646x404

Mecanismul prin care gazele ruseşti au ocupat un sfert din piaţa gazului din România

Importul gazelor ruseşti în România a crescut în ultima jumătate a anului 2016 de la 5% la 25%! Mecanismul prin care ruşii au pătruns atât de puternic pe piaţa românească are legătură cu comportamentul ciudat al ANRE şi cu o serie de decizii greşite ale companiei de stat Romgaz. Ce s-a întâmplat, însă, cu adevărat, vă explic în acest text.

Pe scurt:

  • Nici în 2014, nici în 2015, şi nici anul acesta, Ministerul de Finanţe nu a regândit preţul de referinţă pentru gazele de pe piaţa internă, stabilit la 72 de lei Mw/oră în baza Ordonanţei de Urgenţă 7/2013
  • OUG 7/2013 prevede suprataxarea cu 60% pe diferenţa dintre preţul de referinţă de 72 de lei Mw/oră şi cel la care se ajunge după fiecare scumpire.
  • Suprataxarea este prevăzută numai pentru actorii de pe piaţa internă, nu şi pentru gazele din import, fapt ce a condus la un mediu mai favorabil pentru gazele ruseşti pe piaţa românească
  • Preţul de referinţă a fost calculat în condiţiile, în care, pe piata internaţională, gazele ajungeau peste 118 Mw/oră
  • Impactul favorabil al importurilor gazelor ruseşti a fost unul insesizabil în factura consumatorilor casnici
  • Curtea de Conturi a constatat, în urma unui control derulat în acest an la Romgaz, faptul că producătorul ar fi vândut gaze în valoare de peste 160 de milioane de lei fără a respecta legislaţia şi a cerut companiei să recupereze acest prejudiciu
  • Practic, Romgaz a vândut prea mult pe piaţa reglementată şi Curtea de Conturi i-a atras atenţia că a depăşit cota din bandă. Astfel că, pe piaţa nereglementată, când a vrut să pătrundă, nu a mai avut loc.
  • În schimb, banii obţinuţi de bugetul de stat de la Romgaz prin suprataxarea în baza OUG 7/2013 au fost, probabil, mai puţini în acest an
  • Pentru anul viitor se estimează o creştere a preţului gazelor din import, urmând ca şi cele româneşti să crească în baza graficului agreeat de Guvern cu Comisia Europeană, după 1 aprilie 2017. Această creştere ar putea avea un efect în facturile noastre mai mult ca sigur spre toamnă.

 

Anul 2014 a produs în Uniunea Europeană o importantă schimbare de optică faţă de importul de gaze ruseşti. Decizia Rusiei de a anexa Crimeea în urma Euromaidanului din Kiev i-a determinat pe liderii europeni, la presiunea SUA, să-i aplice Kremlinului o serie de sancţiuni economice. Mai mult, prin vocea lui Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, instituţiile europene au început să contureze un proiect extrem de important, numit uniunea energetică, scopul urmărit fiind diversificarea importurilor de gaze şi a resurselor energetice şi precum şi diminuarea gradului de dependenţă a Uniunii Europene în faţa gazelor ruseşti.

România este unul dintre puţinele state din Uniunea Europeană care se pot descurca şi fără gazul rusesc, asta şi pentru că, în ţara noastră, industria chimică aproape că a dispărut. În plus, am fost ocoliţi de marile planuri de expansiune energetică ale ruşilor, iar vasta reţea de gazoducte şi zăcămintele de gaze naturale ne ajută să supravieţuim şi fără Marele Urs. În perioada 2014-2015, după criza din Ucraina, autorităţile române au transformat într-un titlu de glorie această realitate.

