refugiati

Europa se transforma intr-un buncar: criza refugiatilor si economia stagnanta anima populismul

Rezultatul surprinzator si foarte bun obtinut de Partidul Popular Danez, o formatiune ce se opune legilor care ii protejeaza pe imigranti, demonstreaza lipsa increderii populatiilor europene in politica traditionala si in institutiile Uniunii Europene. Deja asistam la un trend si este la indemana de facut conexiunea dintre influxul imigrantilor care cauta cele mai bogate tari europene pentru a scapa de razboaie sau de saracie, cea mai mare criza umanitara de la cel de-Al Doilea Razboi Mondial, cresterea economica lenta si masurile de austeritate.

Orasele europene au devenit multiculturale intre sfarsitul anilor ’80 si inceputul anilor ’90. Precum o reactie chimica, acest proces a alimentat si sentimentele xenofobe. In 1993 se nota intr-un raport ca “intre 11% si 14% din populatia comunitatilor europene este deranjata de prezenta expatilor de alta nationalitate, rasa sau religie”. Astazi, media reprezentarii parlamentare a partidelor anti-imigranti este de 12,88%.

În Franţa, spre exemplu, exista un sentiment puternic anti-imigranti. Pe de alta parte, suntem in fataa celei mai mari miscari de refugiati la nivel mondial. Peste 50 de milioane de oameni din intreaga lume, din cauza violenţelor si a razboaielor, au trebuit sa-si paraseasca locuintele în care au trait o viata. Este cel mai mare numar înregistrat de la Al Doilea Război Mondial încoace. Toată această mişcare a refugiaţilor este resimţită de-a lungul graniţelor Europei.

Imigranţii aleg să folosească aeropoturile internaţionale pentru a ajunge în Uniunea Europeană, dar Europa priveste si la barcile pline de refugiati se revarsa peste plajele din nordul Marii Mediterane. Barbati, femei si copii pasesc prin nisip si printre pietre intrebandu-se daca au ajuns in Europa. . Majoritatea celor care se află ilegal pe teritoriul UE au intrat, iniţial, în posesia unor documente de călătorie valide şi a unei vize a cărei perioadă de valabilitate a expirat.

imigranti2

Marele dusman al Europei nu este economia. Nu este nici macar istoria. Este, insa, geografia. Italia si Grecia sunt cele doua state frontiera la Africa si Asia, asa cum Ucraina si Letonia sunt cu Rusia. Anul acesta peste 40,000 de refugiati au ajuns in Italia din Libia si alti 30,000 de refugiati au preferat Grecia. Toate aceste tari nu reusesc sa gestioneze situatia creata. Se estimeaza ca peste 500,000 de noi refugiati se indreapta spre Libia pentru a astepta barcile cu care sa traverseze Marea Mediterana catre Europa. Jumatate dintre acesti oameni disperati isi doresc sa ajunga in Marea Britanie.

Multi dintre cei care isi iau viata in propriile maini si pleaca spre aceasta calatorie fara intoarcere sunt victime ale interventiei Vestului in tarile natale, precum Afghanistan, Irak sau Somalia. Altii sunt victimile islamului militant raspandit de-a lungul Africii si Asiei. Imigratia este vulnerabila si in statisticile terorismului.

imigranti1

Cea mai mare miscare de refugiati este in SUA, dar, incepand cu anul 2000, Germania si Rusia au primit 10 milioane de refugiati iar Marea Britanie si Franta cate 8 milioane. In fata acestor cifre este foarte usor sa intri in panica.

La granita dintre Italia si Franta, tari membre ale spatiului Schengen, in localitatea Ventimiglia, autocarele italiene ii lasa pe strada pe imigranti ca sa ia calea Frantei. Guvernul italian a averyizat ca va refuza sa le acorde drept de azil imigrantilor salvati din apele Mediteranei daca UE nu isi va asuma responsabilitatea unui plan serios pentru a-i distribui pe refugiati in cote egale in tarile din Uniunea Europeana. Guvernul de la Budapesta, condus de Viktor Orban, a anuntat recent ca are intentia de a-si fortifica granita cu Serbia din cauza imigrantilor. Pe viitor, este posibil sa inchida granitele si cu Romania sau Bulgaria. Este un paradox ceea ce se intampla azi in Ungaria, prima tara care si-a deschis granitele atunci cand comunismul s-a prabusit pentru ca imigrantii sa ia calea Occidentului.

frontex

Chiar si Stanga pare sa se fi obisnuit cu aceasta stare de fapt. Partidele de dreapta si populistii incep sa acapareze din ce in ce mai mult din spectrul politic european. Climatul politic este volatil insa favorabil pentru formatiuni politice precum Podemos sau Syriza.

