carol al doilea 1

Cum a intrat Romania in incapacitate de plata in 1931; intoarcerea lui Carol al II-lea, inlaturarea liberalilor, apoi a lui Maniu si asasinarea lui Duca

Primul Razboi Mondial luase sfarsit, dar noua Romanie se afla in fata unei decizii ce avea sa schimbe fata acestei tari pe termen lung. Aceea de a isi dezvolta o strategie care sa garanteze redresarea economica si care sa sustina insanatosirea industriei care era la pamant. Inflatia trebuia sa fie sub control iar dezechilibrele financiare sa fie depasite. O dezbatere aprinsa are loc intre marile partide de pe scena politica romaneasca. Liberali erau sustinatorii stilului si a ideilor vest-europene, care puneau tehnologia si progresul inainte de orice. Conservatorii aparau respectarea radacinilor rurale ale societatii romanesti, respingand valorile Occidentului. Agrarienii sustineau ca agricultura si nu industria va fi motorul dezvoltarii economice.

 

Primele planuri

Dupa o perioada de alternare a puterii, Liberalii reusesc sa isi dezvolte proiectul de tara gratie principiului “prin noi insine” in perioada 1922 – 1926. Planul liberalilor a fost acela de a dezvolta relatii financiare cu Occidentul pentru a restaura industria tarii.

Accesul la capitalul strain era determinant pentru primii pasi ai expansiunii economiei romanesti. Fondurile din Vest i-ar fi permis Romaniei acumularea fizica de capital pe care l-ar fi transmis, ulterior, in mainile antreprenorilor romani. Arhitectii acestui proiect au fost economistii Stefan Zeletin si I.N. Angelescu si Vintila Bratianu, ministrul de Finante al Romaniei.

Ideile celor trei s-au concretizat printr-o serie de legi care aveau scopul de a controla contributia finantarii straine in industrie si in sectoarele comerciale. Resursele naturale erau ale statului iar companile care beneficiau de bani straini erau obligate sa numeasca manageri romani la conducere. Asadar, industria petrolului si a otelului incepuse sa performeze foarte bine la sfarsitul decadei, dar, Romania, ramanea o tara fundamental rurala.

 

Liberalii ii abordeaza pe francezi

PNL-ul a incercat fara succes in 1925 sa resusciteze leul la paritatea dinainte de Primul Razboi Mondia si o noua tentativa era planificata pentru 1928 pentru a creste nivelul increderii in economia romaneasca si pentru a atrage cat mai multe credite din Occident. Pentru a acces la finantare externa, prima idee a politicienilor romani a fost aceea de a atrage un credit de la Liga Natiunilor si, daca nu ar fi avut succes, liberalii sa mearga apoi la bancile si pietele de capital britanice. Cel de-al treilea partener ar fi fost Franta.

Discutiile dintre delegatii Romaniei si Banca Nationala Franceza au inceput in 1927 iar, pe 28 decembrie, Romania era de-acord ca o misiune tehnocrata a Frantei sa studieze situatia cailor ferate din tara si sa precizeze situatia exacta financiara si monetara a Romaniei. Delegatia franceza implicata in aceste operatiuni a fost alcatuita din reputatul economist Charles Rist, guvernatorul Bancii Nationale, Emile Moreau si Roger Auboin, consilierul tehnic din partea Frantei al Bancii Nationale a Romaniei.

Pentru ca leul sa se stabilizeze si capitalul strain sa curga in Romania era nevoie de un acord intre Franta si SUA. Rist si Quesnay pleaca la New York pentru a negocia cu Benjamin Strong, guvernatorul Rezervei Federale. Discutiile au fost sinuoase dar Strong a oferit 10 milioane de dolari pentru stabilizarea monedei romanesti. Intr-un final, Ionel Bratianu a decis sa bata palma cu Franta si delegatiile celor doua tari cad de-acord ca leul sa fie stabil inainte de acordarea unui credit.

Nimic nu se intampla pana la inceputul lui 1929. Guvernul roman decide sa implementeze, insa, la inceputul acelui an, un nou stil de management monetar si financiar pentru a combate inflatia si sa rascumpere increderea creditorilor. Actul monetar pentru stabilizarea leului este adoptat in februarie 1929 iar conceptia lui a fost influentata si aprobata de un pol de banci straine coordonate de Banca Nationala a Frantei. Charles Rist, Pierre Quesnay si Gaston Jeze, un expert in finante publice, au fost marii contribuabili la planul de redresare economica si monetara a Romaniei.

