De ce s-a “rupt” grupul de la Visegrad si cum este afectata Ucraina de aceasta poveste

Modul egocentric al grupului de la Visegrad de a se comporta naste diviziuni printre membrii sai, care devin din ce in ce mai dependenti de Rusia.

La inceputul anilor ’90, statele centrale ale Europei erau primele care simteau adierea dinspre Vest a libertatii. Fara a sta prea mult pe ganduri, s-au adunat si au format ceea ce astazi se numeste Grupul de la Visegrad. Slovacia, Ungaria, Polonia si Cehia au fugit de comunsim si nu si-au mai intors capul si spre Est, preferand sa profite singuri de optiunile pe care le conferea Vestul. Pana in 1999, aceste state erau membre ale NATO si, in 2004, deveneau membri cu drepturi depline ai Uniunii Europene. Estul Europei era inca o data abandonat si ramanea in ceata.

In 1995, Asociatia de Politica Externa a Slovaciei a organizat la Bratislava o conferinta privind soarta Ucrainei. Trei ani mai tarziu, grupul de la Visegrad actiona in formatul V4 + 1, cu Ucraina alaturandu-se acestui pol de influenta. Pentru Ucraina se deschidea o fereastra mica, dar care putea fi oricand inchisa de Rusia. Zece ani mai tarziu, la Bucuresti, avea loc summit-ul NATO. Erau multe voci care isi doreau ca Ucraina sa inceapa procedurile pentru a deveni membru al acestei organizatii prin Planul de Actiune. Numai ca motoarele UE, adica Germania si Franta, au decis sa inlature Ucraina din acest peisaj exact inainte de summit. Ca recompensa, atunci s-au semnat la Moscova tratatele pentru navele Mistral si pentru gazoductul Nord Stream prin care gazul rusesc ajungea in Germania. Fereastra Ucrainei era inchisa, dar nu de Rusia.

Anul trecut, Rusia a anexat Crimeea la capatul revolutiei din Euromaidan. De-atunci, Europa Centrala s-a scindat. Exista tensiuni intre Polonia si Tarile Baltice pe de-o parte si Cehia, Slovacia, Polonia si Austria, de cealalta parte. In 2008, atunci cand Rusia a invadat Georgia, Europa Centrala a fost unita si a avut o opozitie puternica.

Lucrurile s-au schimbat in Europa dupa constructia gazoductului Nord Stream si mai ales dupa criza financiara. Confortul de a primi la “capul patului”, vorba aceea, resurse energetice dinspre Rusia precum si stabilitatea preturilor pe termen lung au fost cei mai importanti factori din cauza carora Europa Centrala a renuntat sa mai lupte.

Sa luam pe rand, succint, fiecare stat, in parte.

La inceputul anului 1998, politicienii slovaci accelerau demersurile intrarii acestei tari in UE, dar voiau si diversificarea resurselor energetice. Gaz de France si Ruhrgas, cei care detineau 49% din compania de stat a slovaciei care controla resursele de gaz, s-au opus vehement acestei decizii. Argumentul era acela ca Rusia nu a redus niciodata cantitate de gaze furnizata.

 

Nord Stream Logistics Sites (without legend)

 

De cealalta parte, Cehia a fost mult mai pragmatica si a fost singurul stat european care a luat in serios acest demers. Cehii au construit un gazoduct ce porneste dinspre Ingolstadt pentru a-si castiga independenta fata de petrolul si gazele naturale ce veneau dinspre Est. In plus, Cehia s-a reorientat si, in 1996, a stabilit ca o cota de 22% din gazele naturale ce le importa sa vina din Norvegia. In acelasi timp, cehii au construit si un interconector de gaze naturale la Hora Svate Kateriny. La acea vreme, media si opinia publica nu au inteles importanta acestor proiecte energetice iar politicienii cehi au platit un pret destul de scump.

Sa vorbim putin si despre Polonia, care a avut o problema interesanta cu firma de stat EuRoPol-Gaz. Spre surprinderea guvernului, la un moment dat, un oligarh polonez ajunsese sa detina 4% din aceasta companie iar firma sa, Bartimpex, facea un balet periculos prin relatiile ruso-poloneze. Intre timp, in 2009, Germania a decis sa se foloseasca de subventiile europene pentru a construi Nord Stream-ul, reducand alimentarea cu gaze ce venea dinspre Polonia. Presata de Comisia Europeana in 2010, Polonia a decis sa separe producatorii de gaze de cei care gestionau reteaua de distributie.

 


 

 

Donald Tusk:

Vedem ca sursa crizei este politica agresiva a Rusiei in aceasta parte a lumii, nu numai in Ucraina, ci si in Transnistria, Abhazia si Osetia de Sud; si totusi se prefera sa se vorbeasca despre probleme ale Ucrainei, ca si cum ea ar fi responsabila de criza, nu Rusia.

 


 

Singurul stat al Europei Centrale care nu a luat in calcul diversificarea energetica a fost Ungaria. Asa a ajuns Viktor Orban astazi, care se caciuleste acum la Viktor Orban pentru a negocia un pret mai ieftin si o cantitate mai mare de gaze naturale.

 


 

 

Viktor Orban:

Consider ca daca nu vom coopera cu Rusia nu ne vom mai atinge scopurile economice. Prapastia din Uniunea Europeana este foarte adanca, de natura strategica, iar presedintele Donald Tusk este de cealalta parte.

 


Nu in cele din urma, mai este si Austria pe lista, care depinde cam 50% de gazul rusesc. Mai mult, Austria a semnat contracte bilaterale cu Gazprom ce ii permit sa foloseasca jumatate din cele mai mari rezerve de gaze ale Europei Centrale de la Bumgarten, fara a se consulta in prealabil cu vecinii sai estici.

Geopolitica resurselor energetice si-a pus amprenta cu vigurozitate pe politica externa a statelor din Centrul Europei. Declarativ, liderii slovaci, maghiari, cehi si austrieci nu sustin sanctiunile economice impuse Rusiei de UE, insa le-au votat in cadrul forurilor europene. Polonia si Tarile Baltice, pe de alta parte, au fost mult mai transante in aceasta poveste. Numai ca, daca Europa Centrala era mai unita si avea un interes comun, poate si soarta Ucrainei ar fi fost alta.

Related News

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


UA-42426876-1