fbpx trusted online casino malaysia
europolitics
Zona Euro

Cine mai poate salva Grecia. Si nu, nu este vorba despre guvernul de la Atena

Liderii Uniunii Europene au decis sa organizeze un summit de urgenta in care sa analizeze situatia Greciei. Intalnirea va avea loc luni si survine dupa ce negocierile de la nivelul Eurogrupului au esuat. Donald Tusk, presedintele Consiliului European, a facut acest anunt la cateva minute de la sfarsitul sedintei Eurogrupului. Ministrii de finante din zona euro nu au gasit o solutie pentru ca Grecia sa evite intrarea in incapacitate de plata si sa iasa din zona euro. Christine Lagarde, seful FMI, a criticat la randul sau faptul ca nu s-a facut niciun progres in cazul Greciei. “Vom ajunge la un dialog atunci cand, la masa, vor sta numai adulti!”

Intalnirea de la Luxemburg a fost una dintre ultimele sanse de a se ajunge la un acord pe seama reformelor economice pe care Grecia ar trebui sa le implementeze ca sa isi securizeze o plata de 7,2 miliarde de euro, transa ce face parte din cel de-al doilea ajutor financiar acordat de Troica, program ce expira pe 30 iunie. In aceeasi zi, Grecia va fi scandenta in fata FMI-ului cu o plata de 1,6 miliarde de euro care va fi imposibil de achitat fara o injectie de capital. Pierre Moscovici, cel care coordoneaza activitatile economice si financiare ale Comisiei Europene si care reprezinta interesele creditorilor internationali in fata BCE si FMI a spus ca Atena a primit o serie de propuneri rezonabile, dar nu a raspuns cu aceeasi moneda.

Multi oficiali ai UE care au luat parte la aceste discutii le-au solicitat oficialilor Greciei in termeni destul de duri sa accepte propunerile Comisiei Europene exprimate pe marginea reformelor economice care ar trebui sa securizeze ultima transa a imprumutului de la Troica. Jeoren Dijsselbloem, seful Eurogrupului, a declarat ca timpul pentru Grecia incepe sa expire, mai ales ca unele parlamente nationale vor fi implicate si vor trebui sa si ratifice decizia.

In dimineata zilei de joi, Angela Merkel s-a adresat Bundestagului pentru a dezbate soarta Greciei. Repetand adagioul sau familiar, “acolo unde este dorinta se gaseste si calea”, Merkel a adaugat:

 


 

Daca liderii politici ai Greciei demonstreaza ca vor, atunci toate cele trei institutii implicate vor fi de-acord sa acorde imprumutul


 

 

Presedintele Bundestagului, Banca Nationala a Germaniei, Jens Weidemann, a fost una dintre vocile care au incercat sa aplaneze tensiunile.

 


 

Existenta viitoare a monedei euro nu depinde de ceea ce se va intampla cu Grecia. Desigur, exista riscul unei contagiuni, dar uniunea monetara nu va fi alterata de o iesire din scena a Greciei.


 

 

datorii1

 

Premierul grec, Alexis Tsipras, a ales ca joi sa mearga la St. Petersburg pentru o vizita cu Vladimir Putin, presedintele Rusiei. Evident, aceasta decizie a generat o serie de speculatii: Atena ar putea cauta asistenta financiara la Rusia in absenta unei intelegeri cu creditorii sai internationali.

In acest moment, cheia salvarii Greciei este in buzunarul lui Mario Draghi. In timp ce toata Europa se uita la cancelarul Angela Merkel pentru a sparge gheata in aceste negocieri, Mario Draghi si BCE trebuie sa decida daca vor putea sa extinda pentru Grecia asistenta financiara de urgenta pentru ca sistemul bancar sa nu se prabuseasca de tot.

