bretton

Cum repeta Germania erorile americanilor de la Bretton Woods

Atunci cand s-a infiintat sistemul international monetar Bretton Woods, in anul 1944, cel mai mare creditor mondial, SUA, a vrut sa revigoreze un sistem al cursului de schimb oferind, oferind imprumuturi preferentiale unei lumi sfasiate de razboi, imprumuturi sustinute pe dolar de la un nou Fond Monetar International.

bretton

Astazi, Germania incearca sa resusciteze economiile periferice aproape in aceeasi forma si se uita in trecut la Bretton Woods in incercarea de a gasi indicii pentru a-si da seama de modul in care se va termina totul.

Inainte de a intra in negocieri cu delegatii altor 43 de state, amfitrionul conferintei de la Bretton Woods, Harry Dexter White, de la Trezoreria SUA, a dat un avertisment compatriotilor sai veniti la masa negocierilor. Alte natiuni credeau ca SUA va pune presiune pe sistemele monetare internationale si ca va acapara o proportie mai mare din pietele mondiale, ajungand in pozitia de a dezvolta un surplus de export.

Ca raspuns, celelalte state ar vrea ca FMI sa determine SUA sa adopte o politica ce va pune mai putina presiune pe schimbul valutar si ca le va permite sa vanda mai multe bunuri in SUA. Americanii nici nu au vrut sa auda de asa interferenta. Economistul John Maynard Keynes, seful delegatiei britanice, voia doar sa perceapa dobanzi, ca simplu creditor.

White explica: “FMI a fost infiintat pentru un scop special: acela de a preveni deprecierea competititivitatii monedelor.” O rata de schimb fixa ar trebui sa fie piatra de temelie al noului sistem monetar post-razboi, pentru a opri tarile sa isi devalorizeze moneda nationala si sa scape de datorii. FMI-ul ar fi trebuit, in opinia lui White, sa imprumute bani doar pe perioade scurte tarilor care aveau probleme in a-si finanta deficitele.

SUA voia sa impuna acest lucru pentru ca detinea 80% din stocurile in aur de la acea vreme. Aurul de la Fort Knox, explica White, era motivul pentru care SUA domina lumea financiara. Dar tocmai aceasta putere a SUA i-a determinat pe opozantii sai sa ii puna la indoiala scopurile. “Pe americanul obisnuit nu il intereseaza ca in Kentucky sunt ingropate, undeva in pamant, gramezi de aur.”

Keynes a punctat la acea vreme ca Marea Britanie ar putea fi obligata sa recurga la unele mijloace inacceptabile punand presiune enorma pe comertul sau exterior, daca planul monetar propus de el ar fi fost respins. Keynes a sugerat revenirea la sistemul de barter, fiind unica alternativa, iar SUA nu ar fi dorit sa fie puse in situatia sa accepte acest lucru. “Poate ca noi om fi faliti, dar asta nu inseamna ca nu avem forta sa concuram cu produsele noastre pe pietele straine”, a clata Keynes.

Revenind in prezent, asa a operat Germania in ultimii ani, convingand detinatorii straini de marci sa rascumpere produsele nemtesti. Astazi, Germania persista sa fie creditorul-unic pentru a revigora zona euro, oferind noi imprumuturi pentru a finanta vechi imprumuturi in timp ce debitorii isi reduc cheltuielile si incasarile pentru a se adapta unei rate de schimb fixe.

Walter Lippmann, unul dintre cei mai recunoscuti analisti economici, daca ar mai fi trait, nu ar fi avut indoieli sa spuna ca austeritatea fara sfarsit impusa in sudul Europei va conduce catre un dezastru politic si aceasta austeritate va deveni nesustenabila. Asa ca Germania va avea sa aleaga intre un Plan Marshall pentru sud, sau sa rupa zona euro de tarile austere.

Related News

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


UA-42426876-1