tusk

Intre fantezie si realitate: cele 10 alternative ale UE pentru a scapa de dependenta gazului rusesc

In februarie, Comisia Europeana a publicat un draft de proiect pentru realizarea uniunii energetice, un proiect initiat pe vremea cand Donald Tusk era premierul Poloniei. Insecuritatea energetica din Uniunea Europeana are doua cauze: diferentele mari de integrare ale pietei energetice europene, in special in centrul si estul Europei si spectrul unor intreruperi cu importurile resurselor energetice.

Scopul uniunii energetice este de a diversifica resursele de aprovizionare cu gaze naturale ale Uniunii Europene si de a scapa de dependenta fata de Rusia, care, pana acum, s-a dovedit a fi un partener de neincredere. Desi aceasta diversificare a resurselor de gaze naturale nu este o operatiune nerealista pe termen mediu, apar, insa, o serie de obstacole tehnice si politice care trebuie sa fie depasite.

Una dintre aceste probleme este modul in care Comisia Europeana va reusi sa isi insuseasca rolul de paznic in procesul renegocierii acordurilor interguvernamentale pentru a asigura respectarea criterilor pre care tarile membre ale UE vor trebui sa le indeplineasca pentru a asigura aprovizionarea cu gaze si securitatea din zona.

Rusia este pentru Uniunea Europeana cel mai mare exportator de petrol si gaze naturale. Pe termen scurt, solutia pentru a se realiza uniunea energetica o reprezinta investitiile si mobilizarea instrumentelor de care beneficiaza Uniunea Europeana pentru a imbunatati inter-conexiunile energetice dintre tarile membre.

Draftul de proiect mentioneaza imbunatatirea a patru rute alternative pentru gazele naturale si crearea unor huburi regionale pentru a contracara eventualele intreruperi cu alimentarea cu gaze. Aceste rute alternative inseamna:
– importuri de gaze din Orientul Mijlociu si Nordul Africii
– realizarea Coridorului Sudic care sa traverseze gazul prin Azerbaijan, Kazakhstan si Turkmenistan
– importuri de gaz natural lichefiat din SUA, Australia si Estul Africii

Pana in anul 2025 majoritatea contractelor de gaze dintre Rusia si tarile membre UE vor expira. Statele membre vor avea, asadar, oportunitatea de a-si diversifica resursele de aprovizionare cu gaze naturale. Dar securitatea energetica a UE nu inseamna numai investitii in infrastructira si in interconectoarele de gaz pentru tranzit. Inseamna si infaptuirea unei diplomatii a energiei, incluzand aici un dialog cu China, SUA si Turcia.

 

Dar ce alternative regionale are UE pentru aprovizionarea cu gaze naturale?

balkan_area_southeast_europe_pipelines_map

 

1.Iran

Pe termen mediu, Iranul nu reprezinta, deocamdata, o alternativa viabila la gazul rusesc. UE a impus Iranului o multime de embargouri pe exporturile de energie. In plus, sunt o multime de constrangeri in ceea ce priveste infrastructura precum distribuirea geografica a resurselor in comparatie ci consumul sau precum si lipsa unei infrastructuri solide pentru export. Dar, daca vor fi favorabile rezultatele discutiilor pe marginea programului nuclear al Iranului ar insemna posibilitatea unor explorari pe resursele energetice ale acestei tari.

 

2. Irak si Kurdistan

Irakul si, in mod special, Kurdistanul, reprezinta pentru Europa alte doua optiuni. O multime de companii internationale sunt implicate in aceste doua tari in extractia si prelucrarea petrolului. Situatia politica a acestor doua tari reprezinta cel mai mare impediment pentru investitii la scara larga pentru a dezvolta productia si capacitatile de export necesare pentru a transporta energia in Europa.

 

3. Algeria

Algeria a fost in ultimii ani pentru Uniunea Europeana cel de-al doilea mare exportator de gaze naturale, furnizand anual 25 de miliarde de metri cubi prin gazoducte si 13,5 miliarde de centimetri cubi de gaze naturale lichefiate pentru o cota de piata de 9%. Potentialul de export al Algeriei este limitat intrucat aceasta tara se chinuie sa lanseze noi proiecte si cele care trebuie sa fie gata in perioada 2015 – 2017 nu sunt indeajuns de mari.

