fbpx trusted online casino malaysia
europolitics
Stiri

NATO se muta la Cincu: exercitii militare de amploare pe teritoriul Romaniei

NATO si fortele aliate regionale sunt implicate intr-o serie de antrenamente in estul Europei care se desfasoara sub numele de Scutul Aliat. Unul dintre aceste exercitii este Trident Joust si va avea loc in Romania, mai exact in Cincu, judetul Brasov, in perioada 17 – 28 iunie. Vor fi implicati 1500 de militari ai fortelor NATO. Celelalte tari implicate in acest tip de exercitii sunt Lituania, Polonia, Estonia si Letonia.

Conform oficialilor NATO, aproape 15,000 de trupe din 19 tari aliate si 3 state partenere vor lua parte la aceasta serie de antrenamente reunite sub denumirea Scutul Aliat ale caror scop este unul pur defensiv, facand parte din masurile prin care NATO va raspunde oricarei agresiuni comise asupra statelor din Periferia Sudica si Estica a Europei. Repetitia generala pentru acest exercitiu militar ce va avea loc la Cincu s-a desfasurat la Centrul de Comanda din Napoli. “Trident Joust va fi un exercitiu extrem de solicitant”, a spus generalul italian Leonardo di Marco. “Suntem primul cartier general al NATO care va efectua un exercitiu ce consta in schimbarea locului punctului de control”.

NATO va implementa un post de comanda in Romania pentru prima data de cand a lansat Trident Joust, un exercitiu ce testeaza raspunsul aliatilor in situatii de criza. Accentul comandantilor NATO este pus pe viteza si mobilitate iar exercitiile vin pe fondul tensiunilor crescande in estul Ucrainei, agresionat de militantii pro-rusi sustinuti de Kremlin.

Centrul de Comanda al Fortelor Unite din Napoli joaca un rol cheie pentru NATO in cazul raspunsurilor rapide in situatii de criza. Serveste ca un element de comanda si control pentru forta de raspuns a NATO iar efectivele militare de-aici vor fi dublate, contingentul militar urmand a numara 30,000 de trupe.

In timp ce razboiul din Ucraina a sfasiat tara de peste un an de zile, conflictul dintre NATO si Rusia atinge noi dimensiuni de la o zi la alta. De la razboiul economic lansat de Vest sub forma sanctiunilor pana la actiunile diplomatice ale rusilor care au sarbatorit cu mult fast Ziua Victoriei la Moscova, din ce in ce mai mult relatiile dintre Est si Vest se ciobesc lasand senzatia ca pentru o lunga vreme ele nu vor mai ajunge la normal.

 


 

Acest exercitiu va testa toata capacitatea opertionala a echipei mele, schimband comanda si controlul intre cartierul general din Napoli si elementele deja dislocate in Cincu”
Amiralul Mark Ferguson al III-lea, comandant al Fortelor Unite ale NATO din Napoli


 

 

NATO-ALLIED-SHIELD

 

Nu este indoiala ca strategia SUA fata de Rusia se bazeaza pe extinderea unei prezente militare robuste in Marea Neagra. Ultimele manevre ale fortelor militare NATO au scos in evidenta acest lucru. Dupa ce a dislocat un numar semnificativ de forte militare pe tarile cu iesire la litoralul Marii Negre, Washingtonul vrea sa demonstreze fara echivoc angajamentul sau pentru a preintampina o agresiune in cazul escaladarii conflictului cu Rusia.

In urma cu un an, in iunie 2014, Chuck Haggel, fostul secretar al Apararii americane a subliniat intentiile SUA. Inainte ca Obama sa anunte ca tara sa va cheltui 1 miliard de dolari pentru a-si extinde prezenta militara in Estul Europei, Hagel a spus ca miliardul de dolari este alocat doar intr-o prima etapa. Practic, SUA vrea sa investeasca intr-o prezenta permanenta si intr-o expansiune continua a prezentei sale militare in Marea Neagra.

Related posts

Macron a interpretat cartea ‘’europeană’’ în timpul vizitei de stat din China

Adelina Miron

De ce Suedia, Italia și Luxemburg se îndoiesc de necesitatea unei bănci de dezvoltare a Uniunii Europene

Vlad Epurescu

Cum a reușit partidul lui Jarosław Kaczyńsk să transforme internetul într-o armă puternică de campanie electorală

Adelina Miron

În Germania, urmează o negociere politică de o mare importanță pentru Europa

Adelina Miron

La ce să ne așteptăm după summitul ONU pentru schimbările climatice

Adelina Miron

Cadoul de final de mandat al lui Mario Draghi: BCE reduce ratele dobânzilor și relansează programul de cumpărare de obligațiuni

Adelina Miron

Leave a Comment

trusted online casino malaysia