In ultimii 7 ani, investitorii au fost tinuti ostatici ideii ca Grecia ar putea sa intre in incapacitate de plata, sa nu mai poata sa isi restituie datoriile si sa paraseasca, intr-un final, zona euro. Grexitul ar fi declansat un efect de domino in Europa. Tari precum Portugalia, Italia, Irlanda si Spania ar fi intrat in aceasta furtuna perfecta si, eventual, ar fi parasit zona euro. Daca Grecia a ajuns, cumva, gestionabila, o noua problema apare la orizont si mut mai greu de rezolvat. Este vorba de Italia, care are de infruntat o criza bancara in toata regula.
Sistemul bancar european scartaie din toate incheieturile si este cat se poate de fragmentat. Desi problemele sunt mult mai acute pentru unele tari si pentru o serie de institutii financiare, sectorul functioneaza pe un nivel de profitabilitate care este, in medie, mai mic decat costul sau de capital propriu. In plus, este tras in jos de un nivel impresionant de credite si de active greu de valorificat.
Sunt destule argumente care sa submineze capitalizarea sistemului financiar european in anii urmatori iar Italia nu face exceptie din acest peisaj. Nu numai ca sistemul sau bancar disfunctional ingreuneaza insanatosirea economiei si inhiba investitiile, dar problemele sale afecteaza intreaga zona euro.
Va sfarsi Italia prin a-i urma exemplul Marii Britanii si sa iasa din Uniunea Europeana? Greu de crezut, cel putin pe termen scurt. Insa, un alt lucru ar trebui sa-i ingrijoreze pe italieni. Fluxurile accelerate de capital care ies din tara sunt un semn ca deponentii nu mai sunt increzatori in siguranta sistemului bancar italian.
Pentru a mentine intr-un echilibru conturile din zona euro, bancile nationale ale tarilor din acest bloc tin urma fluxurilor de capital care sunt plimbate printre membrii uniunii monetare. Spre exemplu, daca un deponent muta 100 de euro din Italia in Germania, atunci Banca Nationala a Italiei inregistreaza un pasiv, o datorie, iar Bundesbank inregistreaza un credit. Daca o banca nationala incepe sa acumuleze rapid cantitati mari de pasive, acest lucru se traduce printr-o fuga a capitalului.
In ultima perioada, Banca Nationala a Italiei a adunat foarte multe pasive fata de Eurosistem. Astfel ca, la sfarsitul lunii septembrie, suma era de 354 de miliarde de euro. Anul trecut era de 118 miliarde de euro.
In ciuda acestei sume care pare foarte mare, acest fenomen nu este, insa, la o scara atat de larga precum cel din timpul crizei euro din 2012. Marele beneficiar pare sa fie Germania, ale caror credite in Eurosistem au crescut cu 160 de miliarde de euro in ultimul an.
Dar ce se intampla cu banii, insa, in Italia? O explicatie este ca oamenii sunt ingrijorati de starea sistemului bancar italian. Bancile sufera din cauza creditelor neperformante, a unei guvernante slabe si a unui nou context in zona euro care impiedica sistemul sa fie salvat. Un alt motiv este cel politic. Matteo Renzi, premierul Italiei, si-a pus pe masa toate cartile la referendumul din decembrie. Daca rezultatul referendumului va respinge propunerile de modificare a Constitutiei avansate de Renzi, atunci, oponentii sai ar putea sa forteze un vot privind ramanerea Italiei in zona euro.
In acest contex, nu este surprinzator ca unii deponenti prefera sa nu detina euro italieni, tinand cont de posibilitatea ca acestia ar putea sa fie convertiti, la un moment dat, in vechea lira italiana.
In orice caz, retragerile masive de capital din bancile italienesti demonstreaza un nivel scazut de incredere in proiectul european, ceva de care liderii UE ar trebui sa tina cont atunci cand vor negocia termenii Brexitului.
