Comisia Europeana a publicat miercurea trecuta cea mai importanta piesa din puzzle-ul numit uniunea bancara. Opozitia din partea Germaniei a fost previzibila.
In ciuda unei intarzieri de cateva luni, comisarul Michel Barnier nu a luat prin surprindere pe nimeni. Acesta doreste infiintarea unei agentii subordonata Comisiei Europene care sa decida cand este oportun si cand nu este acordarea unui ajutor financiar unei banci aflate la nevoie.
Guvernul german si Curtea Constitutionala au respins continutul textului.
Ceea ce pare interesant este ca tocmai legile ca ar putea ajuta la insanatosirea sistemului economic starnesc cele mai mari controverse politice. Intrebarea este daca atunci cand o banca ajunge sa aiba asemenea dificultati financiare si trebuie sa primesca fonduri de urgenta sau sa fie restructurata, oare se va ajunge la situatia crizei economice din 2008 – 2009, atunci cand falimentul bancii Lehman Brothers a generat o criza sistemica?
Cinci ani au trecut de la colapsul lui Lehman si inca nu exista o legislatie comuna la nivelul Uniunii Europene care sa le permita institutiilor financiare sa se prabuseasca, avand totusi o vesta de salvare care sa nu distruga stabilitatea sectorului bancar.
Nimeni nu ar trebui sa subestimeze importanta suveranitatii nationale pe care o uniune bancara ar reprezenta-o.
Batalia finala se va duce in jurul responsabilitatii pe care o va avea autoritatea care va decide soarta unei banci. A doua mare idee a planului initiat de Barnier este un fond de rezolutie bancara pentru zona euro, care are deja un fond de ajutor in valoare de 500 de miliarde de euro. Acesta se numeste Mecanismul European de Stabilitate Financiara. 60 de miliarde de euro vor fi disponibili pentru a recapitaliza bancile pana in anul 2014.
Acum, Comisia propune o rezolutie comuna bancara pentru zona euro, care ar putea sa valoreze 55 de miliarde de euro.
Spre deosebire de celelalte fonduri care sunt garantate in ultima instanta, de platitorii de taxe, ideea acestui fond de rezolutie este aceea ca va fi finantat prin taxe bancare în valoare totală de 1 la suta din depozitele asigurate. Cu toate acestea, nu se va strange o suma de 55 de miliarde de euro peste noapte, dar Comisia estimeaza ca acesti bani se vor strange intr-o perioada de zece ani.
Se pune insa problema suportarii costurilor cauzate de preluarea unei banci sub rezolutia acestui fond. Si aici aar trebui ca suportul financiar ar trebui garantat de banci, nu de platitorii de taxe.
Opiniile sunt impartite. A fost pusa pe masa dezbaterii inclusiv infiintarea unor noi institutii, un Depozit European de Asigurare si o Autoritate de Rezolutie, care sa fie responsabile pentru o rezolutie de criza si pentru protectia depozitului.
Un singur fond al zonei euro ar fi foarte atractiv pentru tarile mici, care nu au niciun control asupra politicii monetare a Bancii Centrale Europene si nici nu pot sa printeze bani pentru a asigura lichiditatea in caz de urgenta. Aceste handicapuri au fost puse in evidenta de ceea ce s-a intamplat cu ajutorul financiar acordat Ciprului, acolo unde 7 miliarde de euro din cele 17 miliarde oferite au trebuit sa fie suportate din fondurile creditorilor a celor mai mari banci din aceasta tara.
Guvernul german refuza astfel sa ajunga la o intelegere pe infiintarea unui fond al zonei euro, temandu-se sa nu se ajunga la un alt fond de bailout si, fiind cea mai mare tara a blocului zonei euro, va trebui sa plateasca cel mai mult.
@CEPS_thinktank: A Copernican turn in Banking Union urgently needed | The Centre for European Policy Studies http://t.co/LcRiFGvDgN
— Banking Union EU (@BankingUnion_eu) July 17, 2013
