fbpx trusted online casino malaysia
europolitics
Zona Euro

VIDEO Grecia mai are cinci pasi pana la incapacitate de plata si iesirea din zona euro

Alexis Tsipras, premierul Greciei, a anuntat ca vrea sa organizeze un referendum national pentru ca populatia elena sa decida daca accepta taierile bugetare si alte reduceri de cheltuieli publice in schimbul mentinerii tarii lor in zona euro. Altfel, grecii vor trebui sa suporte consecintele economice si financiare ale insolventei. Oameni imbracati in pijama au luat cu asalt bancile pentru a-si retrage banii iar Alpha Bank a anuntat astazi ca serviciile bancare vor fi limitate.

Premierul s-a adresat natiunii, vineri, dupa miezul noptii, afirmand ca face un apel la un vot “pentru generatiile viitoare, pentru suveranitate si pentru demnitatea poporului nostru”. Prin aceasta decizie disperata, Tsipras arunca responsabilitatea pe umerii poporului sau si spune, cu alte cuvinte, ca niciunul dintre creditorii tarii nu va face nicio concesie Greciei inainte de 30 iunie, atunci cand Atena trebuie sa restituie 1,6 miliarde de euro FMI-ului. Ajutorul financiar acordat tarii expira in aceeasi zi, asta insemnand ca Grecia isi va pierde dreptul de a mai beneficia de restul de bani din ajutorul financiar care era in derulare.

Discursul lui Tsipras a lansat, ulterior, o dezbatere privind constitutionalitatea acestui demers, totul ducand catre concluzia ca nu este decat o alta fenta pe care Atena a incercat sa o faca creditorilor sai. Premierul se va duce, insa, in fata Parlamentului de la Atena si le va cere alesilor sa ii sustina referendumul. Ceea ce se stie, insa, cu certitudine este ca urmatoarele zile vor fi turbulente pentru Grecia si Uniunea Europeana, grecii urmand sa ramana fara 7,2 miliarde de euro si cu o datorie cu o scadenta nerespectata de 1,6 miliarde de euro.

Incepand de astazi, in cazul Greciei putem discuta despre cinci scenarii.

 

1. Va urma o alta intalnire la Bruxelles

Ministrii de finante ai zonei euro se vor intalni la ora 15:00, astazi, la Bruxelles, pentru un alt summit de urgenta in care vor discuta optiunile pe care le au la indemana.
In cuvantarea sa catre natiune, Tsipras a spus ca le va cere, in scris, institutiilor europene si creditorilor Greciei pentru a solicita “o extindere foarte scurta a programului de ajutor financiar pentru ca populatia elena sa se decida fara presiune si santaj, asa cum stipuleaza Constitutia tarii noastre si traditia democratica.”

Retorica sa a fost foarte directa si nu a inclus note de reconciliere. Tsipras a vorbit despre “umilirea poporului grec” care este in mana creditorilor ale caror cereri incalca valorile si legile europene. Asa ca daca ministrii de finante ai zonei euro se vor intalni astazi la Bruxelles, nu vor face decat sa constate ca nu mai au niciun motiv ca sa discute cu Grecia.

 

2. Chiar si asa…

Sa presupunem ca Eurogrupul va incerca sa extinda programul de ajutor financiar cu cateva zile, pentru a cruta Grecia de incapacitatea de plata si de o foarte posibila iesire din zona euro.  Numai ca dislocarea unei noi sume de bani si extinderea imprumutului trebuie sa fie votate de cateva parlamente europene, inclusiv cele din Finlanda si Germania.

Va fi extrem de greu pentru ca toata aceasta procedura sa fie intrunita pana pe 30 iunie, mai ales sa fie si votata. Sustinerea unei extinderi a ajutorului financiar nu este unanima nicidecum in CDU, partidul condus de Merkel.

 

3. Atentie la ATM-urile de la Atena

Fereastra prin care deponentii puteau sa isi retraga banii din conturile bancilor grecesti incepe sa se inchida. Depozitele bancare sunt la cel mai mic nivel inregistrat din 2004 incoace. In ultimele saptamani, elenii au retras zilnic, din banci, cate 1 miliard de euro.

Avand la baza sperantele unei intelegeri politice la Bruxelles, BCE a ridicat limitele asistentei de urgenta cu lichiditati. Si asta de cateva ori, pentru a lua presiunea de pe bancile grecesti. In total, vorbim despre 89 de miliarde de euro, ceea ce este un record.

Discutiile au esuat. Merkel si Hollande i-au dat lui Tsipras un ultimatum vineri, iar premierul Greciei a raspuns cu acel discurs de sambata dimineata. Imediat dupa discursul lui s-au format cozi intregi la ATM-urile din Atena. Oameni imbracati in pijama au luat cu asalt bancile pentru a-si retrage banii iar Alpha Bank a anuntat astazi ca serviciile bancare vor fi limitate.

 

4. Cea mai importanta intalnire este cea de la Frankfurt

Vice-premierul Yannis Dragasakis va efectua o vizita in Frankfurt pentru a solicita ajutorul BCE pentru a arunca inca un colac de salvare pentru ca bancile elene sa respire pana la referendum. Este foarte greu de crezut ca aceasta solicitare va fi pusa in practica. Dar Yanis Varoufakis, ministrul de finante al Greciei, va fi astazi fata in fata cu Mario Draghi, presedintele BCE.

Bancherii de la Frankfurt, care se considera a fi deasupra deciziilor politice, sunt impinsi spre a lua o decizie cu implicatii politice puternice: sa nu inchida robinetul banilor sau sa respinga orice alte credite lasand sistemul bancar elen sa se prabuseasca.

Daca Draghi va interveni, atunci BCE va ajunge pe teritorii necunoscute. Mandatul Bancii Centrale Euuropene este doar acela de a mentine stabilitatea preturilor in zona euro. Nicaieri nu se pomeneste despre finantare guvernamentala. Daca programul de ajutor financiar oferit Greciei va fi oprit si nu se va ajunge la nicio intelegere politica, atunci BCE va fi presata sa justifice de ce a acoperit prapastia financiara a bancilor grecesti.

 

5. Ziua Judecatii

Tsipras a introdus multe necunoscute in aceasta saptamana iar viitorul Greciei este din ce in ce mai nesigur si mai incert. In acest moment, nici electoratul elen nu este foarte clar in intentii. Sondajele arata ca 80% din populatia Greciei vrea sa ramana in zona euro dar Syriza este pe primul loc in optiunile politice ale alegatorilor.

Daca la referendum, majoritatea populatiei Greciei va fi impotriva propunerilor creditorilor, atunci Tsipras isi va reinnoi mandatul pentru a cauta o alta intelegere cu creditorii. Dar, mai mult ca sigur, Grecia va fi impinsa spre incapacitate de plata si sa iasa din zona euro.

Related posts

Cadoul de final de mandat al lui Mario Draghi: BCE reduce ratele dobânzilor și relansează programul de cumpărare de obligațiuni

Adelina Miron

Christine Lagarde anunță o schimbare importantă la Banca Centrală Europeană care îi privește pe toți contribuabilii europeni

Adelina Miron

Angela Merkel și finalul Epocii de Aur pentru economia germană. Ce ar însemna pentru Cancelar intrarea economiei în recesiune

Vlad Epurescu

Se află Germania pe drumul către recesiune?

Vlad Epurescu

Se gripează zona euro?

Vlad Epurescu

O lecție pentru România: cum și-a refăcut Grecia cel mai periculos drum național cu bani europeni

Vlad Epurescu

Leave a Comment

trusted online casino malaysia