Planul romano-francez presupunea creditarea internationala, cresterea leului cu 7%, asumarea datoriei suverane si simplificarea operatiunilor interne de contractare a creditelor pentru a resuscita capitalul lichid. Compania nationala de stat feroviara beneficia de fonduri extra pentru a-si finanta investitiile si pentru a-si achita o parte din datorie. Politicile economice presupuneau un buget echilibrat, restructurarea sectorului public si acordarea independentei Bancii Nationale. Foarte rapid a fost restabilita convertirea aurului in leu.

 

Cine erau romanii care negociau cu doctorii in finante ai Frantei

Din partea Romaniei, reprezentantii care au negociat refacerea economiei romanesti au fost Constantin Agretoianu, Virgil Madgearu, Ionel Bratianu, Vintila Bratianu, Mihai Popovici si Mihai Manoilescu.

 

agretoianuConstantin Agretoianu a fost una dintre marile figuri a politicii romanesti din perioada interbelica. A fost ministrul de Finante al guvernului Iorga in perioada 1931 – 1932. Era un personaj versat si avea sa fie desfiintat de criticile misiunii franceze care l-au acuzat pentru investitiile proaste si pentru procedurile bugetare defectuoase din perioada mandatului sau. A ajuns sa fie dispretuit de populatie dupa ce a luat decizia sa lichideze cooperativele agricole si dupa ce a oprit platile catre angajatii din sectorul public.

 

madgearuVirgil Madgearu era un agrarian convins si unul dintre membrii de vaza ai Taranistilor. A fost unul dintre marii oponenti al Liberalilor si ai fratilor Bratianu. Madgearu a ocupat functia de ministru al Agriculturii in doua perioade, 1929 – 1930 si 1932 – 1933 si detesta Banca Nationala a Romaniei, pe care o considera fortareata economica a oligarhiei Liberale.

 


ionel bratianuIonel Bratianu
era fiul cel mare al lui Ion Bratianu, liderul istoric al PNL-ului. A ales sa studieze in Franta, in adolescenta. Atunci cand s-a intors in Romania, s-a inscris in PNL si a fost ministru cu diverse atributiuni in mai multe guverne pana cand a ajuns premier, pentru prima data, in 1909. A participat activ la hotararile luate dupa Primul Razboi Mondial in privinta noilor frontiere ale Romaniei si a devenit din nou, prim-ministrul tarii, in alte doua perioade, 1922 – 1926 si 1927. A murit in noiembrie 1927.

vintila bratianuVintila Bratianu era fratele lui Ionel Bratianu si a studiat la randul sau in Franta. La intoarcerea in Romania a devenit membru al PNL-ului. Dupa moartea fratelui sau, a devenit premierul Romaniei insa a fost fortat sa demisioneze in 1928 dupa victoria din alegeri a Taranistilor.

 

popoviciMihai Popovici a fost ministrul Finantelor in mai multe guverne conduse de Taranisti. A fost principalul interlocutor din partea Romaniei pentru misiunea franceza in perioada 1928 – 1929 si 1930 – 1931.

 

 

manoilescuMihail Manoilescu a fost membrul Partidului Popular, o formatiune politica populista care concura cu Taranistii si care era condusa de generalul Alexandru Averescu, premierul Romaniei de la sfarsitul Primului Razboi Mondial. Era unul dintre cei mai infocati carlisti si, acuzat de tulburarea ordinii constitutionale a statului, a fost arestat in octombrie 1927. In 1931, Manoilescu a devenit guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei.

 

Democratia se face zob…

Viata politica a anilor ’30 a fost marcata de un declin general al institutiilor democratice romanesti. Liberalii si national-taranistii care asigurasera guvernarea tarii erau sfasiati de fractionalism si pareau incapabili de o actiune decisiva care sa renasca Romania. Efectele Marii Depresiuni (1929 – 1933) se faceau resimtite mai ales in randurile taranimii si ale paturii sarace de la orase. Greutatile economice persistente au subrezit sustinerea de care beneficiau marile partide in randurile acestor paturi sociale si i-au determinat pe multi sa se intrebe care mai este rostul unei democratii parlamentare.

carol al doilea

Regele Carol al II-lea era cel mai fericit atunci cand vedea asemenea reactii. Dispretuia profund sistemul partidelor si avea mari probleme cu ideea de democratie mai ales ca isi dorea cu ardoare sa stabileasca un regim personal. De nemultumirea generala fata de partidele politice a profitat extrema dreapta si, in special, Garda de Fier.

