Urmeaza “deceniul pierdut” si pentru China? Deciziile care arata ca repeta greselile Japoniei

China se lupta pentru a se dezvata de un obicei pe care l-a invatat de la Japonia, adica sa isi bazeze cresterea economica si pe investitii, unele avangardiste, dar bazate pe contractarea de credite.

Aceasta practica va lasa economia Chinei in offside, intrucat investitiile masive in proprietati si in diverse sectoare ale industriei incep sa isi piarda din randamentele scontate. Fie ca vorbim de industria mineritului, a automobilelor, a textilelor sau a electronicelor, fenomenul este acelasi: salariile cresc, dar profitul obtinut in urma investitiei incepe sa scada.

Atat Xi Jinping, presedintele Chinei, cat si Li Keqiang, premierul tarii, par a fi determinate sa evite o criza de tip american cu falimente contagioase si restructurari ale locurilor de munca.

Eforturile guvernantilor, spun economistii citati de Reuters, desi ar putea inchide multe afaceri bolnave pentru a face cresterea mai sustenabila, ar putea crea, in schimb, acele banci zombie care au distrus Japonia timp de zece ani, incepand cu 1990.

Economistii de la Morgan Stanley, de exemplu, se tem de riscul deflationist care se prefigureaza la orizont iar masurile luate de guvernanti s-ar putea dovedi lipsite de eficacitate tinand cont de cifrele demografice ale Chinei, care cresc de la o zi la alta!

Deflatia pare improbabila intr-o tara a carei economie creste cu 7,5% pe an si in care preturile de consum cresc cu 2,7%. Dar, economistii avertizeaza ca, din multe puncte de vedere, China se aseamana cu Japonia anului 1989, cand se pregatea sa intre in cea mai cumplita criza economica a istoriei recente, provocata de deflatie.

Ca si Japonia, China se bazeaza pe imprumuturile bancare pentru a pompa bani in mediul investitional si pentru a crea locuri de munca. In schimb, dobanzile au fost stabilite in asa fel incat bancile sa faca profit. Intrucat cele mai profitabile credite au fost cele cu un grad de risc scazut, bancile au facut bani acordand credite marilor companii de stat.

Asa cum a facut si Japonia in anii ’80, China a incercat partial sa liberalizeze sectorul financiatr, creand noi cai de finantare si de instrumente financiare, o piata a titlurilor de stat si alte institutii financiare care sa acorde credite. Dar, la fel ca in Japonia, aceste masuri au incurajat bancile sa imprumute din ce in ce mai mult, umfland o bula a pietei imobiliare. Lucrurile s-au inrautatit in 2009 atunci cand China a acordat un credit de 4 trilioane de yuani pentru a ajuta la stingerea crizei financiare globale.

In timp ce Japonia a vazut ca creditul se extinde de la 127% din PIB la 176% intre 1980 si 1990, China a cunoscut o crestere similara intre 2000 si 2012: de la 105% a ajuns la 187%.

Problema Chinei acum este ca fiecare yuan investit rezulta intr-o diminuare a PIB-uluiIncvetinirea economica raportata pe primul trimestru al anului 2013 este unul din semnele deflationiste. Al doilea semn este ca preturile de la produsele de consum au inceput sa scada de 16 luni.

Acum, e timpul ca nota de plata sa fie achitata. Cresterea economica necontrolata a Chinei isi arata partea urata.

Companiile chinezesti se confrunta acum cu cresterea costurilor la imprumuturi. In plus, ele nu se mai pot baza pe surplusul de forta de munca pentru ca in ultimii zeci de ani am asistat la o migrare in masa a populatiei de la tara catre orase insa acum nu mai este cazul. Aceasta migratie a ajutat mult companiile de constructii chinezesti, de exemplu, sa se dezvolte incredibil de mult.

Astfel, cel mai mare risc cu care s-ar confrunta sistemul bancar este acela ca, pentru a nu avea tulburari sociale, guvernul chinez sa fie tentat sa incurajeze in continuare bancile sa acorde credite acelor companii aflate in dificultate si care contracteaza credite doar pentru a achita alte imprumuturi scadente si nu folosesc banii pentru a dezvolta investitia, ci doar pentru a o tine pe linia de plutire.