Daca nu va exista un consens in zilele urmatoare va fi prea tarziu pentru a fi puse la punct toate detaliile tehnice si toate procedurile, precum votul din Bundestag si din celelalte parlamente ale UE inainte de finalul acestei luni. Asta inseamna ca soarta Greciei este in mainile lui Mario Draghi. Presedintele BCE va trebui sa decida daca ii va lasa Greciei colacul de salvare financiara si va risca reputatia BCE sau ii va da branciul definitiv in prapastia falimentului.

Data cheie este 30 iunie si este greu de crezut ca totul va fi pus la punct pana la acea data. Grecia a incalcat o serie de dedline-uri in ultimele luni. Singurul lucru care este clar este ca Grecia trebuie sa achite 1,6 miliarde de euro FMI-ului pana pe 30 iunie. Christine Lagarde, directorul FMI-ului, a anuntat deja ca acest termen limita nu va fi extins.

Mario Draghi a mai condus BCE prin ape involburate si in trecut, in special in 2012, atunci cand multa lume se temea ca euro ar putea sa se prabuseasca. Declarand ca BCE va face tot ceea ce este nevoie pentru a evita acest lucru, Draghi a prelungit viata eurozonei. Numai ca problemele Greciei nu pot sa fie rezolvate cu ajutorul retoricii. Daca BCE va continua sa ajute Grecia si dupa 30 iunie isi va risca cel mai important capital, cel al increderii.

BCE a mentinut in viata bancile elene acordandu-le asistenta financiara in valoare de 80 de miliarde de euro pentru a compensa retragerile masive de depozite. BCE si-a motivat decizia prin faptul ca bancile au capital tampon de-ajuns cat sa supravietuiasca, asa ca raman acceptate ca sa primeasca ajutor financiar. O alta conditie pentru aceasta asistenta financiara este ca Grecia sa fie bagata intr-un program de ajutor financiar si sa nu intre in incapacitate de plata. Incepand cu 30 iunie, Grecia nu va mai indeplini acest criteriu.

Chiar si daca trece de acest hop, Grecia va trebui sa faca numeroase plati in iulie catre BCE, care a rascumparat de pe pietele financiare obligatiunile Greciei. Ar fi un conflict de interese ca BCE sa ajute Atena si, in acelasi timp, guvernarea Tsipras sa nu isi onoreze platile. Daca va proceda asa, atunci BCE va incalca o serie de tratate si va sustine un stat defunct din punct de vedere financiar.

Amestecul BCE-ului in salvarea Greciei este oricum controversat. Bundesbank-ul l-a criticat pe Draghi multa vreme si se va opune cu vehementa oricarei asistente financiare ce va mai fi propusa dupa data de 30 iunie. Draghi a mai facut fata opozitiei Bundesbankului, dar o problema atat de fundamentala nu va mai putea fi rezolvata doar din vorbe. Bundesbank-ul poate ca are un singur vot in boardul BCE, dar este una dintre cele mai credibile institutii.

Related posts

Cadoul de final de mandat al lui Mario Draghi: BCE reduce ratele dobânzilor și relansează programul de cumpărare de obligațiuni

Adelina Miron

Christine Lagarde anunță o schimbare importantă la Banca Centrală Europeană care îi privește pe toți contribuabilii europeni

Adelina Miron

Angela Merkel și finalul Epocii de Aur pentru economia germană. Ce ar însemna pentru Cancelar intrarea economiei în recesiune

Vlad Epurescu

Se află Germania pe drumul către recesiune?

Vlad Epurescu

Se gripează zona euro?

Vlad Epurescu

O lecție pentru România: cum și-a refăcut Grecia cel mai periculos drum național cu bani europeni

Vlad Epurescu

1 comment

avatar
vitansandu June 19, 2015 at 8:32 am

Nu este lasata Grecia din brate de occident, este prea importanta pt ei dpdv politic si militar. Asa ca vor cheltui oricat numai sa nu o lase rusilor.

Reply

Leave a Comment

trusted online casino malaysia