Iuliu Maniu a fost cel care, in 1928, prin diferiti interpusi, i-au cerut lui Carol al II-lea sa divorteze de Elena Lupescu si sa revina la tron. Tot Maniu a vorbit si cu Principesa Elena, pentru a incerca o reconciliere intre cei doi, care i-a iesit. Carol al II-lea i-a promis apoi lui Maniu ca “va domni fara a incerca sa guverneze, ca va respecta Constitutian si ca va renunta la razbunari si favortisme”. Evident, Carol al II-lea a acceptat. Dar, influentat de Manoilescu si de Elena Lupescu, a venit in tara fara stirea lui Maniu pe care l-a “executat” rapid.

Demisia lui Maniu a fost urmata de o perioada de instabilitate guvernamentala iar guvernul Taranistilor a fost dat jos in 1931, inlocuit de un guvern de uniune nationala format din Liberali si un numar de partide mai mici. Premier devenea Nicolae Iorga, liderul Partidului National Democrat. Dar adevaratii arhitecti ai acestei mutari au fost Liberalii, care au preferat aceasta solutie ca sa lege relatii mai bune cu Palatul.

Regele era cel mai fericit pentru ca putea sa manipuleze guvernul asa cum isi dorea. Uniunea Nationala a castigat 47,5% la alegerile parlamentare din aprilie ’31 (numai PNL-ul adusese 33% din voturi) si a obtinut 289 de locuri in Parlament, fata de cele 30 ale Taranistilor. Pentru prima data dupa ce a fost scos in afara legii, Partidul Comunist obtinea 5 locuri in Parlament, dar mandatul acestor deputati a fost invalidat. Un asemenea guvern a fost incapabil sa rezolve problemele tarii care era afectata din ce in ce mai puternic de Marea Depresiune astfel ca, in iunie 1932, avea sa demisioneze.

Regele Carol al II-lea i-a rechemat pe Taranisti la guvernare si l-a desemnat pe Alexandru Vaida in functia de premier. Dupa o disputa cu Nicolae Titulescu, avea si el sa demisioneze in octombrie. Titulescu era seful unei misiuni care negocia incheierea unui pact de neagresiune cu Uniunea Sovietica. Lui Vaida i-a succedat Iuliu Maniu care avea sa isi pastreze functia pana in ianuarie 1933, demisionand dupa mai multe scandaluri pe care le-a avut cu Regele Carol al II-lea.

duca maniu titulescu

In imagine, de la stanga la dreapta: Gheorghe Duca, Iuliu Maniu si Nicolae Titulescu

Vaida a revenit in fruntea guvernului dar Taranistii erau dezbinati. El a inabusit grevele petrolistilor de la Ploiesti si ale ceferistilor de la Atelierele Grivita din Bucuresti, din februarie 1933. In cateva orase, Taranistii, la ordinul lui Vaida, aveau sa impuna Legea Martiala. Vaida simpatiza pe ascuns cu Garda de Fier pe care a incercat sa o angreneze in lupta cu comunistii.

Democratia romaneasca era subrezita iar atmosfera in tara era catastrofala. Vaida a fost la un pas sa introduca o lege care sa limiteze numarul evreilor si al altor minoritati in administratia romaneasca. Pana la urma, a demisionat in noiembrie 1933 din princina nemultumirii lui Carol al II-lea fata de atitudinea lui Vaida la adresa Garzii de Fier.

Regele Carol al II-lea se reorienteaza spre Liberali si, in decembrie 1933, condus de Gheorghe Duca, PNL-ul obtinea 51% din voturi. A fost una dintre cele mai violente guvernari din istoria Romaniei. In mandatul lui Duca a fost dizolvata Garda de Fier ai carei membri s-au razbunat si l-au asasinat pe liderul liberal pe 29 decembrie. Gheorghe Tatarescu, subsecretar de stat la Interne in cateva guverne liberale din anii ’20 i-a succedat lui Duca in functia de premier.

PNL-ul, insa, nu a mai fost tavalugul politic din anii ’20 si era scindat. In fruntea ministerelor Tatarescu i-a adus pe tinerii liberali in timp ce aparatul de partid era dominat de batranii liberali. Cei din urma erau credinciosi principiilor partidului ai anilor ’20 si se opuneau extremei drepte si capitalului strain. Tinerii liberali, condusi de Tatarescu, i-au tolerat pe cei din Garda de Fier si au deschis portile conglomeratelor apusene.

