Mai tanara cu 4 ani decat Regele Carol, Regina Elisabeta a fost mai mult decat “un ecou” al sotului sau. Desi amandoi au urmarit cai diferite, cuplul regal a avut acelasi ideal: modernizarea Romaniei. “Totul pentru tara, nimic pentru mine” a fost deviza Regelui Carol si care a fost insusita de Familia Regala. Pana la urma, chiar si cu personalitati diferite, Regele Carol I si Regina Elisabeta au gasit o cale de a se respecta si completa reciproc.
Una dintre marile controverse lasate nerezolvate in paginile de istorie se refera la viziunile liberale ale Reginei Elisabeta care, in scrierile sale, se semna cu Carmen Sylva. Explicatia biografilor este ca atitudinea liberala a Reginei era generata de prietenia pe care o avea cu Imparateasa Elisabeta a Austro-Ungariei. In opera Silviei Irinei Zimmermann si care se intituleaza “Regele Carol I, in opera Reginei Elisabeta” gasim amanunte lamuritoare despre conceptia Reginei Elisabeta fata de misiunea pe care trebuie sa o aiba un suveran in fruntea natiunii pe care o conduce.
O afirmatie atribuita reginei Elisabeta a Romaniei apare intr-o biografie cunoscuta a Imparatesei Elisabeta a Austro-Ungariei, publicata de Brigitte Hamann insa, afirmatia pusa in dreptul Reginei Romaniei nu era autentica. Era un citat din romanul “La Curtea din Ragusa”, publicat in 1902 de Mite Kremnitz. In aceasta scriere, Mite Kremnitz a portretizat o principesa ce semana foarte mult cu Regina Elisabeta, scotandu-i in evidenta trasaturile negative, ridiulizand-o disimulat pe Regina. Romanul nu contine informatii din interior despre Curtea Regala a Romaniei ci, este un roman pur fantezist menit a o ataca pe Elisabeta.
Mite Kremnitz a fost colaboratoarea literara a lui Carmen Sylva in perioada 1881 – 1889 dar si eroina romanului biografic Mite, scris de Eugen Lovinescu. A fost casatorita cu doctorul Wilhelm Kremnitz, medic al familiei regale si cumnat al lui Titu Maiorescu.
Legaturile familiale cu Maiorescu, apropierea de familia regala, Mite Kremnitz fiind domna de companie a reginei Elisabeta, si talentul literar al Mitei le-au facilitat intrarea în lumea intelectuală a Bucurestiului. Mite Kremnitz a participat la reuniunile literare ale Junimii unde i-a cunoscut pe Eminescu, Iacob Negruzzi, Ion Slavici, Nicolae Gane, Theodor Rosetti si Petre Carp.
Relatia dintre Mite Kremnitz si Regina Elisabeta s-a deteriorat dupa ce Kremnitz a publicat in 1902 pamfletul “La Curtea din Ragusa”, o opera in care Regina Elisabeta este ironizata si in care este mentionat un pasaj ce contine o presupusa discutie intre Regina si doamnele ei de onoare:
Principesa raspunse ca si ea simpatiza cu social – democratii, mai ales vazand trandavia si depravarea nobilimii; iar acesti oameni simpli nu vor decat ceea ce ofera natura: egalitate. Forma de stat republicana este singura rezonabila. Nu inteleg cum popoarele sunt atat de ipocrite ca sa ne mai tolereze
Biograful german Eugen Wolbe a fost primul care a dat acest citat din roman ca fiind afirmatia autentica a Reginei Elisabeta. Asa-zisele afirmatii ale Reginei au fost preluate, apoi, in multe alte biografii, ajungandu-se ca, in 2001, Annemarie Podlipny-Hehn sa spuna ca aceste idei sunt de fapt din Jurnalul Reginei.
In biografia scrisa de Mite Kremnitz nu apare nicio dovada ca presupusa afirmatie a Reginei Elisabeta ar fi fost adevarata. Chiar daca avea un spirit liberal prima Regina a Romaniei, nu inseamna ca l-a si manifestat in politica. Situatia este explicata e LisaFischer in cartea “Imparateasa Elisabeta si femeile din timpul ei”.
La fel ca si Nietzche, pe care Carmen Sylva il citise, era convinsa atat de pretioasa conducere a omenirii de catre un suveran spre o dezvoltare mai inalta, cat si de forma de stat republicana
Dualismul Reginei Elisabeta a fost subliniat foarte bine si foarte simplu. Din scrierile sale, se observa acest contrast intre statutul sau social si gandirea sa liberala, mai ales comparandu-se textele sale publice si scrisorile cu caracter privat. Regina era empatica cu cei sarmani insa nu a facut niciodata rabat la apartenenta si datoria sa de a sta alaturi de Curtea Regala, atat in gandire cat si in fapte.
Eu imi voi face datoria de Regina pana in ultima clipa! Vad ca Regele imbatraneste, vad amenintarea primejdiilor. “[…] Credinta mea este de nezdruncinat, caci a rezistat o viata intreaga, plina de greutati
Datoria suveranului fata de tara este evocata de Regina Elisabeta in opera Vorbe soptite 1903 – 1912, realizata de Geflusterte Worte, in care sunt reunite eseurile si poeziile Reginei din ultimii sai ani de viata. In cel de-al treilea volum, care se intituleaza Insomnia, Regina se intreaba retoric: “De ce ne trebuiesc Regii?” Aici, Elisabeta demonstreaza care este rolul unui suveran in fruntea tarii sale si face o proiectie asupra misiunii pe care o are Regele, aratand ca tine la monarhie dar vede in Rege nu un arbitru, ci un fauritor, un administrator, un constructor al destinului unei tari.
De ce ne trebuiesc Regii? In aceste vremuri republicane, cand pentru regalitate nu avem decat un zambet de condescendenta, e curios ca oamenii nu numai ca ingadueie regii, dar parca ii si doresc. E o manifestare de retinut ca la toate inceputurile avem nevoie de un conducator, chiar cand acesta e injurat si rau tratat, cum li s-a intamplat tuturor conducatorilor din lume.
[…]
Oamenii au cautat in toate felurile sa aiba suverani priceputi, fie alegandu-i, fie prin educatia ce li se da din copilarie pregatindu-i pentru aceasta meserie. Si, cand toate se dovedira insuficiente si subrede, inventara constitutiunile pentru a sprijni pe regii mai putin inzestrati sau pentru a-i tine in frau.
[…]
Regele insusi nu trebuie decat sa isi indeplineasca intrutotul datoria. Asta e tot ce-i cere poporul. Poporul iarta multe cand te vede ca-ti faci datoria pana la sacrificiu. Caci oamenii simt ca pentru a fi un rege bun ti se cere inainte de toate cea mai desavarsita abnegatiune, caci aceasta inocuieste genialitatea, ba adesea o si intrece.
[…]
Avem nevoie de regi, caci ne intoarcem adesea la dansii si chiar presedintii de republica se transforma cu incetul in regi, tocmai fiindca resimtim necesitatea unui conducator responsabil.
