carol

Amanuntele inscaunarii lui Carol I: piateta in care se jucau porcii in noroi, palatul cu un singur etaj, conflictul mocnit austro-prusac si refuzul contelui Filip de Flandra

Cuza Voda a fost primul. El a transformat in realitate visul de veacuri al romanilor: unirea principatelor Moldova si Muntenia, la 24 ianuarie 1859. Deceniul in care Romania si-a dobandit independenta a inceput, insa, cu anul 1866, atunci, cand, o coalitie la care nimeni nu se gandea, formata din conservatori si liberali radicali, l-a fortat pe Cuza sa abdice.

 

Pe cine aducem in loc?

Situatia politica din Europa era extrem de complicata. Razboiul austro-prusac plutea in aer. Daca Principatele ar fi amanat decizia privind aducerea inlocuitorului la scaunul lui Cuza, atunci, in eventualitatea unui razboi, in mod sigur una dintre puterile combatante nu l-ar mai fi recunoscut.

La Conferinta de la Paris, din 1866, care a inceput in martie si s-a incheiat subit, pe 11 iunie, atunci cand a izbucnit razboiul austro-prusac, chestiunea romaneasca era ultima grija pentru Marile Puteri. Franta, care a sustinut unirea Principatelor, analiza acum posibilitatea ca Austria sa-i cedeze Italiei Venetia si sa primeasca, in schimb, Principatele. Marea Britanie urmarea mentinerea integritatii Imperiului Otoman, sustinea cauza romanilor dar voia sa preintampine o criza internationala. Rusia voia separarea Principatelor, dar nu voia sa se pozitioneze ca un adversar al idealurilor nationale promovate de Ortodoxia balcanica. Austria s-ar fi alaturat Turciei si Rusiei, dar voia sprijin francez in viitorul razboi pe care avea sa il poarte impotriva Prusiei. Astfel ca, Marile Puteri, indecise fiind, au lasat totul pe mainile romanilor.

 

Tentativa inscaunarii contelui Filip de Flandra

Liderii loviturii de stat au format imediat un guvern provizoriu iar puterea domneasca a ajuns in mainile unei Locotenente Domnesti, formata din Nicolae Golescu, Lascar Catargiu si Nicolae Haralambie. Majoritatea conservatorilor si a liberalilor tinea sa aduca pe tron un principe strain. Prima alegere a fost Contele Filip de Flandra, dar s-a dovedit a fi o alegere neinspirata.

Locotenenta Domneasca reusise sa starneasca furia nu numai a Turciei, ci sa nemultumeasca si Rusia si Austria, ba chiar si pe Napoleon al III-lea! Motivul nemultumirii lui Napoleon era foarte simplu. Filip de Flandra era nepotul Regelui Ludovic Filip iar Casa de Orleans era pretendenta la tronul Frantei. In plus, Filip era o persoana total apolitica si, tinand cont de presiunile din culise, acesta a renuntat.

La 23 martie 1866, Guvernul roman lua la cunostinta decizia adoptata in timpul Conferintei de la Constantinopol. Domnitorul Pamantean trebuia ales de Parlament iar daca separatistii Moldoveni vor vota impotriva Unirii, atunci cele doua Principate trebuiau sa se separe. Prusia, Anglia, Italia si Franta acceptasera, de forma, ultimatumul dat de Turcia, care era sustinuta de Rusia si de Austria.

Intre Locotenenta si Guvern situatia era exploziva. Mesajul lui Ion Balaceanu a ajuns la timp si situatia s-a dezamorsat: el este cel care a citit celebra telegrama in care s-a pronuntat, pentru prima data, numele lui Carol de Hohenzollern.

Carol era ruda cu Napoleon al III-lea si acesta a incercat sa il apropie de Curtea sa printr-o casatorie cu Ana de Murat. Napoleon avea o slabiciune pentru Carol si a tinut piept tuturor piedicilor venite de la familia Bibestilor, prin principele de Ney si maresalul Rondon.

 

Interventia lui Bratianu

La 30 martie, Ion Bratianu se afla la Dusseldorf si a cerut o audienta printului Carol Anton de Hohenzollern. Audienta i-a fost acordata pentru 31 martie si a tinut 3 ore, timp in care Bratianu a vorbit despre situatia politica de la Bucuresti. Principele Carol I i-a raspuns lui Bratianu ca se afla din intamplare la Dusseldorf si ca avea sa se intoarca la regimentul sau din Berlin. Carol I era un patriot convins si nu voia sa isi paraseasca tara, mai ales ca razboiul austro-prusac se apropia.

