renzi

Matteo Renzi face aceeași greșeală ca David Cameron. Urmează un referendum pentru rămânerea în zona euro?

Rezultatul referendumului de joi nu numai că va rupe legăturile dintre Marea Britanie și Uniunea Europeana, dar are potențialul să distrugă și zona euro. Chestiunea nu a ajuns, încă, în dezbaterile din spațiul public, dar consecințele Brexitului vor fi negative pentru Marea Britanie și devastatoare pentru Uniunea Europeana.

Problema principală nu este dorința altor țări de a organiza un referendum asemănător. Problema este mult mai acută.

În Italia, în luna octombrie, va avea loc un referendum. Tema nu este Uniunea Europeană, ci reformele constituționale împinse de Matteo Renzi, premierul Italiei. Premierul italian se poartă precum un jucător de poker la fel de nebunește precum a făcut-o David Cameron.

Renzi le cere italienilor să fie de-acord cu o serie de reforme care să modifice sistemul politic. Propunerile sunt sensibile. Dar italienii văd în acest referendum oportunitatea unui vot de blam la adresa guvernului. Renzi a promis că, în cazul unui rezultat negativ, el va demisiona din fruntea guvernului. Dacă se va întâmpla acest lucru ar însemna o nouă eroare de judecată, similară cu cea a lui Cameron.

Sondajele de opinie indică un avantaj la limită în favoarea adoptării propunerilor inițiate de Renzi. Dar, la fel ca și în Marea Britanie, totul poate bascula în ultima clipă. Dacă Renzi pierde, atunci fie va demisiona imediat, fie va anunța organizarea de alegeri la începutul lui 2017. Populiștii din Mișcarea 5 Stele abia așteaptă momentul.

Implicațiile căderii guvernului în Italia sunt enorme.

  1. Impactul economic
    Economia Italiei a înregistrat o creștere economică anemică după o lungă perioadă de recesiune. Iar rezultatul votului din Marea Britanie oricum va avea efecte asupra creșterii economice din zona euro. Așa că, pentru italieni, veștile sunt foarte proaste. Ar putea în orice moment să se întoarcă la o creștere economică mai mică de 1% sau, chiar mai rău, să intre în recesiune!
  2. Băncile italiene
    Băncile italiene sunt subcapitalizate. Ultima încercare de recapitalizare a fost un eșec absolut. Singura opțiune de salvare este accesarea unui program sub umbrela Mecanismului European de Stabilitate. Asta înseamnă că Renzi va primi o lungă listă de reforme în domenii care să reglementeze mediul concurențial si felul în care sunt salvate băncile.
  3. Impactul politic
    Aici se prefigurează un dezastru total. Fie Renzi demisionează instant, fie se agață de scaun până la următoarele alegeri. Rezultatul scenariului este același. Cei care vor avea de câștigat cel mai mult sunt cei din Mișcarea 5 Stele, condusă de Beppe Grillo. Care, săptămâna trecută tocmai a anunțat că va dori să organizeze un referendum pe tema ieșirii Italiei din zona euro! Ultimele rezultate la alegerile locale plasează mișcarea populistă în poll-position!

Dinamica politică din Italia nu este cu mult diferită față de cea din Marea Britanie. Electoratul este ca un butoi cu pulbere. Țara nu a înregistrat creșteri esențiale ale productivității de când a aderat la zona euro, în 1999. Publicul italian are destule motive să ceară schimbări fundamentale. Spre deosebire de Marea Britanie, Italia se confruntă și cu o rată mare a șomajului. Scandalurile de corupție sunt la ordinea zilei iar economia țării este, în continuare, în piuneze. Pentru toate acestea, italienii învinuiesc zona euro. Iar o ieșire a Italiei din blocul monetar ar declanșa un colaps total în foarte scurt timp.

Related News

One Response

Leave a Reply
  1. avatar
    Pisti
    Jul 28, 2016 - 10:42 PM

    Adica pentru voi, sa ceri parerea oamenilor despre o chestiune ce ii afecteaza in viata de zi cu zi, e o greseala?
    Inteleg perfect “democratia” voastra… Aveti dreptul de a face ceea ce vi se impune, fara sa cracniti…
    Chiar si Ceausescu organiza alegeri, e drept ca nu aveam alternativa, insa era de dragul “democratiei”.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


UA-42426876-1