Aprilie, mai, apoi toată vara şi toamna acestui an, România va funcţiona fără gaze de import ruseşti. La această situaţie am ajuns în urma scăderii consumurilor specifice pe partea de industrie, dar şi a investiţiilor în eficienţă energetică.Nicolae Havrileţ, preşedinte ANRE, martie 2015

Ce este important de ştiut înainte de a afla cum am ajuns să importăm de la ruşi

Începând cu partea a doua a anului 2016, România a început să importe gradual gaze de la ruşi, importurile ajungând în luna noiembrie la un nivel de 25%. Dar cum s-a ajuns aici?

  • În anul 2012, preţul gazelor româneşti destinate consumului intern era foarte scăzut, undeva la 46 de lei Mw/oră. Era stabilit de stat şi cu mult sub ceea ce se tranzacţiona pe Bursa de la Viena, peste 100 lei / Mwh.
  • Conform unui acord încheiat între CE şi Guvernul României, preţul gazului românesc trebuia să crească gradual, în baza unui calendar, întrucât era neconcurenţial.
  • În anul 2015, preţul a urcat de la 53 lei Mw/oră, la 60 de lei Mw/oră. Anul acesta, preţul trebuia să fie de 66 lei Mw/oră pe oră însă, Comisia Europeană a fost de-acord, la solicitarea Ministerului Energiei, ca preţul gazului să fie îngheţat până în aprilie 2017 la 60 Mw/oră, motivul fiind scăderea preţurilor la nivel mondial.
  • Dacă preţul gazului românesc ar fi crescut în acest an, atunci ar fi ajuns să fie mai scump decât gazul rusesc. Din aprilie 2017, preţul trebuie să ajungă la 72 lei Mw/oră şi, din 2018, la 78 lei Mw/oră. După această ultimă majorare, calendarul va fi rediscutat.

Un alt aspect important: în anul 2013, guvernul Ponta de la acea vreme a adoptat Ordonanţa de Urgenţă 7/2013, prin care a impus producătorilor interni de pe piaţa gazelor naturale un impozit de 60% pe diferenţa dintre preţul de referinţă de 72 de lei Mw/oră şi cel la care se ajunge după fiecare scumpire. Banii colectaţi din această taxă merg la bugetul consolidat al statului, deşi, poate, nu ar fi fost o idee proastă dacă ar fi putut fi colectaţi într-un fond pentru investiţii în cercetare şi tehnologie în domeniu, ţinând cont de infrastructura învechită şi de ceea ce se prefigurează pentru viitor.

Asta înseamnă că, potrivit legislaţiei care instituie supraimpozitarea de 60% pe venitul suplimentar din liberalizare, producătorii de gaze plătesc acest impozit pentru un nivel de preţ de 72 de lei pe MWh chiar dacă ei vând la un preţ mai mic.

OUG 7/2013 a fost adoptată, atunci, alături de multe alte taxe, precum „taxa pe stâlp” sau supra-acciza la benzină. Măsura a fost una disperată, probabil pentru a acoperi un eventual deficit care se prefigura la orizont. În plus, anul 2013 a fost un an pre-electoral. În 2014 urmau alegerile europarlamentare şi cele prezidenţiale iar miza „pomenilor electorale” devenea din ce în ce mai mare.

Guvernul Ciolos a prelungit prevederile acestei OUG până la 31 decembrie, lăsând în sarcina unui viitor guvern, cu susţinere în Parlament, să decidă ce se va întampla. Cum deficitul public nu are culoare politică, un viitor guvern nu va avea de ales decât să prelungească această ordonanţă. Ar fi, poate, o ocazie bună, pentru a se stabili şi un alt preţ de referinţă, ţinându-se cont de realităţile din piaţă.

ANRE şi jucătorii de pe piaţa gazelor naturale au cerut, însă, în acest an, abrogarea mai multor acte normative. Este vorba despre OUG 7/2013 şi despre H.G. 488/2015. Această solicitare a deschis un mic front de luptă între ANRE şi Ministerul Energiei.

