Cum s-a folosit Gazprom de Estul Europei pentru a controla piaţa de gaze naturale

Niciodată de la căderea Cortinei de Fier nu a mai fost atât de multă tensiune între Estul şi Vestul Europei. Iar gazoductul Nord Stream 2 nu face decât să arate cine îşi doreşte, cu adevărat, să existe o Uniune cu două viteze. Oare este legitim ca interesele economice ale unei naţiuni să prevaleze în faţa proiectelor de integrare energetică propuse de Bruxelles? Va fi Estul Europei o afacere la mica înţelegere între Rusia şi Germania?

În timp ce Occidentul se îngrămădea să-i aplice sancţiuni Rusiei după cazul Skripal, Germania îi acorda în linişte Gazpromului toate permisele necesare pentru a construi gazoductul Nord Stream 2 pe teritoriul său. Olanda (Shell), Austria (OMV) şi Franţa (Engie) sunt alte ţări interesate de realizarea proiectului, companiile menţionate investind bani grei în acest gazoduct. Ruşii şi finlandezii nu împart doar nopţile albe, ci şi interese energetice comune. Iar Helsinki i-a acordat Gazpromului undă verde pentru a construi gazoductul prin apele Marii Baltice. Cine spunea că Nord Stream 2 este un motiv de a divide Europa?

Germania s-a bucurat de preţuri mici la gaze în timp ce Bulgaria a fost pur şi simplu jefuită

Dar omitem cealaltă Europă, Estul, locul acela unde locuim noi şi unde Gazprom s-a folosit ani de zile de vulnerabilitatea energetică a unor state pentru a le usca de bani consumatorii casnici şi industriali.

De fapt, cam toată lumea a uitat de Estul Europei pentru că, nu-i aşa, Nord Stream 2 este doar o afacere ca oricare alta, nu are nicio legătură cu politica energetică a UE de a diversifica sursele de alimentare cu gaze naturale. Aşa vă gândiţi voi, că Estul nu este decât o periferie a Europei civilizate?

Deunăzi, a existat o scurgere de informaţii dintr-un sertar prăfuit al Comisiei Europene. Două documente extrem de amănunţit elaborate au pătruns în spaţiul public şi arată cât de cinic s-a comportat Gazprom în relaţia cu mai multe ţări din Estul şi Centrul Europei. Norocul României este că a scăpat de gazul rusesc, deşi unii politicieni de pe la noi visează cu ochii deschişi la momentul când vom fi, din nou, în plasa intereselor energetice ruseşti.

Comisia spune că Gazprom s-a folosit de poziţia sa dominantă de piaţă condiţionând furnizarea gazului în unele ţări, precum Polonia, pentru a impune un preţ prohibitiv pentru gazul natural livrat. Spre exemplu, Comisia remarcă faptul că gigantul rus îi taxa pe polonezi pentru mia de metri cubi cu 350 de dolari în timp ce Germaniei i se percepea un preţ de 200 de dolari prin conducta Yamal, în condiţiile în care ar fi trebuit să fie mai scump. În timpul crizei gazului din 2009, Gazprom i-a interzis Poloniei să se aprovizioneze cu gaz din altă parte! Statele baltice sunt şi ele la mâna gigantului rus controlat de Kremlin, preţul gazului variind foarte mult de la un stat la altul.

Mai mult decât atât, documentul arată că Germania s-a bucurat de o relaţie privilegiată obţinând un avantaj competitiv pe seama altor state din UE, lăsând ţări precum Lituania, Letonia, Estonia, Polonia, Ungaria, Cehia sau Slovacia la mila Gazpromului.

Nu mai spun despre Bulgaria, care pur şi simplu a fost transformată într-un vasal al gigantul rus! Documentul se referă în cazul vecinilor de la Sud de Dunăre că au fost victimele unui „abuz exploatator”. BEH este compania statului bulgar si controlează mai multe companii energetice, incluzând aici principalii producători de electricitate şi de gaz ai acestei ţări. Ei bine, BEH a fost obligată de Gazprom să accepte condiţii comerciale inechitabile care au avut un impact direct asupra preţului perceput consumatorilor.

Cum controlează Gazprom piaţa de gaze naturale a Uniunii Europene

Comisia Europeană a identificat trei practici abuzive ale Gazpromului care şi-a asigurat o poziţie dominantă în 8 ţări din Centrul şi Estul Europei. Scopul acestor practici a fost să segmenteze piaţa internă a UE pentru a proteja politica de preţuri a Gazpromului.

A inclus restricţii teritoriale precum clauze de destinaţie şi restricţii la export în toate contractele de furnizare, indiferent dacă era vorba despre distribuitori sau consumatori industriali. Gazprom a împiedicat, de asemenea, vânzarea transfrontalieră de gaze prin măsuri echivalente, având acelaşi efect, impunând o politică restrictivă privind modificarea punctelor de livrare a gazelor naturale.

Gazprom a practicat o politică de preţuri neconcurenţială cerând un preţ prohibitiv unor ţări din Estul şi Centrul Europei, preţuri excesiv de mari în comparaţie cu preţurile de benchmark sau costurile Gazpromului. Iar dreptul de a cere o revizuire a preţului de livrare a fost limitat. În contractele Gazpromului ar exista o prevedere standard care stipulează că niciuna dintre părţi nu are dreptul să ceară acest lucru mai devreme de trei ani după intrarea în vigoare a ultimului acord privind o astfel de revizuire. Revizuiri extraordinare sunt de obicei limitate la două pe întreaga durată a contractului iar dacă nu se ajunge la o înţelegere, atunci cele două părţi se pot adresa curţilor de arbitraj. Numai că această procedură costă timp şi bani.

