Uniunea bancara: presiunile la care este supusa Banca Centrala Europeana de guvernele nationale si ce optiuni are

Decizia zonei euro de a crea o uniune bancara reprezinta pentru multi un moment similar celui al crearii monedei euro. Supervizare bancara presupune amestecul Bancii Centrale Europene in modul in care resursele sunt alocate, uneori violent, atunci cand este cazul bancilor care raporteaza pierderi.

Banca Centrala Europeana nu a evitat niciodata sa sublinieze importanta unei uniuni bancare. In acelasi timp, nu se poate spune acelasi lucru despre unii politcieni din Europa. Multi dintre acest politicieni au prezentat primul pas al uniunii bancare, adica cel care presupune crearea unui mecanism unic de supervizare bazat pe BCE ca un pas in evolutia pietei unice europene. Motivul este ca acesti politicieni nu au vrut sa isi deranjeze prea mult votantii.

Cineva ar trebui, totusi, sa cladeasca un pod peste aceasta prapastie dintre realitate si retorica. Va fi zona euro capabila sa recunoasca implicarea politica a uniunii bancare precum renasterea zonei euro? Sau politicienii vor astepta urmatoarea criza economica pentru a gestiona consecintele?

Pana in prezent nu este clar raspunsul la niciuna dintre aceste intrebari. Nesiguranta a fost evidenta atunci cand BCE a publicat ghidul privind modalitatea in care va evalua cele 124 de giganti bancari din zona euro. BCE are de-a face cu o dubla alegere fata de modul in care va gestiona rezultatele. Scopul este acela de a reda increderea in sistemul bancar european inainte de a intra pe mana mecanismului de supervizare, in noiembrie 2014.

Pana cand BCE va decide cum va actiona, zona euro va infrunta luni de volatilitate politica si financiara.

BCE ar putea sa opteze pentru o abordare maximala care sa se adreseze slabiciunilor structurale din sistemul bancar care contribuie la alarmarea investitorilor privind colapsul creditarii: profitabilitatea scazuta, dependenta de fondurile bancilor centrale, calitatea proasta a capitalului. Aceste reforme ar conduce catre o restructurare semnificativa a capitalului sistemului bancar, inclusiv o recapitalizare substantiala.

Alternativa este o abordare minimalista avand scopul de a creste increderea si acuratetea informatiilor bancare precum si obligativitatea unei limitari a cresterilor de capital acolo unde normele trebuie armonizate cu datoriile. Totul ar trebui sa se faca fara a schimba structura industriei. Aceasta maniera de abordare depinde de modul in care BCE va oferi finantare ieftina si facila pentru a inlocui refinantarea pe termen lung care ar expira la finalul anului viitor. Practic, BCE le va acorda bancilor mai mult timp pentru a-si rezolva problemele.

Ambele optiuni raman pe masa negocierilor. Marimea riscurilor pe care BCE le va acumula in timpul acestui proces de evaluare este comprehensiva. BCE va expune sistemul bancar la datoria suverana si va pune in risc structurile de acordare a fondurilor.

Aceasta evaluare mai depinde si de noul board de supervizare, pe care BCE inca nu l-a numit. BCE mai este si sub presiunea guvrnelor nationale care doresc o abordare minimalista, incurajata de dovezile date de investitori ca interesul acestora privind achizitionarea activelor neperformante de la banci care apartin de tari care sunt in criza este in continua crestere.

Aceasta abordare minimalista ar fi falimentara pentru BCE. Daca bancile sub-capitalizate continua sa investeasca in titlurile guvernamentale decat sa extinda credite noi, atunci zona euro se va confrunta cu o perioada de recuperare lenta. Mai mult, aceasta practica va descuraja guvernele sa impuna disciplina fiscala si va intensifica legatura dintre datoria suverana si banci.