Cum au ajuns gazele ruseşti să aibă 25% din piaţa gazelor din România

La începutul acestui an, a transpirat o ştire pe care nu multă lume a luat-o în seamă. Romgaz, compania naţională, a anunţat că nu mai poate să îşi vândă întreaga producţie întrucât gazele din import (evident, cele ruseşti) sunt mult mai ieftine decât cele româneşti. Pe surse, apăruseră informaţii că Romgazul ar putea să închidă unele sonde şi să micşoreze capacitatea de gaze livrată zilnic.

Problema ar fi fost scăderea accentuată a preţului gazelor naturale la nivel mondial, suprataxa de 60% impusă prin OUG 7/2013 şi măsura de liberalizare a preţurilor.

În plus, Romgaz susţine că preţurile de import sunt mai competitive deoarece ele nu sunt suprataxate. Într-adevăr, nu există nicio raţiune pentru care acest lucru nu este încă făcut şi nici nu a fost gândit a fi prevăzut în OUG 7/2013, pentru că statul român ar fi putut să se gândească în perspectivă şi să ia bani şi din importuri, sau să recalculeze preţul de referinţă. Dar, s-au mai întâmplat câteva lucruri…

Întrebată de Ministerul Energiei printr-o adresă în cât timp Romgaz poate să revină la producţia normală într-o situaţie de criză, instituţia a confirmat că termenul este de 48 de ore. Ceea ce poate însemna că Romgaz nu a oprit sondele, ci doar a redus la minim debitul. Iar pierderile rezultate în urma operaţiunilor de repunere ar fi marginale.

romgaz

În plus, Romgaz s-a mai confruntat cu o problemă.

Ţinând cont de fragilitatea la controale, putând chiar să ni se spună că este prejudiciu ce am fi vândut sub 72 lei/MWH, căci Curtea de Conturi vine, iată, să îţi judece afacerea, am decis să ţinem de preţ. E drept, producţia a scăzut cu 25% dar nu exclusiv din această cauză. Am şi înmagazinat mult mai puţin decât era previzionat.”
Virgil Metea, director general Romgaz, pentru cursdeguvernare.ro

Curtea de Conturi a constatat, în urma unui control derulat în acest an la Romgaz, faptul că producătorul ar fi vândut gaze în valoare de peste 160 de milioane de lei fără a respecta legislaţia şi a cerut companiei să recupereze acest prejudiciu, se arată într-un referat explicativ privind convocatorul Adunării Generale a Acţionarilor Romgaz din 11 august.

Practic, Romgaz a vândut prea mult pe piaţa reglementată şi Curtea de Conturi i-a atras atenţia că a depăşit cota din bandă iar pe piaţa nereglementată, când a vrut să pătrundă, nu a mai avut loc.

Romgaz nu numai că s-a expus atât de mult pe piaţa internă de gaze, dar putea să intre din nou în coliziune cu Curtea de Conturi, pentru că, prin reducerea producţiei îşi diminuează încasările şi riscă să nu mai plătească preţul redevenţelor la care s-a angajat conform legii.

Conducerea Romgaz „s-a speriat” de acest control al Curţii de Conturi şi a OUG 7/2013 şi nu a mai vândut gaze sub preţul de 72 lei/Mwh, lucru care a facilitat creşterea importurilor de gaze ruseşti, care sunt mult mai ieftine.

Ce este bine de ştiut este că România nu se confruntă cu un deficit al cantităţii de gaze, întrucât rezervele dovedite ne ajung pentru următorii 10-16 ani, în funcţie de cât de bine sunt gestionate. Problema în cazul de faţă a fost o eroare de strategie a Romgazului de a se adapta la piaţă, invitându-i, practic, pe ruşi, să se aşeze la masă.

Dacă securitatea energetică nu este pusă la îndoială, dar se poate deduce faptul că, prin acest concurs de împrejurări, firmele care livrează gaze ruseşti în România încasează nişte bani care, în mod normal, ar fi putut ajunge la bugetul statului român.

A speculat Petrom strategia Romgaz şi a cucerit anul acesta piaţa de gaze?

