In 2007, exploratorul rus Artur Chilingarov infigea steagul Rusiei pe malul inghetat al Oceanului Arctic. Rusia clama regiunea Arctica si lumea incepea sa isi faca griji ca tara condusa de Vladimir Putin va intreprinde actiuni pentru a acapara teritoriul.
Consiliul Arctic, o formatiune formata din reprezentantii tarilor vecine Cercului Arctic, in anii ce-au urmat, a devenit din ce in ce mai influent si a fost ultima bariera intre disputele teritoriale dintre Norvegia si Rusia. Acum, Danemarca a inceput sa revendice Polul Nord. Pe 15 decembrie, in baza Conventiei Natiunilor Unite pentru Tarm si Mare, Danemarca a revendicat 900,000 de kilometri patrati din Oceanul Arctic la nord de Groenlanda. Rusia si Canada sunt alte doua state ce au pretentii in acea zona.
Marele premiul pentru care se bat aceste state este bogatia minerala a Oceanului Arctic la care accesul este mult mai usor, facilitat de incalzirea globala. Temperaturile din zona cresc de doua ori mai repede decat in alte zone ale Globului. Conform mai multor masuratori, aici se afla 13% din cantitatea de petrol inca neexploatata si 30% din cantitatea de gaz de pe Pamant inca nevalorificata economic.
Forarile pentru petrol si gaz se fac la costuri extraordinar de mari. Marile companii petroliere au inceput, insa, sa isi abandoneze proiectele din zona din cauza prabusirii pretului petrolului.
Topirea ghetii pe mare, vara, a deschis noi oportunitati pentru cai navigabile intre Europa si Asia. 71 de nave cargo au strabatut de la nord la est vara trecuta, cu 25 mai multe decat in 2012. In baza tratatelor ONU, cele mai cunoscute rezerve de energie si de minerale sunt in zona economica de 200 de mile nautice ale tarilor din regiune. Toata lumea, deci, are interesul evitarii oricarui conflict si a solutionarii pe cale amiabila.
In saptamanile premergatoare anexarii Crimeei, Rusia a efectuat numeroase exercitii militare in zona Arctica si a fost cea mai intensa activitate militara de la sfarsitul Razboiului Rece. Rusia si-a reechipat vechile baze sovietice si in luna iulie a testat primele rachete din noua generatie, numite Angara, de la un cosmodrom din nordul indepartat. Suedia s-a ocupat o mare parte din aceasta vara cautand un submarin rusesc suspectat ca ar fi patruns in apele sale teritoriale.
Pretentiile Danemarcei vor testa daca Rusia va binevoi sa respecte regulile din Arctic. Aceste pretentii se bazeaza pe faptul ca tratatele care reglementeaza platoul continental, al marilor si al oceanelor specifica faptul ca o tara poate sa controleze o suprafata de pe fundul marii in cazul in care demonstreaza ca aceasta este o extensie a platoului continental. Danemarca sustine ca creasta Lomonosov care intersecteaza regiunea arctica ar incepe din Groenlanda. Toate tarile arctice, inclusiv Rusia, au promis sa respecte acest lucru.
Soarta Arcticului se va decide peste multi ani dar regiunea ii atrage pe multi. Atunci cand preturile la energie erau mari, Shell, ExxonMobil si ConocoPhillips au cumparat licente pentru a explora si exploata resursele de gaz natural si de petrol insa operatiunile de forare au fost suspendate atunci cand preturile au scazut. In regiunea arctica, aceste costuri pentru exploatare sunt de 50% sau chiar de 100% de ori mai mari decat pentru proiecte similare dezvoltate in Texas, spre exemplu.
In baza legilor si a tratatelor internationale, nicio tara nu isi poate exercita suveranitatea asupra Polului Nord si nici nu poate revendica Oceanul Arctic ce il inconjoara. Cele cinci tari arctice, adica Danemarca (via Groenlanda), Norvegia, Canada, Rusia si SUA, au drepturi de explorare si de exploatare a resurselor energetice pe o suprafata de 200 de mile nautice in jurul coastelor sale teritoriale.
Danemarca are, asadar, o serie de motive pentru a pune mana pe Polul Nord. Groenlanda vede insa in resursele minerale si energetice o cale prin care sa isi castige independenta intrucat intreaga sa economie este acum subventionata de Parlamentul danez. Daca Groenlanda va cauta sa isi dobandeasca independenta, Danemarca va incerca sa isi consolideze viitorul economic al teritoriului si sa se asigure ca va avea, in continuare, relatii bune cu Groenlanda.
Danemarca este, de-asemenea, si in fata unui deadline. In 2004, Danemarca a ratificat Conventia ONU pentru Legea Marilor al carei scop este de a solutiona astfel de cererei teritoriale. Semnatarii au avut zece ani la dispozitie prin care sa demonstreze printr-un caz argumentat stiintific ca pot sa isi prelungeasca platoul continental peste cele 200 de mile nautice. In urma cu cativa ani, si Canada a facut o cerere de acest gen, urmata de Rusia. Atunci cand Danemarca si-a depus cererea, oficialii acestei tari erau in deplina cunostinta ca pretentiile lor ar putea sa se suprapuna cu pretentiile teritoriale ale celorlalte state arctice. Batalia pentru zona Arctica este una acerba insa scaderea preturilor la energie va suspenda unele “meciuri”.
