Rezistenta feroce a afghanilor in fata oricarui amestec venit dinspre Vest este cunoscuta inca de pe vremea lui Alexandru cel Mare. Cu toate acestea, nu doar cei din afara au fost tinta afghanilor. Primul conducator afghan care a avut in plan sa modernizeze tara, pe un model vestic, a fost Amanullah Khan, fortat in cele din urma sa fuga din Afghanistan. Palatele sale, odata opulente, sunt acum o marturie a conflictului si a violentelor care au macinat aceasta tara complexa mai mult de o suta de ani.
Amanullak Khan a devenit emirul Afghanistanului in anul 1919. Imediat dupa, s-a autoproclamat Rege. El a provocat si cel de-al treilea razboi Anglo-Afghan, in acelasi an de gratie, 1919. Aparent, a fost o mica victorie pentru Imperiul Britanic. Pe de alta parte, acest razboi a pus capat influentei britanice exercitata in Afghanistan, care si-a redobandit dreptul de a-si coordona pe cont propriu afacerile externe si sa devina un stat independent. Imediat dupa, Khan a ordonat sa se construiasca Palatul Darul Aman.
Viziunea lui despre acest palat era cel putin grandioasa. Palatul trebuia sa se construiasca intr-un stil european neoclasic in afara capitalei Kabul, iar acolo trebuia sa fie centrul noului govern, al unui Afghanistan progresist. Un bulevard larg trebuia sa lege acest simbol de orasul vechi.
Noi scoli pluraliste urmau sa apara in toata tara iar codul vestimentar impus femeilor fusese abolit. O Constitutie noua trebuia sa promoveze drepturi egale intre femei si barbate precum si o serie de libertati cetatenesti. Totusi, ritmul acestor schimbari era mult prea alert pentru populatia Afghanistanului. Asa ca a inceput o noua rebeliune.
Ironic, numele palatului se traduce prin “lacasul pacii”. Totusi, numele mai are o semnificatie, ducandu-te cu gandul spre ”lacasul lui Aman(ullah)”. Pentru traditionalistii afghani, asta nu a picat tocmai bine.
In conditiile in care Palatul trebuia sa fie locul unde guvernul avea sa isi exercite atributiile, Khan a ordonat constructia, in numele Sorayei, consoarta sa, a unui alt palat ce trebuia sa fie resedinta familiei sale. Acesta era Palatul Tajbeg, care acum a ajuns o ruina. El trebuia sa devina un fel de Versailles al Afghanistanului.
Orasul Khost, aflat in estul tarii, s-a rasculat in 1924 impotriva Regelui. Rebeliunea a fost suprimata violent. Intre timp, continuau lucrarile de ridicare a celor doua Palate, Aman si Tajbeg.
Inainte de a pleca intr-un tur al Europei in 1927, Regele Khan aranjase ca noua capitala a Afghanistanului sa nu mai fie Kabul, ci sa fie construit un nou oras, avand in centru cele doua palate. Amanullah nu a mai vazut acest lucru prinzand contur.
Profitandu-se de absenta sa, a izbucnit o noua revolta in Jalalabad. Revolutionarii au castigat iar acestia au marsaluit pana la Kabul. Armata dezertase si, militarii fie se alaturase protestatarilor, fie fugisera spre a se adaposti in satele din Afghanistan.
Amanullah a fost fortat sa plece in exil, mai intai in India, apoi in Elvetia, acolo unde a murit in 1960. Palatele Aman si Tajbeg nu au mai putut fi folosite de casa regala, pentru a desavarsi schimbarea Afghanistanului.
Anii ce-au urmat exilului Regelui au cunoscut inforirea celor doua Palate, dar si prabusirea lor. Desi Palatul Darul Aman a reusit sa reziste, in timp, acesta a fost bombardat undeva la sfarsitul anilor ’60. In timpul comunisului s-a incercat restaurarea Palatului dar dupa revolutia din 1978 urmata de invazia sovietica, acesta a fost distrus aproape complet de bombardamentele mujahedinilor.
Tajbeg, Palatul Reginei, a rezistat mai bine, in timp. Prabusirea lui a inceput pe 27 decembrie 1979, atunci cand URSS-ul a invadat Afghanistanul. 750 de soldati ai trupelor de elita sovietice au patruns in Palat si l-au ucis pe presedintele Hafizullah Amin, care, el insusi a pus mana pe putere dupa ce l-a omorat pe predecesorul sau.
Palatul a fost ulterior restaurat si a devenit cartierul general al Armatei a 40-a sovietice, dar a fost bombardat, progresiv, in cei 25 de ani ce au urmat invaziei.