Bratianu nu s-a multumit cu acest refuz si i-a cerut colonelului von Rauch o intrevedere intre patru ochi cu Carol I. Seara, in jurul orei 18:00, Bratianu i-a inmanat lui Carol I coroana si l-a informat despre situatia din Principate timp de alte doua ceasuri. Carol I l-a refuzat pe Bratianu si de aceasta data, intrucat i-a marturisit ca nu se simtea in stare sa faca acest pas.

Carol, asadar, nu i-a facut nicio promisiune lui Bratianu. In dimineata zilei de 14 aprilie, atunci cand se afla la masa cu camarazii sai, Printul a aflat, citind ziarele, ca “Locotenenta si ministerul au propus, prin afise lipite pe strazi, candidatura la tronul Romaniei a principelui Carol de Hohenzollern sub numele de Carol I.”

Carol a ramas socat atunci cand a citit. Evident, in spatele acestor treburi era Bratianu. Colonelul von Rauch il instiinteaza pe Carol I ca trebuie sa se prezinte la Dusseldorf, pe 16 aprilie, la Carol Anton.

 

Cine s-a aflat in spatele candidaturii lui Carol

Meritele si le-au insusit trei femei puternice, care au reusit sa il convinga pe Napoleon al III-lea de utilitatea acestui demers. Este vorba despre Hortense Cornu, care era “sora de lapte” a lui Napoleon, baroana de Franque, o apropiata a familiei de Hohenzollern si Mathilde Drouyn de Lhuys, sotia ministrului de Externe al Frantei si prietena baroanei de Franque.

In plus, Familia de Hohenzollern se inrudea atat cu Casa Regala franceza cat si cu cea prusaca, iar Carol se bucura, evident si de afectiunea lui Wilhelm I. Parisul si Berlinul erau, in principiu, de-acord pentru aceasta numire iar Londra a acceptat tacit.

Pe 30 martie 1866, Bratianu s-a dus la Dusseldorf pentru a avea aprobarea Principelui Carol Anton de Hohenzollern, guvernatorului provinciei renane, pentru ca fiul sau, Carol I, sa primeasca vacanta Coroana. Singurul care sovaia a fost Wilhelm I, dar Bratianu s-a grabit sa anunte la Bucuresti printr-o telegrama ca Principatele unite vor avea un nou rege, in postura lui Carol I. Proclamatia a fost adusa la cunostinta poporului si s-a organizat un plebiscit al carui rezultat a fost fara echivoc: 685.969 voturi pentru si doar 224 de voturi contra.

 

Situatia politica din tara: un haos generalizat

Intre Locotenenta si Guvern era un conflict total. Premier era Ion Ghica si era destul de legat de Poarta Otomana. Locotenenta Domneasca il banuia ca vrea sa urzeasca un complot la Constantinopol si sa il inscauneze in Principate pe fostul bey de Samos. Opozitia a atacat violent guvernul si s-au dizolvat Corpurile Legiuitoare. Tineretul liberal si cel conservator spuneau ca scopul aducerii lui Carol va genera “ascunse proiecte de negustorii si samsarlacuri pe spinarea Romaniei.” In plus, la Iasi, a avut loc pe 3 aprilie 1866 o miscare separatista puna la cale de o serie de boieri nesabuiti.

 

Sfatul lui Bismark

La 30 martie, atunci cand Bratianu i-a propus lui Carol I tronul Principatelor, acesta nu a dat un raspuns pozitiv din prima, fiind nesigur ca va reusi sa conduca o tara despre care nu stia mai nimic.

Bismark era la vremea aceea ministru-prezident al Prusiei iar Carol a decis, intr-un final, sa accepte provocarea fara a avea acceptul reprezentantilor Marilor Puteri, care atunci se aflau la Paris pentru o conferinta.

In Germania, regele Wilhem I tot amana momentul unui raspuns, intrucat se temea sa nu indispuna Rusia pe care voia sa conteze in perspectiva unui razboi austro-prusac. Bismark l-a luat deoparte pe Carol si i-a explicat ca cel mai bine era sa ii puna pe toti in fata faptului implinit. Daca nu ar fi reusit in demersul sau, Bismark l-a linistit pe Carol spunandu-i ca o sa isi aminteasca toata viata “de aceasta lovitura ca o aventura picanta.”

