Cel mai rău scenariu pentru regiune… care este?

Ne-am obișnuit în criza ucraineană să-i acuzăm pe ruși că au probleme de comportament. Au revenit la obieceiurile lor vechi din secolul 19 sau fie chiar și mai de demult, reinventând un comportament imperialist, de răzbunare pe toți, dar mai ales pe americani, folosindu-se de veșnicul și clasicul pretext: ”Dacă lor le este permis, nouă de ce nu ne-ar fi?”

Probabil o să vă uimesc, dar în cele ce urmează nu o să mă opresc doar la locul și rolul rușilor în criza ucraineană. Da, conflictul (acea luptă reală, fizică, militară) este între Moscova și Kiev, dar actorii terți (care se caută în gaze și în proiecte regionale) nu sunt mai puțin importanți. De cele mai multe ori ei, terții, condiționează apariția și implementarea unor soluții de compromis, care au și nu au rezultate imediate, concrete, definitive.

Acum două săptămâni la București a fost organizat Bucharest Forum – un eveniment la care sunt invitați să ia parte experți din țară și din afară. Anul acesta toți l-au așteptat pe George Friedman, renumitul fondator al Stratfor.

Friedman a venit și a plecat. Nu a spus nimic deosebit. Doar și-a reconfirmat pesimismul continuu cu care ne-a obișnuit. Uniunea Europeană este o iluzie sau un copil mic. Rusia este o amenințare. Noi unde fugim?

Panelul ”Getiing Out of Less Than Zero Sum (hard security)” a fost în opinia mea cel mai interesant pentru că a permis scanarea percepțiilor diferite ca la tomograf: pe centimetri. În cazul nostru – criza ucraineană – vorbim despre centimetri exprimați prin state, regiuni, părți ale lumii.

Mesajul care a trecut ca un fir roșu prin tot panelul s-a referit la necesitatea schimbării regimului de la Moscova. Este exact lucrul de care acuză Kremlinul Casa Albă: ”Când Americii nu-i place un guvern, Washingtonul organizează revoluții colorate sau obține rezoluții ca să-și argumenteze invaziile militare. Americanii asta ne doresc și nouă: o revoluție colorată, care să se termine cu schimbarea lui Putin și instaurarea ”democrației” lor. Și cu ce li s-au terminat aceste revoluții? Cu nimic bun. Dimpotrivă, lucrurile stau și mai rău acum în majoritatea statelor care au trecut prin aceste procese. Noi nu o să le permitem să ne facă același lucru.”

Cam așa se gândește la Moscova.

Cred că pe undeva facem o greșeală. Noi vorbim despre necesitatea schimbării regimului de la Moscova. O facem agresiv și avem și argumente. Dar trebuie să înțelegem că de la ruși trebuie să vină decizia de a-l schimba pe VVP. Noi putem doar să polemizăm și să ne batem cu idei. Între timp, cei care îl susțin pe Putin o să utilizeze ”lovitura de stat” și ”schimbarea de regim” ca să argumenteze imixtiunea Federației Ruse în afacerile interne ale statelor pe unde și-a trimis supuși încă din timpurile sale țariste pentru a mai dilua majoritățile naționale locale.

Cea mai mare bătaie de cap experților o dau scenariile cu toate consecințele posibile și imposibile care reies din acțiunile trecute, actuale și viitoare ale părților implicare în conflict, ale mediatorilor și ale terților. Dacă îi iei pe rând la scanat atunci se poate observa cât de diferită este abordarea crizei ucrainene de la Est la Vest.

Americanii susțin Ucraina în primul rând prin sancțiuni economice impuse Rusiei. Majoritatea acestor sancțiuni lovesc în oamenii lui Putin, cei care-i asigură necesarul financiar pentru a controla țara. Tot ei, americanii, și-au dat seama că mai este nevoie ca ucrainenii să se poată apăra și singuri de ruși în condițiile în care europenii nu prea au cum să îi ajute. Astfel, logică și pentru ucraineni, și pentru americani este asistența oferită pentru implementarea reformei militare a Ucrainei, care poate să atingă cifra de 1 mlrd USD. În plus, americanii ne asigură că mai au prin buzunare câteva instrumente utile care ar putea să mai scadă din elanul Moscovei de a interveni teritorial prin țări vecine. Diplomația este elementul principal și trebuie să fim atenți la cum va fi utilizată în continuare.

Europenii sunt mai diverși în opinii ca niciodată. Scenariile la care se gândesc aceștia sau cele de care se tem reies strict din experiența emitentului opiniei. Un fost militar sau o persoană care a fost implicată în elaborarea politicilor de securitate ale unui stat european ne va atenționa asupra faptului că scenariul cel mai rău ar putea să fie apariția unei noi struțo-cămile regionale numită Novorusia, dar care să își aibă aruncate labele în Transnistria (practic Novorusia + Transnistria unite într-o singură entitate regională nerecunoscută). Este un scenariu care are dreptul la viață, dacă luăm în calcul declarațiile mai multor oficiali ruși sau ideologi-părereologi de la Moscova care-i desenează lui VVP schițele cu interesele geostrategice, geopolitice și geoetnice ale Rusiei. Faptul că Putin a ordonat la sfârșitul săptămânii trecute retragerea trupelor de la frontiera cu Ucraina nu trebuie să ducă imediat la aruncarea la coșul de gunoi a acestui scenariu. El trebuie să fie lăsat pe masă.

