BRISBANE, AUSTRALIA - NOVEMBER 15: President of Russia Vladimir Putin and Crown Prince Salman bin Albdulaziz Al Saud talk through their interpreters during a plenary session at the G-20 summit on November 15, 2014 in Brisbane, Australia. World leaders have gathered in Brisbane for the annual G20 Summit and are expected to discuss economic growth, free trade and climate change as well as pressing issues including the situation in Ukraine and the Ebola crisis. (Photo by Rob Griffith - Pool/Getty Images)

De ce vrea Rusia sa se intoarca in Orientul Mijlociu iar liderii lumii arabe sunt sedusi de Moscova?

Rusia incepe, incet-incet, sa puna la indoiala suprematia SUA in Orientul Mijlociu. In afara de relatiile stranse cu regimul sirian, Moscova nu a mai jucat un rol substantial in aceasta zona a lumii din anii ’70. Declinul a inceput atunci, presedintele egiptean Anwar Sadat ii expulza din Damasc pe consilierii rusi si s-a concretizat odata cu finalul razboiului afgano – sovietic (1979 – 1989). Retragerea rusilor a pecetluit inceputul hegemoniei americane in Orientul Mijlociu si secatuirea URSS-ului, care a suportat costul cel mare al acestui conflict militar precum si consecintele politice.

SUA are, in Orientul Mijlociu, peste 35.000 de trupe militare si sute de avuoane, in timp ce Rusia are doar 2.000 si doar cateva zeci de avioane. Si, cu toate acestea, liderii din Orientul Mijlociu s-au angajat intr-un pelerinaj in toate regula, grabindu-se sa ajunga la Moscova si nu la Washington. Motivul este ca Orientul Mijlociu considera ca, spre deosebire de SUA, Rusia este mult mai dispusa sa se foloseasca de puterea sa si sa reechilibrele balanta de puteri din regiune.

Vladimir Putin incearca pe toate fronturile sa puna la indoiala notiunea unei ordini mondiale condusa de SUA, incurajand reintoarcerea la o ordine multipolara. In ciuda interventiilor militare din Georgia si Ucraina, Kremlinul nu isi doreste atat de mult sa provoace un conflict in vreunul din statele est-europene membre NATO.

In Orientul Mijlociu, pe de alta parte, exista destul spatiu de manevra iar Rusia are sansa sa-si exercite puterea fara sa riste un conflict deschis cu Occidentul. Ceea ce este interesant este ca Putin a remarcat o serie de fisuri in leadershipul exercitat de SUA in Orientul Mijlociu pe care a inceput sa le exploateze.

Spre exemplu, Moscova sustine cu tarie regimul totalitar din Damasc. In Egipt, Rusia a fost un adversar declarat al Fratiei Musulmane. In plus, incepand cu anul 2013, Kremlinul a sarit in ajutorul guvernului egiptean si i-a furnizat armament, nepasandu-i ca echipamentele militare ar putea fi folosite pentru a innabusi represiunile politice de pe plan intern. Cu toate ca Egipt continua sa depinda de sustinerea financiara venita de la Washington, reactia Kremlinului arata ca Rusia este gata sa exploateze orice fisura care apare in relatia dintre SUA si aliatii sai traditionali din Orientul Mijlociu.

In ceea ce priveste problema siriana, Vestul nu a fost in stare sa explice de ce inlaturarea lui Bashar al-Assad va contribui la imbunatatirea securitatii acestei tari, in conditiile in care este clar ca lumina zilei ca, in acest moment, Siria este in pragul unei anarhii islamiste. Putin a exploatat aceasta retorica si l-a sustinut puternic pe Assad, determinand Vestul sa isi domoleasca discursul.

Un alt caz este cel al Libiei. Tara este divizata. SUA sustine guvernul de la Tripoli in timp ce, aliatii sai traditionali, Egipt si Emiratele Arabe Unite, sustin guvernul stabilit in estul tarii, in Tobruk. Aceasta schisma a fost speculata rapud de Rusia. Sustinand pe fata procesul de reintregire a tarii initiat de ONU, in spatele cortinei, insa, Rusia a trimis arme prin Serbia si Belarus fortelor armate conduse de generalul Khalifa Haftar, care sustine guvernul din Tobruk. Ce s-a intamplat, ulterior, este rusinos pentru Vest. Generalul Haftar a reusit sa preia controlul asupra terminalelor de petrol din bazinul Sirte iar actiunile sale represive fata de grupurile islamiste din Benghazi au determinat Occidentul sa accepte ca Libia a ajuns terenul de joaca al Rusiei.

Lucrurile au luat o intorsatura spectaculoasa si in ceea ce priveste relatia ruso-turca. Dupa lovitura de stat, Putin l-a invitat pe Erdogan la Moscova, cei doi avand mult mai multe lucruri in comun decat are Erdogan cu filosofia NATO. In plus, acordul interguvernamental semnat de Tayyip Receep Erdogan si de Vladimir Putin cu privire la constructia gazoductului Turkish Stream schimba radical datele problemei pentru Uniunea Europeana. Pe de-o parte, Turcia dobandeste un avantaj tactic in relatia cu Uniunea Europeana. Pe de alta parte, alimentandu-i Turciei visele frumoase in care va ajunge marele hub energetic al Europei, Rusia isi consolideaza pozitia strategica din regiune, continuand sa fie puterea energetica dominanta. Cele doua tari, pe 10 octombrie, au dat sah Uniunii Europene iar ziua va ramane marcata cu rosu in istoria diplomatiei ambelor tari. In baza acordului, Gazprom ii va oferi Turciei un pret preferential pentru gazele livrate iar Rusia va ridica embargoul impus pe o gama mai larga de alimente turcesti.

Relatia Rusiei cu Arabia Saudita este, insa, ceva mai complicata. S-au pozitionat in tabere diferite in chestiunea razboiului civil din Siria, dar, cu toate acestea, Rusia si Arabia Saudita au reusit sa ajunga pe aceeasi orbita diplomatica in ceea ce priveste cooperarea in domeniul politicilor energetice. Statele OPEC, conduse de sauditi, dar si Rusia au nevoie de cresterea substantiala a pretului petrolului pentru a bugetele acestor tari sa se rebalanseze. Moscova si-a afirmat sustinerea pentru aceasta cooperare, dar numai pentru a acapara o cat mai mare felie din cota de piata la care sauditii ar renunta prin reducerea productiei de petrol. Pe termen scurt, Rusia va avea de castigat. Pe termen lung, Putin nu va mai avea absolut deloc credibilitate pe axa Ryadh – OPEC.

Este posibil ca Vladimir Putin sa isi imagineze ca actiunile sale din Orientul Mijlociu ii vor oferi avantajul de a negocia inlaturarea sanctiunilor economice impuse de Vest. Mai realist este sa vedem faptul ca Vladimir Putin a impins Rusia spre o pozitie mult mai aproape de Orient, intarind relatiile cu China si indepartandu-se puternic de Vest. Numai ca, afectata puternic de scaderea pretului petrolului, economia Rusiei nu isi permite sa se deconecteze total de la pietele de capital si de investitii ale Vestului. Cu toate acestea, succesul international al Rusiei este obtinut, in acest moment, prin mentinerea unei stari conflictuale permanente.

Related News

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


UA-42426876-1