La 19 aprilie, Bratianu era insotit de Carol Davila la Dusseldorf iar printul Carol le-a comunicat acestora decizia de a-i urma in noua patrie, pe care avea sa o conduca pana in 1914. In tara, Adunarea Constituanta a aprobase plebiscitul cu o majoritate de 110 voturi dintr-un total de 116.

 

Drumul viitorului Rege

Calatoria Principelui Carol spre Romania a avut tente initatice, desprinse parca din povestirile nemuritoare. Ea a inceput la 29 aprilie 1866 pe traseul Bonn – Mainz – Darmstadt – Freiburg – Zurich – St. Gallen – Munchen – Viena – Budapesta. In tara a intrat pe la Bazias si si-a continuat drumul prin Orsova si Turnu Severin, pana la Bucuresti.

Carol I a fost Karl Hettingen, care calatorea la Odesa, cu afaceri. Carol a ales sa isi schimbe identitatea intrucat calatoria prin Austro-Ungaria a avut un risc ridicat iar declaratia de razboi impotriva Prusiei putea fi formulata in orice moment. In plus, Carol putea sa ajunga prizonier.

Solemnitatile primirii au inceput la Baneasa, dupa ce printul Carol I, trecand prin tara, fusese aclamat de multimi in toate orasele mari. Dupa primirea de la Baneasa, acolo unde l-au intampinat pe viitorul Rege 30.000 de oameni, Carol I, alaturi de generalul Golescu si de Ion Ghica au pornit spre oras, intr-o trasura care era trasa de sase cai.

 

Cum si-a luat Printul Carol in primire “castelul”

Convoiul princiar a ajuns la Mogosoaia, acolo unde pavajul strazilor era ingrozitor iar casele erau de o modestie absoluta, dar erau gatite pentru aceasta zi de sarbatoare.

La un moment dat, in dreptul uneia dintre casele pe langa care se indrepta convoiul se afla o garda de onoare. Dialogul dintre Golescu si Printul Carol a fost memorabil. A fost primul contact cu adevarat al lui Carol cu noua lui tara, pe care avea sa o reformeze din temelii in cei aproape 50 de ani de domnie.


Printul Carol:
Quést –ce qu’il ya dans cette maison?
Gen. Golescu: C’est le palais…
Printul Carol: Ou est le palais?

Dupa aceasta intrebare, Golescu nu a mai avut curaj sa raspunda si doar a aratat cu degetul spre o casa cu un etaj, modesta, care a fost resedinta domnitorului Cuza si ale carei ferestre dadeau spre o piateta murdara, in care porcii se jucau in noroi.

Printul a ramas inmarmurit si nu a mai scos un cuvant. Dupa cum se arata in primul volum al Memoriilor lui Carol I, “palatul a fost la inceput o casa particulara a familiei Golescu si, dupa ce a servit, pe rand, ca scoala militara, cazarma, spital si comandament, a fost transformata in resedinta princiara.”

Camerele erau de proportii placute si au fost mobilate cu mobila cumparata de la Paris. Von Mayenfisch si von Werner, insotitorii lui Carol, au luat in primire camerele din sud, acolo unde locuise Cuza si unde fusese arestat in noaptea de 11 februarie 1866, atunci cand a fost silit sa abdice.

Pe 10 mai, la biserica, la ora 8:00, intreaga Europa lua la cunostinta numirea Printului Carol I in fruntea Principatelor. Acesta a fost inceputul domniei lui Carol.

 

Bibliografie:

  • Romania 1866 – 1947, de Keith Hitchins
  • Memoriile Regelui Carol I al Romaniei

Related News

2 Responses

Leave a Reply
  1. avatar
    cir
    Aug 04, 2014 - 11:01 AM

    Am inteles multe vizitand Pelesul si facand comparatie cu casele de prost gust construite de comunisti.

    Reply
  2. avatar
    Alin Storm
    Aug 05, 2014 - 11:54 PM

    La sfarsit a-ti zis ca asa a inceput perioada carlista…..perioada carlista…e cea sub carol al II(asa o numesc istorici…cu camarila carlista..etc)..nu cea sub Carol I….nu faceti confuzie!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


UA-42426876-1