fbpx trusted online casino malaysia
europolitics
Zona Euro

VIDEO Ce poate face Banca Centrala Europeana pentru a preveni intrarea in deflatie

Pe langa somajul ridicat si timida crestere economica, Banca Centrala Europeana are acum o noua durere de cap: scaderea neasteptata a inflatiei.

inflatie1

Majoritatea oamenilor considera ca scaderea inflatiei este o veste buna pentru ca bunurile de consum sunt mult mai accesibile a fi achizitionate. In mod normal, asa este. Dar ceea ce se intampla acum arata cat de firava este cresterea economica a tarilor care folosesc moneda euro.

Un raport oficial emis in aceasta saptamana a aratat o scadere a inflatiei cu 0,4%, ajungand de la 1,1% cat era in seprtembrie la 0,7% in luna octombrie. Nivelul inflatiei este cu mult sub 2%, tinta propusa de Banca Centrala Europeana si considerata a fi ideala pentru mersul economiei. Autoritatea monetara pentru zona euro s-ar putea sa aiba prea putine instrumente pentru a combate aceste probleme.

Scaderea inflatiei arata ca cererea este slaba: oamenii nu pot sau nu vor sa riste in a cheltui sau a se imprumuta la banci. Iar vanzatorii nu pot sa mareasca preturile atat de mult atata timp cat nu exista oferta.

In zona euro, somajul ramane ridicat, la 12,2% iar economia abia ce a iesit dintr-o lunga recesiune cu o crestere anemica de 0,3% in trimestrul al doilea. Cel mai rau lucru ce s-ar putea intampla in perioada imediat urmatoare este ca aceasta crestere firava sa fie lovita de deflatie. Ar fi o spirala a mortii economice intrucat scaderea preturilor ar fi cronica, iar consumatorii se vor opri din a cheltui intrucat stiu ca vor putea sa achizitioneze bunurile la niste preturi mult mai mici. Deocamdata, Europa este la ceva distanta de acest moment.

Curentul deflatiei bate cu precadere dinspre Portugalia, Irlanda si Spania, acolo unde inflatia este mai mica decat media zonei euro. Preturile au scazut cel mai mult in Grecia, cu 1%. De-asemenea, in aceste tari au scazut si salariile.

Pana acum, Banca Centrala Europeana a folosit remediul standard pentru vindecarea economiei: scaderea ratei dobanzii. Acum, este de 0,5% si este cel mai mic nivel de la introducerea monedei euro, anul 1999.

O scadere la un nivel negativ pentru rata dobaanzii ar putea sa aiba un efect de bumerang pentru economie si pentru sistemul bancar. In teorie, aceasta masura ar trebui sa determine bancile sa nu isi mai depoziteze banii la Banca Centrala Europeana. Pe de alta parte, bancile ar putea sa pasese costurile acestei masuri catre consumatori sub forma maririi ratei dobanzii la creditele contractate. Profiturile bancilor ar putea fi destul de rau afectate si mai ales intr-o perioada in care regulatorii financiari incearca sa intareasca pozitia financiara a bancilor.

Banca Centrala Europeana ar putea sa mai faca o oferta ieftina la creditele pe termen lung. Doua astfel de oferte, in valoare de 1 trilion de euro, a ajutat la stabilizarea sistemului bancar in timpul crizei datoriilor.

Totusi, bancile ar putea sa foloseasca acesti bani doar ca sa cumpere titluri de stat in loc sa ii foloseasca pentru a relansa creditarea si a stimula economia. Acest lucru ar face ca bancile si guvernele sa devina si mai dependente una de finantele celeilalte, iar aceasta legatura a fost combustibilul care a alimentat criza financiara inca de la bun inceput.

Related posts

Cadoul de final de mandat al lui Mario Draghi: BCE reduce ratele dobânzilor și relansează programul de cumpărare de obligațiuni

Adelina Miron

Christine Lagarde anunță o schimbare importantă la Banca Centrală Europeană care îi privește pe toți contribuabilii europeni

Adelina Miron

Angela Merkel și finalul Epocii de Aur pentru economia germană. Ce ar însemna pentru Cancelar intrarea economiei în recesiune

Vlad Epurescu

Se află Germania pe drumul către recesiune?

Vlad Epurescu

Se gripează zona euro?

Vlad Epurescu

O lecție pentru România: cum și-a refăcut Grecia cel mai periculos drum național cu bani europeni

Vlad Epurescu

Leave a Comment

trusted online casino malaysia