fbpx trusted online casino malaysia
europolitics
Stiri

VIDEO Drumul lui Vitali Klitschko spre presedintie: ce a invatat din box nu se poate aplica in politica

In octombrie, Vitali Klitschko, a carui popularitate a crescut pe fondul evenimentelor ce se derulau in Kiev, si-a anuntat intentiile de a candida pentru alegerile prezidentiale din Ucraina ce vor avea loc in anul 2015. Este, insa, acest om, care si-a petrecut ani de zile in ringul de box, pregatit sa preia fraiele unei tari aflata in disolutie?

 

ucraina

 

In lumea pumnilor, Vitali Klitschko, 42 de ani si-a inceput cariera de boxer profesionist in anul 1996. Klitschko este o enigma. In ring, s-a dovedit a fi un luptator precaut si un strateg desavarsit. Din 45 de victorii, 41 au fost obtinute prin knockout.

Studiata atent, arta boxului are multe de oferit si pentru ceea ce este in afara arenei. Teddy Roosevelt a fost, pentru multa vreme, un practicant al boxului si, in timp ce a fost presedintele SUA, a participat la multe sesiuni de sparring tinute chiar la Casa Alba. In autobiografia sa, “Lungul drum spre libertate”, Nelson Mandela a rememorat antrenamentele sale riguroase din ring. “Nu imi placea foarte mult violenta din box, dar eram innebunit dupa aceasta stiinta. Ma intriga cum, in ring, un oponent putea sa isi miste corpul ca sa se protejeze iar celalalt ataca si se retragea.”

Nu poti sa fii un boxer de succes fara sa stii cum sa iti controlezi emotiile. Boxul te invata cum sa ii anticipezi pe ceilalti, cum sa iti conservi energiile, cum sa contracarezi cu pumnii si sa scapi de lovituri.

Vara trecuta, Klitschko a explicat cum a reusit sa invete din box ceea ce se poate aplica in politica. “Succesul, in orice sport, cere concentrare, antrenament, determinare si talent. Sportul mi-a dat vointa sa castig, abilitatea sa iau decizii rapide si sa imi ating potentialul maxim. Aceste calitati sunt extrem de importante in politica.”

Klitschko si-a demonstrat o parte din talentele sale saptamana trecuta, atunci cand a convins fortele de ordine sa se retraga si sa nu distruga un cort al UDAR amplasat de protestatari. Klitschko s-a remarcat intr-o alta confruntare tensionata, in primele zile de proteste din Kiev, atunci cand s-a pus in fruntea demonstrantilor, a ordonat o blocada si i-a avertizat pe acestia sa nu cada in capcana violentelor si sa provoace un haos ce ar fi legitimat folosirea violentei din partea politiei.

Desi si-a aratat abilitatea de a pasi pe linia dintre protestatari si politie, Klitschko a adoptat o pozitie dura fata de guvernare. El, si ceilalti lideri ai opozitiei, i-au cerut lui Ianukovich sa demisioneze si sa lase loc alegerilor libere. Protestatarii au mai cerut eliberarea imediata a prizonierilor politici si ai protestatarilor si anchetarea fortelor de ordine care au reactionat violent impotriva protestatarilor pasnici.

Chiar daca boxul profesionist era interzis pe vremea Uniunii Sovietice, fratii Klitschko au fost surse de mandrie nationala. Spre exemplu, in 2004, victoria lui Vitali Klitschko obtinuta in fata lui Danny Wiliams a fost urmarita in Piata Independentei in timpul Revolutiei Portocalii.

Klitscho a iesit din acel an de conflicte ca un personaj curajos, in timp ce alti lideri ai revolutiei Portocalii s-au folosit de valul de incredere pentru a-si ingrosa buzunarele. Dar, pentru ca Vitali Klitschko si-a facut averea i ringul de box, acesta si-a castigat independenta financiara iar perceptia generala este aceea ca Vitali nu se va deda la acte de coruptie pentru a izbandi in politica.

Klitschko este admirat pentru disciplina si vointa sa de fier. Dar autocontrolul cerut de box este putin diferit fata de cel pe care trebuie sa ti-l impui intr-o guvernare.

In box, esti de unul singur acolo in ring, dar arta politicii cere abilitatea compromisului si de a amesteca oameni cu interese diferite si opinii contrare. Daca eroul din sport al ucrainienilor va deveni liderul poporului sau, va avea nevoie de o echipa puternica de sfatuitori. Pana acum, Klitschko s-a dovedit a fi puternic de unul singur si nu ca parte dintr-o coalitie, sau dintr-o echipa.

ucraina1

 

Related posts

Poate Grecia să își redreseze economia? Ce spune FMI

Adelina Miron

Noua misiune a lui Margrethe Vestager și ce impact va avea daneza asupra mediului digital

Adelina Miron

De ce se opune Turcia unui plan de apărare al NATO pentru Țările Baltice

Adelina Miron

Ce o așteaptă pe Christine Lagarde în fruntea Băncii Centrale Europene și cum se va deosebi strategia ei de cea a lui Mario Draghi

Adelina Miron

Dacian Cioloș și Dan Barna, recomandare de vot pentru turul 2: „Clar, unul din cei doi candidați este mai apropiat de obiectivele pe care le susținem!”

Europolitics.ro

Boris Johnson provoacă opoziția a treia oară să declanșeze alegerile

Adelina Miron

Leave a Comment

trusted online casino malaysia