 

Romania intra in Marea Depresiune (1929 – 1933). Esecul discutiilor cu francezii si intrarea Romaniei in incapacitate de plata

Francezii au fost bucurosi la inceput ca o parte din guvernarea Romaniei era francofila. Evident, este vorba de fratii Bratianu. Charles Rist, povestea ca in 1929 a fost invitat la o cina privata si a ramas impresionat ca delegatia romaneasca vorbea fluent in limba franceza. Bratienii erau eruditi, stiau cultura franceza iar delegatia franceza a ramas in relatii foarte bune cu romanii. Tara noastra avea o reputatie foarte buna in Franta gratie Liberalilor.

Perioada 1929 – 1933 s-a caracterizat prin contagiunea Marii Depresiuni care s-a rasfrant asuopra tarilor din Europa Centrala si de Est. Dar, la nenorocirea adusa de criza economica a contribuit cu mult fast si administratia romaneasca. Odata intrati in paine, francezii au descoperit ca bilanturile contabile ale BNR erau ilegale, intrucat Banca incorporase ca datorii facturile emise in contrapartida pentru monedele convertibile de pe piata libera. Aceste active fusesera retrase de la banca de Guvern pentru a realiza platile din luna octombrie. Practicile bugetare si modul cum Romania isi tinea finantele erau catastrofale.

marea criza

Atunci cand Taranistii au venit la putere si Mihai Popovici a preluat ministerul de Finante, dialogul dintre cele doua parti s-a alterat. Spre exemplu, la o sedinta a BNR-ului, delegatia franceza care lua parte nici macar nu a fost prezentata. Taranistii voiau sa se elibereze de controlul misiunii franceze care analiza toate deciziile care se luau in comitetul executiv al BNR. Relatiile dintre Trezorerie si delegatia franceza erau si mai distante.

Francezii incepusera sa acuze guvernul Romaniei ca nu stapanea deficitele structurale si se folosea de creditele internationale pentru a plati imprumuturi venhi si nu le folosea in a genera noi investitii pentru a stimula cresterea economica. Structura deficitului Public varia, de la facturi supraevaluate la cheltuieli subestimate sau aparute pe neasteptat.

In 1929, deficitul public estimat era de 4 miliarde de lei, care a fost ulterior redus in timpul anului fiscal prin taxe aditionale si restrangeri de cheltuieli. In 1930, deficitul estimat a fost mai mare. Chiar daca cheltuielile s-au redus cu 2 miliarde de lei, cantitatea de taxe colectate era mai mica cu 5 miliarde de lei in raport cu estimarile. In 1931, deficitul trebuia sa fie de 500 de milioane de lei, dar a ajuns sa fie de 2.5 miliarde!

Marea Depresiune a afectat Romania cu adevarat abia din 1931. Toata economia tarii a intrat rapid in colaps, pe fondul tumultului politic. Preturile produselor agricole a scazut dramatic iar exporturile se prabusisera iar preturile importurilor crescusera exponential. Sectorul bancar romanesc se cutremura. Banca Generala a Tarii Romanesti (iunie 1931), Banca Bercovitz (iulie 1931) si Banca Marmorosch Blank (octombrie 1931) intra in faliment.

Intre 1929 si 1933 Romania acumula imprumuturi la greu de pe pietele straine. Franta era principalul creditor. Imprumutul pentru Dezvoltare a fost contractat la inceputul colaborarii, in 1929 dar francezii ne-au acordat si alte imprumuturi mai mici prin bancile lor comerciale in anii urmatori. Romania, in 1932, contracteaza un alt imprumut maricel de la UBS si alte banci elvetiene si toata lumea a finantelor spera ca Romania va folosi acest bani pentru a resucita economia.

In acest context, banii luati de Romania din imprumuturi externe nu mai erau folositi pentru a sustine dezvoltarea economica ci pentru a achita datoriile pe termen scurt ale tarii si pentru a absorbi pierderile financiare. Banca Nationala a Romaniei si-a mobilizat rezervele in moneda straina care au fost diminuate considerabil din cauza crizei iar deficitul bugetar al Romaniei ajungea la 10 miliarde de lei in 1932.

Dar guvernul Romaniei nu mai poate sa isi plateasca datoriile si, in aprilie 1933, refuza sa mai plateasca vreun ban. Dupa lungi negocieri, in 1934, se decide un grafic de plata al rambursarii imprumuturilor si penalitatilor numai ca toate platile au fost suspendate definitiv in 1941 dupa ce Romania a intrat in incapacitate de plata.

Related News

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


UA-42426876-1