lovinescu

De ce voia Lovinescu lagare de concentrare pe teritoriul Romaniei: “Daca voim sa traim, sa nu-i lasam sa traiasca!”

Romania, inainte de izbucnirea Primului Razboi Mondial, insemna o societate rupta in doua si in plina dezbatere privind viitorul tarii. Intelectualii de vaza ai tarii noastre clocoteau de-a dreptul si isi aduceau in spatiul public cele mai puternice argumente in favoarea uneia dintre directii: Ardealul sau Basarabia, cu Antanta sau cu Puterile Centrale.

De-o parte a taberei erau francofilii, reprezentati de Eugen Lovinescu, Ion Minulescu, Barbu Stefanescu Delavrancea, Ion Agarbiceanu sau Alexandru Vlahuta. De cealalta parte se aflau D. Karnabatt, Ioan Slavici sau Tudor Arghezi.

Miscarea de idei a razboiului a intins nervii de-o parte si de cealalta, uneori, scotand tot ceea ce era mai rau din intelectualitatea romaneasca. Unul dintre cazurile speciale a fost Eugen Lovinescu. Reputatul memorialist, dramaturg si nuvelist roman a fost si cel mai de seama critic literar roman, dupa Titu Maiorescu. Este autorul teoriei Sincronismului si al Mutatiei valorilor estetice. Lovinescu si-a sustinut doctoratul la Paris cu Emile Faguet, unul dintre marii critici ai literaturii franceze.

Atunci cand Eugen Lovinescu explica ce inseamna teoria sincronismului, Nichifor Crainic, un mare adept al intoarcerii catre Orient, spunea despre Lovinescu faptul ca este “inventatorul maimutei inventatoare”. Eugen Lovinescu, un fin teoretician al literaturii si a societatii romanesti, s-a nascut la Falticeni la 31 octombrie 1881. In ciuda valorii sale, Lovinescu avea sa ocupe doar catedra de latina a liceului Matei Basarab din Bucuresti. Preocupat de curentul samanatorist si aflat pe o pozitie opusa fata de Nicolae Iorga si Garabet Ibraileanu, Lovinescu avea sa teoretizeze ultimul mare curent literar romanesc si sa provoace cea mai mare si ultima, de altfel, dezbatere identitara a acestui popor, pusa de comunisti intre doua paranteze lungi cat 45 de ani. Iar parantezele nu au mai fost deschise niciodata.

Inscriindu-se pe linia lui Gabriel Tarde, Lovinescu a facut o pertinenta analiza a civilizatiei romanesti si a adus pentru prima oara argumente impotriva traditionalismului indoctrinat. Lovinescu credea cu tarie ca marile momente ale natiunii romanesti s-au desfasurat sub influenta idealurilor occidentale. Criticul literar a pus invers teoria Formelor fara Fond a lui Titu Maiorescu si considera ca singura sansa a culturii romanesti este sincronizarea ei cu cea occidentala. In prima etapa era imitatia, apoi asumarea interioara.

Un francofil convins si unul dintre membrii marcanti ai taberei de intelectuali care isi dorea ca Romania sa lupte impotriva Germaniei si a Austro-Ungariei pentru a castiga Ardealul, Lovinescu se dovedea a fi un “infierbantat” al vremii. Daca din perspectiva de critic literar trasatura care il caracteriza era echilibrul, nu acelasi lucru reiese din activitatea sa editoriala.

Intr-un text intitulat “Note asupra razboiului nostru. Dusmanul dinauntrul”, Lovinescu deplangea faptul ca pe teritoriul Romaniei nu au fost construite lagare de concentrare.

In Bucuresti sunt cateva zeci de mii de germane si de unguroaice. Aproape nu e casa in care sa nu fie o servitoare sau o guvernanta din rasa blestemata a dusmanilor. Se plimba in cea mai deplina libertate. Vorbesc in limba lor si ne poarta o ura pe care abia o poate acoperi instinctul de conservare. Nici nu se poate banui situatia tragica a multor familii din Bucuresti, in care servitoarea unguroaica asculta la usa pentru a afla <<vesti>>, iar guvernanta nemtoaica are crize de nervi cand aude de o victorie romaneasca sau se bucura fatis ori de cate ori suferim vreo infrangere. Suntem inconjurati de straini. Suntem spionati. Sa fereasca Dumnezeu ca un oras romanesc sa fie ocupat de nemti: toti acesti straini dinauntru ne-ar jefui casele si ar exercita asupra noastra o teroare fara seaman.

 

crainic

De altfel, Nichifor Crainic si Eugen Lovinescu s-au ciocnit in mai multe randuri. Crainic avea sa povesteasca o intamplare ce l-a avut in prim plan pe Lovinescu:

La începutul razboiului, avusesem cu dansul o ciocnire de atitudini. In Gara de Nord, publicul intamplator, vazand un grup de prizonieri balcanici, s-a induiosat si le-a dat paine. Gestul acesta l-a indignat pe Eugen Lovinescu şi a protestat excesiv de crud printr-un contra-articol intitulat Elogiu urii. I-am raspuns printr-un contra-articol in acelaşi ziar, Podoaba milei, in care aproband gestul, subliniam ca omenia e substanta nobila a sufletului romanesc. Aceeasi intransigenta exagerata o arata si in notele din Lectura pentru toti.

 

In culegerea sa de articole de razboi, Lovinescu avea sa scrie “Elogiul urii”:

Dusmanii nostri nu sunt numai in afara. Ei sunt si inauntru. S-au imbogatit la noi. In Chanaanul fericit al tarii romanesti s-au inmultit, au trait fericiti si au strans averi imense. Acum ne spioneaza in voie. Si totusi ne purtam cu ei ca si cum nu le-am citi in ochi ura… Sa-i uram si noi. Sa ne razbunam mortii nostri scumpi. Opinia publica cere sa fie potolita prin sange. Daca voim sa traim, sa nu-i lasam sa traiasca!

Eugen Lovinescu a fost un infierbantat al vremii, insa ar fi nedrept de judecat, acum, pe timp de pace, la o distanta de 100 de ani. Ce a reusit sa faca, insa, Lovinescu, a fost sa demonstreze ca Romania a ajuns moderna numai atunci cand s-a intersectat cu spatiul occidental. Pasoptistii romani erau francofoni. Membrii Scolii Ardelene deasemenea. Toate curentele noastre literare au venit pe filiera occidentala, evident, scotand de-aici proletcultismul si poporanismul, doua chestii teleportate dinspre Rasarit. Lovinescu a fost o gura de oxigen atunci cand Romania si-a cautat calea existentiala si a ramas in literatura romana ca unul dintre exponentii ei cei mai de seama.

Related News

2 Responses

Leave a Reply
  1. avatar
    Bucur C
    Jun 22, 2015 - 09:36 AM

    Pana la Lovinescu a fost Eminescu: “Cine iubeste strainii…”

    Reply
  2. avatar
    teodor
    Jun 22, 2015 - 08:55 PM

    Lui Lovinescu nu-i era clar câte foi are plăcinta, în consecință nu știa câte prune are-n straiță.
    Acum e tot aia, ce a trecut a trecut, dar așa ca exercițiu dialectic, îmi pot închipuii o situație mult mai bună pentru România fără ineile lui Lovinescu.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


UA-42426876-1