Un alt european (și ca acesta sunt foarte mulți, din păcate) ne va spune că cel mai rău scenariu este închiderea robinetului: ”Să nu producem prea multă durere Rusiei, ca Rusia să nu ne cauzeze nouă prea multă durere.” Este o gândire periculoasă pentru că abordarea se face strict din perspectiva expertului european clasic, care face cercetare din fața computerului, a tabletei sau direct de pe iPhone, care nu înțelege de ce au ieșit ucrainenii în stradă (uitând că Parteneriatul Estic este un proiect european) sau se preface că acceptă EuroMaidanul ca fiind un intrument de promovare a unor valori și principii europene într-un est mai sălbatic, care este de acord ca și în această parte a Europei cineva să lupte pentru democrație și căruia îi convine acest lucru până în momentul în care începe să simtă o adiere rece la picioare și statul în fața computerului nu mai este atât de confortabil, iar cercetarea devine ușor deranjantă. În acel moment expertul clasic european începe să își pună întrebări despre cât de corectă este promovarea unui anumit tip de gândire și în Est, acolo de unde ne vin gazele. În concluzie, acest expert recomandă sancțiunile cu gura pe jumătate deschisă. El trage intenționat de timp, ca să nu recunoască ezitarea din aplicarea procedurii punitive, în speranța că poate rușii s-or liniști, poate ucrainenii o să cedeze, poate va fi stabilitate… .

Vă las să ghiciți care dintre cele două scenarii emise de europeni este și românesc. I-am pus pe români la europeni tocmai pe a nu-i lăsa să se mai autoexcludă. România e stat european și e stat membru al Uniunii Europene. Trebuie să încetăm să ne mai percepem ca o periferie.

Mai sunt și alți europeni, vecini cu ucrainenii, care pot să emită și ei scenarii. Ele tot au dreptul la existență. Acești europeni din Est sunt primii care cad sub incidența furiei ruse. Li se ridică prețurile la gaze, li se limitează sau li se interzic de tot exporturile de produse pe piețele rusești, li se amintește constant că ”Winter is coming”. Dar spre deosebire de expertul european din Vest, expertul european din Est își începe analiza cu un handicap. El nu are autorități guvernamentale care să se gândească la interese naționale, la alternative energetice, la securitatea și inviolabilitatea frontierelor, la reforme economice și politici sociale eficiente, adică la acea adiere rece de sub picioare. În schimb el are parte de autorități indecise, corupte, care încalcă prevederile normelor juridice ale statelor pe care le reprezintă, care negociază cu cei care le subminează suveranitatea, integritatea și controlul asupra întregului teritoriu.

Și nimeni nu își se gândește la faptul că poate cel mai rău scenariu ar putea fi o soartă similară celei ucrainene pentru Rusia. Își imaginează ei oare, americanii și europenii, ce consecințe ar putea să aibă o asemenea evoluție a crizei ucrainene? Și vina este și a lor pentru că i-au ignorat pe ruși prea mult timp și i-au lăsat să fiarbă în mustul propriilor frustrări. Și uite așa situația politică la nivel regional și chiar mondial s-a complicat spre nefericirea tuturor.

În toată această polemică dură, agresivă, cu morți, ostatici și refugiați uităm că, totuși, rușii au semnat niște documente internaționale, uităm că rușii au și ei probleme cu integritatea lor teritorială, că au nevoie să-și vândă gazul ca să aibă bani la buget ca să poată Putin să-și asigure popularitatea de peste 80%, că numărul populației musulmane în Federația Rusă crește, că sunt tot mai mulți chinezi pe teritoriul Rusiei, că unele celule teroriste cecene și nu numai se reactivează constant, că a crescut ura interetnică în Rusia (inclusiv față de ucraineni, o spun sondajele de opinie). Trecem cu vederea că partenerii rușilor prin uniunile lor vamale, economice și politice nu sunt de acord cu modalitatea de promovare a proiectului Uniunii Economice Eurasiatice (fosta Uniune Eurasiatică, care încă nu a apărut, dar rebranding la nume deja a suferit, dovada faptului că există grave probleme cu percepția utilității proiectului, a confirmat pentru ruși președintele Republicii Moldova la summit-ul CSI de la Minsk zilele trecute), cu primirea unor state precum Armenia în componența ei (fără Nagorno Karabah, așa cum și-ar fi dorit poate armenii și așa cum nu și-au dorit azerii), cu sfaturi oferite gratuit Kirghizstanului de a se ține cât mai departe, indiferent de recompensa promisă pentru aderare. Dăm cu piciorul la instrumente pe care rușii au învățat să le folosească abil, chiar și atunci când nu au dreptul să o facă. Nu doar „Winter is coming”, dar și ”Crude oil prices continue to plummet”… .

Sincer, chiar ne merităm scenariile pe care tot noi ni le desenăm frumos în birouri.