Compania rusească a folosit o formulă de preţ bazată pe indexarea preţului gazului natural la oscilaţiile preţului barilului de petrol. Această reţetă a fost numai în favoarea Gazpromului şi a condus la creşterea preţului din aceste ţări. De ce indexarea preţului gazului natural nu trebuie să depindă de oscilaţiile preţului petrolului? Simplu. Cele două produse nu pot fi substituite unul cu altul foarte simplu. Au costuri diferite de producţie, iar dacă petrolul este folosit, în principal, pentru transport, gazul este folosit pentru încălzire şi pentru a genera curent electric.

Până la urmă, care este raţiunea lui Nord Stream 2?

La fel ca toate celelalte ţări din Estul şi Centrul Europei (excepţie face România), Germania depinde foarte mult de importurile de gaze. Până în 2012, cantitatea de gaze naturale livrată Germaniei se făcea prin conductele Yamal şi Dzhugba (Broterhood = Prietenie), ultima fiind cea mai mare conductă de transport din Europa, cu o capacitate de 100 de miliarde de metri cubi.

Ea are două rute: una transportă gaz spre Cehia, Germania şi alte state din Vest iar al doilea braţ trimite gaz spre Ungaria, Austria, Italia şi alte ţări din Sud Estul Europei. Din 2012, însă, Gazprom îi livrează Germaniei gaze naturale direct prin Nord Stream, dar Yamal şi Brotherhood au rămas rute importante de transport. Aceste două gazoducte traversează Ucraina, Cehia, Slovacia şi Polonia. Toate aceste ţări sunt alimentate cu gaz rusesc prin aceste două rute. Ungaria primeşte şi ea gaze pe-aici, dar indirect. Deci, fluxul de gaze naturale este dinspre Est spre Vest.

Nord Stream 1, însă, aduce gaze naturale din Marea Barents, din nordul Rusiei, direct în Germania pe sub apele Mării Baltice, ocolind Lituania, Estonia, Letonia, Polonia, Slovacia şi Ucraina. Nord Stream 2 va dubla capacitatea şi va schimba fluxul de gaze, care va fi de la Vest spre Est. Gazul din Nord Stream 1 este evacuat prin conducta Opal iar cel din Nord Stream 2 va ieşi prin EUGAL şi se va conecta cu sistemul de transport al Cehiei care va duce gazul prin Slovacia până în hubul din Baumgarten. Practic, restul de magistrale construite în Slovacia, Cehia, România, Bulgaria, Austria, Ungaria şi restul ţărilor din Balcanii de Vest pentru a aduce gaze naturale din Rusia vor fi pline cu aer. Nu Ucraina va mai fi centrul de tranzit al gazelor naturale ci va fi Germania.

Dar Nord Stream 2 nu este doar despre consolidarea poziţiei Germaniei ca furnizor de gaze pentru Uniunea Europeană ci şi despre o nouă relaţie între Uniunea Europeană, Ucraina şi Rusia şi despre capacitatea blocului european de a acţiona unitar în faţa problemelor. Uniunea Energetică, spre exemplu, combate exact marile probleme ale UE în acest domeniu: fragmentarea pieţei gazului natural, creşterea securităţii energetice şi diversificarea surselor de aprovizionare. Ori Nord Stream 2 pune capac! Anulează toate investiţiile Uniunii în proiectele de interes comun care trebuiau să consolideze pieţe regionale de gaze naturale.

De-aceea, cu greu ii poţi găsi o raţiune de securitate energetică lui Nord Stream 2, care va lăsa. aparent, Europa de Est pe mâna Germaniei dar, în realitate, Rusia va fi implicată major în acest colţ de lume. De fapt, tot acest document arată că nimeni nu ştie cu adevărat care este preţul real al gazelor naturale, atâta timp cât Gazprom îl face din pix, fără o legătură reală cu piaţa.

În plus, UE are capacitatea de a importa 700 de miliarde de metri cubi anual de gaze naturale (490 prin conducte şi 200 prin terminale de gaze lichefiate). Anual, însă, UE importă aproximativ 350 de miliarde de metri cubi iar Rusia a livrat în 2017 aproape 200 de miliarde. Există o infrastructură imensă pe care UE o foloseşte la jumătate. Şi, atunci, la ce este nevoie de Nord Stream 2?

Poate că scrie în documentul intitulat „Consecinţele proiectului NS2 asupra pieţei interne a gazului natural a Uniunii Europene” şi la care se face referire în Anexa 2 a materialului la care am făcut referire în acest articol. Acest document nu a ajuns in spaţiul public, dar este clar că viziunea Comisiei faţă de acest proiect energetic este negativă. Cu toate acestea, totul merge înainte. În final, Nord Stream 2 îi va oferi un avantaj economic consistent Rusiei via Gazprom într-un moment în care sancţiunile economice impuse după anexarea Crimeii sunt şi astăzi valabile iar vulnerabilitatea energetică a Estului Europei se va acutiza.

Related News

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


UA-42426876-1