Acum, toate tarile din Scandinavia sunt conduse de partide de dreapta sau influentate de acestea din Opozitie, asa cum va fi cazul Danemarcei. Aici, numarul de refugiati si de imigranti care locuiesc in Danemarca a jucat un rol foarte important in campania electorala insa au contat foarte mult si temele traditionale despre locurile de munca, sistemul de impozitare si de taxe precum si beneficiile sociale. Iar in Europa, partidele de dreapta au lideri charismatici, care pot sa atraga simpatia maselor, precum Nigel Farage in Marea Britanie, Marine le Pen in Franta sau Kristian Thulesen Dahl, in Danemarca.

imigranti

Oficialii europeni au fost incapabili sa formee o alternativa credibila in fata criticilor din ce in ce mai numeroase facute pe marginea imigrantilor si a cresterii economice lente. Partidele care isi exprima furia si ofera solutii populiste devin din ce in ce mai atragatoare pentru electorat, impingand politica spre dreapta in multe dintre tarile bogate ale Europei. In acelasi timp, inabilitatea Uniunii Europene si a zonei euro de a negocia un compromis cu Grecia asupra problemelor financiare ale acestei tari a subminat increderea populatiilor europene in politica traditionala.

imigranti1Aceeasi formula pe care am vazut-o acum, in Danemarca, a fost de succes in Franta, acolo unde Frontul National performeaza foarte bine in sondaje, in Finlada, Suedia si chiar si Marea Britanie, acolo unde UKIP, chiar daca a obtinut un singur loc in Parlamentul britanic la alegerile din mai, a luat 13% din voturile populatiei. Grecia, pe de alta parte, este condusa de Syriza, partid de extrema stanga, care s-a impus in alegeri promitand ca va pune capat austeritatii impuse de la Bruxelles si va reduce datoria publica a Greciei.

Dar Syriza, la fel ca alte partide populiste de dreapta, apeleaza la votantii nefericiti de “ordinele” venite de la Bruxelles care surpima politicile nationale. Syriza si Partidul Popular Danez, chiar daca unul este de stanga si altul de dreapta, sunt reflectia in oglinda uneia a celeilalte.  Aceasta schimbare de optiune in randul electoratului este similara cu cea de-acum un secol, cand partidele liberale au fost slabite dar, apoi, au doborat toate partidele socialiste din Europa, capul de afis fiind la acea vreme Partidul Liberal din Marea Britanie.

Situatia aceasta poate fi explicata foarte simplu. Partidele de stanga au devenit reprezentative pentru angajatii din sectorul public si pentru industriile creative in timp ce Dreapta ii protejeaza pe marii afaceristi si finantisti. Amandoua au, culmea!, valori sociale liberale. Iar asta face ca o mare parte din populatia din Europa sa se simta nereprezentata si furioasa. Asa apar partide precum Podemos si Syriza, care vorbesc pe alta limba si atrag mari mase de electorat.

Partidele traditionale nu au inteles schema prin care poti sa critici Uniunea Europeana dar, in acelasi timp, sa fii si pro-european. Daca in nordul Europei sentimentul este ca Uniunea Europeana nu reuseste sa controleze influxul de imigranti intr-o perioada de crestere economica lenta, in sudul Europei exista tendinta de a crede ca Bruxelles impune masuri de austeritate foarte dure si face cereri care niciodata nu se vor potrivi pe calapodul economic al Germaniei.
http://www.theguardian.com/commentisfree/2015/jun/19/refugees-human-tide-west
http://www.foxnews.com/world/2015/06/19/hungary-prime-minister-says-plan-to-build-fence-on-serbian-border-will-also/
http://www.newstatesman.com/politics/2015/06/john-king-left-wing-case-leaving-eu
http://www.euronews.com/2015/06/12/five-of-the-most-controversial-anti-immigration-posters/

Related News

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


UA-42426876-1