fbpx trusted online casino malaysia
europolitics
Stiri

Ce castiga si ce pierde Marea Britanie daca iese din Uniunea Europeana si de ce David Cameron are un avantaj asupra liderilor europeni

Sentimentul ca David Cameron a castigat in fata politicienilor europeni nu putea fi simtit mai bine decat daca ai fi urmarit discursul Reginei Elisabeta a II-a. Regina Marii Britanii a prezentat saptamana trecuta cu ocazia reinceperii sesiunii parlamentare lista proiectelor Conservatorilor, confirmand, inca o data, ca Marea Britanie va organiza un referendum privind ramanerea sau iesirea regatului din Uniunea Europeana.

David Cameron deja a castigat si va obtine fix ceea ce va dori de la Comisia Europeana. Premierul Marii Britanii va dori sa suspende principiul de “uniune si mai stransa”, punctul central pe care se axeaza toate tratatele Uniunii Europene si care sunt contestate de eurosceptici.

Pe scurt, David Cameron va ontine o serie de schimbari care nu numai ca ii va impresiona pe britanici, dar vor fi primite si de catre alti membri ai Uniunii Europene. Spre exemplu, Emmanuel Macron, ministrul de Finante al Frantei, a spus dupa intalnirea avuta saptamana trecuta cu David Cameron ca Marea Britanie ar trebui sa ramana in Uniunea Europeana avand calitatea unui membru mai putin integrat.

 

Trebuie sa acceptam ideea ca Europa va fi o uniune cu doua viteze. Mai simplu, mai clar, mai eficient

 

Un alt aliat al lui David Cameron este social-democratul Martin Schultz, presedintele Parlamentului European care si el este sustinatorul renuntarii la acest principiu – “o uniune si mai stransa”.

 

Nu ma voi lasa santajat pentru a incuraja interesele ideologice ale dreptei radicale din randurile Conservatorilor

 

Desi ambii politicieni vorbeau in nume personal, comentariile lor sugereaza ca la nivelul inalt al politicii europene, in cele mai influente tari, exista un consens in a fi deschisi spre o intelegere care sa formalizeze statutul Marii Britanii de membru semi-detasat al Uniunii Europene.

In timp ce guvernul francez – cu exceptia de data recenta a ministrului de finante – a adoptat o pozitie dura in fata tuturor schimbarilor, politicienii de frunte ai Germaniei au lasat de inteles ca sunt dispusi sa ajunga la o intelegere, la un compromis pentru a mentine Marea Britanie in Uniunea Europeana. La Paris, Laurent Fabius, ministrul de Externe al Frantei, a spus ca organizarea unui referendum pe aceasta tema este riscanta.

 

E ca si cand Marea Britanie si Franta au format o liga de fotbal si in timpul unui meci de fotbal se decid sa joace rugby

 

Problema lui David Cameron este, insa, aceea ca nu va reusi sa ii multumeasca niciodata pe eurosceptici. Euroscepticimul nu inseamna o lista de cereri care, daca este satisfacuta, atunci toata lumea va fi fericita intr-o noua ordine. Euroscepticismul este un sentiment de nemultumire fata de starea de fapt a Uniunii Europene.

Marea dezbatere care va fi in Marea Britanie incepand cu perioada imediat urmatoare va fi axata in jurul necunoscutelor asociate iesirii din Uniunea Europeana. Nicio tara nu a mai avut aceasta pretentie vreodata.

 

Comertul

Unul dintre marile avantaje ale Uniunii Europene este libera circulatie a bunurilor intre statele membre. Pentru companiile britanice este mult mai ieftin si mai simplu sa isi exporte bunurile in Europa. Multi oameni de afaceri considera ca miliardele de euro obtinuti de Marea Britanie in calitate de membru al UE nu vor fi depasite de banii obtinuti din taxele vamale. Marea Britanie risca sa isi piardasi rolul de mare negociator pe plan international parasind blocul european insa va fi libera sa incheie acorduri de schimburi comerciale cu orice alta tara care este in afara Uniunii Europene.

Euroscepticii argumenteaza ca britanicii ar putea sa urmeze exemplul Norvegiei care acceseaza pietele Uniunii Europene printr-o serie de tratate speciale bilaterale care nu ii obliga pe nordici sa se supuna legislatiei UE in domeniul agriculturii, afacerilor interne sau justitiei.

Cei in defavoarea iesirii Marii Britanii din Uniune argumenteaza ca Regatul va fi in continuare supus politicii si economiei din Europa, dar nu va mai avea un loc la masa de negociere pentru a influenta in directia dorita lucrurile. In cel mai rau caz, economia britanica va pierde 2,2% din PIB pana in anul 2030 dar, daca va semna un acord pentru a ramane in zona de liber schimb, ar putea cunoaste o crestere de 1,6%.

 

Piata muncii

Libera circulatie a fortei de munca in Uniunea Europeana a deschis noi oportunitati pentru muncitorii britanici dispusi sa calatoreasca. In plus, este mult mai usor pentru companiile britanice sa angajeze oameni din tarile Uniunii Europene.

Euroscepticii sustin ca Marea Britanie nu mai este stapana pe granitele sale.

Cei in favoarea ramanerii Marii Britanii in Uniune afirma ca limitarea liberei circulatii a fortei de munca ii va impiedica pe cei super calificati sa mai lucreze in Marea Britanie. Acest lucru va crea un complex, vor fi impuse controale asupra imigrantilor iar bazinul de forta de munca va fi aproape asanat.

 

Legislatia

Euroscepticii sustin ca firmele mici si mijlocii nu fac afaceri cu Uniunea Europeana si sunt restrictionate de birocratia impusa din afara.

Pe de alta parte, altii avertizeaza ca milioane de locuri de munca vor fi eliminate daca producatorii globali, precum cei din industria automobilelor, se vor muta in tari din Uniunea Europeana acolo unde costul cu forta de munca este mult mai scazut. La fel, fermierii britanici vor pierde miliarde de euro prin subventiile care sunt acordate si astazi de UE.

 

Influenta

Marea Britanie isi va pierde influenta militara pentru ca SUA vor considera ca britanicii ar fi un aliat mai nesigur si mai putin folositor daca s-ar detasa de Europa.

Euroscepticii considera ca Marea Britanie va fi indreptatita sa isi ceara inapoi apele teritoriale, va putea sa elimine numarul de ore obligatoriu pe care angajatii trebuie sa le bifeze intr-o saptamana, va scapa de politica europeana in domeniul energiei regenerabile si Londra ar putea sa se transforme intr-un hub al finantelor pietelor emergente.

Fateta cealalta arata o alta realitate. Marea Britanie ar putea sa fie un outsider tepos cu acces limitat la piata unica, fara influenta si fara prieteni. Si, odata iesita din schema, Marii Britanii ii va fi aproape imposibil sa se reintoarca inapoi in Uniunea Europeana.

Related posts

Pariul riscant al Rusiei în Orientul Mijlociu. Cum încearcă Kremlin să gestioneze conflictul dintre Turcia și kurzi

Adelina Miron

O radiografie nefardată și de speriat a economiei românești

Europolitics.ro

De ce politica dictată de Donald Trump – America First – este o amenințare pentru Europa și Asia

Adelina Miron

Ajutorul juridic dat de fiul lui Joe Biden pentru Gabriel Popoviciu ridică mari semne de întrebare

Adelina Miron

Ce șanse are proiectul unei armate comune europene

Vlad Epurescu

Franța este noul motor al creșterii economice europene

Adelina Miron

Leave a Comment

trusted online casino malaysia