 

4. Libia

Pana la inceputul anului 2020, Libia ar putea sa exporte anual spre Uniunea Europeana aproape 15 miliarde de metri cubi de gaze naturale. In 2013, Libia producea 12 miliarde de metri cubi si furniza 5 miliarde catre Italia prin gazoductul Greenstream. Spre deosebire de Algeria, Libia va ramane un exportator. Cresterea pietei interne este lenta din cauza convulsiilor politice si economice din aceasta tara. Gazoductul Greenstream se conecteaza cu Italia in Sicilia insa Libia are si facilitati de export pentru gaze naturale lichefiate, putand trimite 3,2 milioane de tone pe an. Aceste facilitati nu sunt, insa, operationale, din cauza conflictelor armate.

 

5. Egipt

Egipt este un alt furnizor traditional de gaze naturale pentru Europa, dar, treptat, se va transforma intr-o tara importatoare din cauza pietei interne care este in continua crestere de 20 de ani. Consumul intern a crescut cu 8% pe an de la inceputul anilor ’90. Pana la sfarsitul acestui an, cererea interna va fi egala cu productia, limitand potentialul de export al aceste tari. Este improbabil ca Egiptul sa renunte la acordarea subventiilor energetice pentru a-si modera cresterea cererii. Din cauza problemelor politice si sociale cu care Egiptul s-a confruntat incepand cu anul 2011 guvernul de la Cairo nu prea isi doreste sa adopte masuri nepopulare precum cresterea preturilor la gaze.

 

6. Israel

Descoperirea campurilor marine Leviathan si Tamar din Marea Mediterana de Est ar putea transforma Israelul intr-un exportator regional de gaze naturale. Aceste doua campuri de gaze naturale au rezerve estimate la 792 de miliarde de metri cubi. In ciuda potentialului de export, prioritatea Israelului a fost, dintotdeauna, interesul national si securizarea securitatii sale energetice. Guvernul israelian a hotarat ca 60% din rezervele sale de gaze naturale sa fie distribuite pentru piata interna. Tinand cont de cererea de gaze naturale din regiune, Israel este mai binevoitor in a furniza surplusul sau de gaze naturale tarilor vecine precum Egipt si Iordan si nu cauta neaparat sa faca investitii scumpe in infrastructura pentru a patrunde pe pietele europene.

 

7. Azerbaijan

Azerii ar putea fi cea mai buna optiune pentru a ajuta strategia UE de a-si diversifica optiunile de import de gaze naturale. Azerbaijan coopereaza de multa vreme cu companiile energetice din Vest pe proiecte precum cel pentru gaze condensate Shah Deniz sau Chirag-Guneshli. Azerii construiesc cu firmele din Vest si gazoductele Baku-Tbilisi-Ceyhan si Baku-Tbilisi-Erzurum. Gazele ar veni in Europa dupa finalizarea celei de-a doua faze a proiectului Shah Deniz, al carui cost estimativ depaseste 45 de miliarde de dolari. Pana in 2020, potentialul de export va ajunge la 19 miliarde de metri cubi anuali.

 

8. Turkmenistan

Turkmenistan este o tara bogata in gaze naturale si ar putea insemna o alegere logica pentru Europa. Dar, intre cele doua parti, negocierile s-au finalizat fara succes in privinta construirii gazoductului Trans-Caspic care ar fi transportat gazele naturale prin Marea Caspica din Turkmenistan spre Europa. Astfel ca aceasta tara si-a intors atentia spre China care si-a securizat doua campuri energetice, cel de la Yolotan (60 de miliarde de metri cubi anuali) si cel de la Bagtyyarlyk (15 – 30 miliarde de metri cubi anual).

 

9. Turcia

In ultimii ani, relatia dintre Europa si Turcia a fost putin cam problematica. A contribui la securitatea energetica europeana nu mai este un obiectiv pentru Ankara. Guvernul turc priveste securitatea energetica europeana ca pe o moneda de schimb si nu ca pe o strategie comuna. Interesele celor doua parti converg numai atunci cand vine vorba de a directiona gazul natural din Azerbaijan prin Turcia spre Uniunea Europeana. Ultimele descoperiri majore din Estul Marii Mediterane ar putea fi folosite pentru a alimenta piata turca si pentru a fi transportate, apoi, pana in Europa, dar numai daca frictiunile geopolitice ar fi rezolvate. Diplomatia UE arr trebui sa convinga Ciprul sa permita gazoductului israelian sa treaca prin zona sa economica exclusiva iar acest lucru ar fi un instrument puternic pentru UE prin care ar putea convinge Turcia pe alte probleme.

Related News

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


UA-42426876-1