Reformele implementate de Francois Hollande au intarziat sa isi produca rezultatele cu care actualul presedinte al Frantei si-a sedus electoratul in 2012. Pretul politic platit de Hollande este, insa, urias. Economia Frantei continua sa stagneze, rata somajului nu scade iar inflatia aproape ca da cu minus.
Partidul conservator al lui Nicolas Sarkozy, fostul presedinte al Frantei, a dominat a doua runda a alegerilor locale din Franta ce a avut loc duminica. Astfel, Socialistii au obtinut 25% din voturi, Uniunea pentru o Miscare Populara, in alianta cu Uniunea Democratilor si a Independentilor, a obtinut 37,6% iar Frontul National a luat 22,2%. UMP si UDI ar fi obtinut intre 66 si 70 de departamente in timp ce Socialistii lui Hollande ar fi castigat intre 27 si 31, pierzand aproape jumatate din numarul departamentelor pe care il controlau inainte de aceste alegeri.
Votul de duminica a insemnat, de-asemeni, un triumf si pentru euroscepticii de la Frontul National care au cucerit electoratul in 14 departamente. Prezenta la vot a fost in jurul a 50%.
Rezultatele de duminica inseamna fundamentul marilor victorii de maine – Marine Le Pen
Francezii au votat masiv impotriva politicii lui Hollande si a guvernului sau. Afirmand ca rezultatele votului nu il vor determina sa isi schimbe politica, Hollande a ales, deliberat, sa ignore mesajul dat de francezi” – Nicolas Sarkozy
Rezultatul este incontestabil – Manuel Valls
Ce se intampla in aceste zile, in Franta, trece dincolo de ideologie. Socialistii, votati cu mare tam-tam in 2012, pierd teren considerabil. Spre exemplu, Essonne era bazinul electoral al premierului Manuel Valls, o fortareata veche socialista. Aici, extrema dreapta, in speta Frontul National, a obtinut un rezultat spectaculos. Infrangerea Socialistilor vine dupa alte doua esecuri de rasunet. Este vorba despre alegerile europarlamentare si despre alegerile municipale, ambele anul trecut. In Franta, stanga este fragmentata si incapabila de uniuni electorale. In Franta, chiar si Partidul Socialist este impartit in doua. O grupare imbratiseaza viziunea reformista a lui Valls, in timp ce o alta, mai radicala, cere cresterea cheltuielilor publice si implementarea cat mai rapida a politicilor sociale.
Atunci cand a candidat in anul 2012, Hollande a reusit sa ii impace pe toti. Mai mult, actualul Presedinte al Frantei a reusit sa atraga voturi dinspre extrema stanga si de la verzi. A jurat ca va lupta impotriva austeritatii iar “lumea finantelor” a fost declarata adversarul sau de temut. Hollande a cotit-o, insa, spre liberalism. Anul trecut a initiat un program prin care companiile erau scutite de taxe in valoare de 40 de miliarde de euro, a implementat masuri de dereglementare si a redus cheltuielile bugetare cu 50 de miliarde de euro pana in 2017.
Ultimele rezultate electorale arata ca, in Franta, votantii de stanga sunt deziluzionati. Rebelii socialisti au cerut cresterea salariilor personalului aparatului de stat si cresterea pensiilor. Inca nu au un cuvant greu de spus in Parlament, dar vocea lor se face simtita. Hollande pare, insa, de neclintit. L-a reconfirmat pe Manuel Vallls in functia de premier si a anuntat ca nu va abate Franta de la drumul reformelor. Nici nu prea are de ales, intrucat aceste reforme sunt cerute de Comisia Europeana in schimbul acordarii Frantei a unei amanari de doi ani pentru a aduce deficitul sub pragul de 3% din PIB.
Politicienii francezi discuta despre reforme, insa efectele acestor planuri se lasa asteptate. Piata fortei de munca inca asteapta. Valls anunta ca initiativele guvernamentale de a stimula investitiile publice si private sunt in derulare. Asul din maneca pe care Valls crede ca il are este un pachet de legi prin care vrea sa confere o mai multa flexibilitate contractelor de munca pentru personalul din companiile mici si medii. Rebelii socialisti se vor opune cu vehementa in Parlament.
Exista o opozitie puternica in interiorul scindatului Partid Socialist fata de o agenda reformista moderata. Dupa 200 de ore de dezbateri, Valls a trebuit sa recurga la masuri constitutionale exceptionale pentru a forta un pachet de legi pentru a fi decretat.
Pana la urma, economia Frantei abia se misca. Si atunci cand se misca, scartaie. Incepand cu anul 2013, economia Frantei nu a pomenit o crestere anuala de 2%, tinta stabilita de guvernanti. Cererea de consum creste modest.
Exporturile au crescut cu 2,5% in 2014, in comparatie cu 2013. Este singura veste buna, insa exporturile franceze au fost ajutate si de modul in care a performat moneda euro. Guvernantii au stabilit o tinta inflationista de -0,27%, insa, in februarie, aceasta era de -0,3%. Preturile inca se contracta. Incepand cu anul 2012, inflatia a scazut cu peste 2%. Costurile medicale si la energie au contat cel mai mult in aceasta masurare a preturilor. Produsele petroliere au scazut cu peste 12%, pretul la haine cu peste 2,5% iar alimentele cu 0,2%.
Ritmul de ocupare a locurilor de munca a fost stagnant in ultimii ani. In ultimul trimestru, locurile noi de munca au crescut cu 0,22%. Practic, din 2011, ocuparea locurilor de munca a oscilat in jurul a 0%. Franta inca se chinuie cu o piata a muncii foarte restrictiva si hiper-reglementata, spre deosebire de cea a Germaniei sau chiar si cea a Frantei. Chiar daca economia va avea parte de o revenire spectaculoasa, rata somajului va ramane pentru multi ai, in Franta, la cote inalte.
Datoriile companiilor franceze au ajuns la cote istorice, ajungand la 200% din valoarea productiei. Situatia datoriei publice a Frantei nu este extraordinara. Ar trebui mult mai multe constrangeri fiscale, taieri guvernamentale si cresteri de taxe.
Acesta este peisajul Frantei. Francois Hollande este presedintele nepopular. Parca asteapta o minune. Pana in 2017 mai sunt doi ani insa Nicolas Sarkozy vine tare din urma.