat mereu în istoria umanității. Chiar „părintele a multe popoare”, Avraam, a fost un migrant prin excelență. „Ieși din pământul tău, din neamul tău și din casa tatălui tău și vino în pământul pe care ți-l voi da Eu” (Facere 12, 1).
Europa poartă în nașterea sa amprenta migrației. Practic, nu există un popor din spațiul geografic al Europei care să nu fi primit influențe de naturi diverse de la vecinii săi. Schimburile comerciale sunt cel mai bun exemplu. Războaiele de cucerire și politica europenilor de a cuceri lumea au purtat în sine dorința de a migra. Cazul Imperiilor coloniale este unul edificator pentru ceea ce trăim în fiecare zi iar paradigma franceză ne arată o altă dimensiune a bătrânului continent devenit în mod inevitabil „tărâmul făgăduinței” pentru mulți imigranți.
Este cunoscut faptul că mulți cetățeni francezi provin din fostele colonii. Politica adoptată începând cu ultimele decenii ale secolului trecut de către statul francez ne arată că aceștia aveau toate șansele de a fi integrați și asimilați în cultura țării mamă. Migratorii, legali sau clandestini, ce au primit cetățenia pe parcurs, din generație în generație, au devenit europeni. Schimbul firesc de cultură și mentalitate și asimilare e unul ce ridică semne de întrebare deoarece lumea africană din care provin majoritatea imigranților francezi e una ce păstrează urmele imperiului francez dar are o altă legătură cu sacrul. Pentru Emil Hurezeanu eșecul încorporării depline a imigranților a avut și o cauză religioasă: „Au fost două drame. Când apare boom-ul economic occidental, vin imigranții. Venind din fostele colonii franceze, au fost considerați francezi relativ repede. Acești oameni păstreză limba franceză, păstrează o loialitate emoțională față de valorile Franței, dar s-au despărțit de Franța laică”.
Pe de altă parte, trebuie avut în vedere și dreptul la muncă. În Europa și Statele Unite imigranții, de cele mai multe ori, fac munca de jos. Migrația creierelor e și ea un capitol aparte al întregii problematici. Uniunea Europeană îmbătrânește frumos și sănătos dar cei care își aduc aportul la sporul natural sunt de cele mai multe ori migranții. Problema principală este cea a lipsei de asumare a tezaurului său spiritual. Pentru Franța cultura este separată total de religie. Pe când imigranții vin cu un puternic bagaj cultural pe care și-l asumă și-l impregnează în societate prin modul lor de viață, europenii se pare că preferă un dolce far niente. Asistența religioasă a migranților este un factor ce îi aduce împreună pe majoritatea lor. Biserica, Sinagoga, Moscheea, Templul, toate acestea mereu i-au adunat în același loc pe membrii aceleiași comunități. Însă, unde mai e spiritul european în aceste zile în care Uniunea Europeană este asaltată de imigranți? Reacția președintelui ceh în ce privește problema străinilor clandestini este una dură dar corectă: „Nimeni nu v-a invitat aici. Și cum sunteți deja aici, trebuie să respectați regulile noastre, la fel cum și noi respectăm reglementările când venim în țara voastră”, a declarat Milos Zeman.
O altă imagine interesantă din Paris e aceea a unui om, tot la metrou, care cerea bani călătorilor pentru construcția unei moschei. Mesajul era adresat tuturor celor care foloseau metroul deoarece era scris atât cu grafie arabă, cât și cu caractere latine în limbile engleză și franceză. De regulă migranții sunt mereu grupați, alcătuiesc o comunitate închegată, greu de intrat în ea. De aici norocul sau ghinionul unor zone rezidențiale în ce privește prezența mai mult sau mai puțin numeroasă a migranților. Ei sunt necesari oricărui stat din această lume. Însă, favorizarea celor ce proveneau din fostele colonii prin politica de stat a Franței e una cel puțin dilematică.
Dar problema fundamentală e perpetuarea spiritului european. În ce măsură Europa mai e Europa? A păstra tăcerea sau neutralitatea când e vorba despre sinele tău ființial e un pariu. Dar de cele mai multe ori, e un pariu pierdut. Omul european prin naștere și-a pierdut reperul sacru. Cel nou vine de cele mai multe ori cu moștenirea sa. Nu naționalismul reprezintă soluția, ci păstrarea și revigorarea valorilor care ne-au definit ca europeni. Limitarea migrației ar însemna o lipsă de inspirație din partea tuturor factorilor implicați în această problemă. Atât timp cât vor respecta legile și cutumele țării de adopție migranții au toate șansele de a se integra în societatea de adopție. Respectarea ideilor și principiilor de viață ale nou-veniților e un prim-pas spre acceptarea lor firească. Dar ceea ce lipsește e întoarcerea noastră, a europenilor, la rădăcini. La acel liant specific tuturor popoarelor din Europa. La creștinism.