Producţia de gaze din România a scăzut în acest an cu aproximativ 7 – 10% iar cea a Romgazului cu 26,6%, cu mult sub producţia totală! Asta ar putea înseamnă că, prin acest concurs de decizii strategice, nu numai gazele ruseşti au înhăţat cotă de piaţă, dar a speculat şi celălalt mare jucător de pe piaţa internă. Este vorba despre Petrom care are toate şansele să devină anul acesta cel mai mare producător de gaze naturale din România.

Oare cum a reuşit Petrom, în aceleaşi condiţii de piaţă, să performeze mai bine decât Romgaz, compania naţională?

O altă eroare de strategie ar putea fi şi aceea că Romgaz a devenit cel mai mare avocat al Petromului în speţa eliminării suprataxei de 60%. Lucrurile pot fi privite şi din această perspectivă: o companie de stat insistă pentru ca o companie privată să îşi maximizeze profitul, pentru că este greu de crezut că preţul facturii pe care noi o plătim va fi mai mic.

Într-o lume puternic industrializată, a-ţi securiza energia ţării este la fel de important cu a avea o armată puternică. Acea ţară care este vulnerabilă energetic are o mare problemă şi poate oricând să cadă pradă hăţişului de interese pe care îl are exportatorul.

Într-o piaţă atomizată şi puternic interconectată, Romgazul, compania de stat a României, are contracte doar cu doi mari distribuitori. Este vorba despre E.ON (Germania) şi Engie, fostul GDF (Franţa).

Imaginaţi-vă cum ar fi, în situaţia de faţă, dacă E.ON şi Engie i-ar spune pas Romgazului şi ar alege să importe gaze de la ruşi, pentru că sunt mai ieftine?

Spre exemplu, E.ON a reziliat contractul de vânzare-cumpărare de gaze naturale destinate pieţei libere, categoria non-casnici, încheiat cu Romgaz în septembrie anul trecut, conform unui raport remis Bursei de Valori Bucureşti. Motivul a fost tocmai acesta: perspectiva scăderii preţului gazelor din import.

Ce se va întâmpla cu preţul gazelor ruseşti?

În urmă cu doi ani, piaţa petrolului a cunoscut o prăbuşire a preţului după ce mai producători din domeniu au început să livreze mai mult decât o impunea cererea, ş-asa destul de mare.

Preţul per baril a scăzut, aşadar, de la 100 de dolari la 40, scoţându-le din buzunare unor ţări precum Arabia Saudită şi Rusia, dar şi unor mari oligarhi, miliarde de euro.

Miercurea trecută, la Viena, ţările OPEC au hotărât şă-şi reducă producţia cu 1.2 miliarde de barili pe zi pentru a determina creşterea preţului petrolului la nivel global. Efectul s-a simţit imediat şi preturile au crescut cu 15%, dar, cu toate acestea, sunt cu mult sub nivelul înregistrat în 2014.

Preţurile la petrol ar putea să se prăbuşească la fel de repede, din nou, în următoarele luni, pentru că, acum, totul depinde de ţările non-OPEC, precum Rusia. Mai mult ca sigur, ruşii nu îşi vor diminua producţia şi este de aşteptat ca ţările OPEC să trişeze în privinţa cotelor, lucru ce s-a mai întâmplat şi cu alte dăţi. În plus, dacă preţurile cresc din nou, companiile petroliere din Dakota de Nord şi Texas vor începe să foreze din nou, furnizând din nou petrol şi conducând către scăderea pieţei.

Este bine de ştiut că evoluţia preţului gazului este direct proporţională cu cea a preţului barilului de petrol.

Cu toate acestea, pentru anul viitor, se estimează o creştere a preţului gazelor din import, urmând ca şi cele româneşti să crească în baza graficului agreeat de Guvern cu Comisia Europeană. Această creştere ar putea fi resimţită, în facturile noastre, mai mult ca sigur spre toamnă.

Related News

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


UA-42426876-1