EUROPA PENTRU CREATORI lansează campania de susţinere a Directivei europene pentru Drepturile de Autor

O nouă Mişcare face apel la toţi cetăţenii să protejeze cultura şi democraţia în Europa

Paris, 30 August 2018 – EUROPA PENTRU CREATORI, o coaliţie formată din cetăţeni, creatori şi organizaţii care luptă pentru Directiva Drepturilor de Autor, lansează astăzi o mişcare de amploare, făcând apel la cetăţeni şi la factorii de decizie să ia parte la dezbatere şi să se asigure că vocile lor sunt auzite.

Această campanie vrea să corecteze dezinformările, explicând mizele şi importanţa unui vot în favoarea Directivei europene pentru Drepturile de Autor, pe 12 septembrie.

Să educăm şi să ne mobilizăm susţinătorii pentru a elimina diferenţele valorice

În contextul unei propagande mascate şi a unei campanii masive de lobby, este nevoie urgent de educarea publicului pe această temă. Articolul 13 al Directivei cere platformelor de Internet să negocieze acorduri corecte cu deţinătorii drepturilor de autor. Şi aceasta este principala problemă pe care giganţii Internetului, precum Google şi Facebook, vor să o ascundă.

“Puterile economiei digitale continuă să profite, în timp ce artiştii încearcă să ducă un trai decent. Balanţa dintre veniturile generate de platformele de Internet şi banii pe care acestea îi oferă creatorilor – cărora îşi datorează succesul – este complet dezechilibrată”, a declarat Véronique Desbrosses, Director General al Asociaţiei Europene a Autorilor şi Compozitorilor (European Grouping of Societies of Authors and Composers – GESAC).

Care sunt mizele?

  1. Creativitatea. Actuala dezbatere s-a axat pe “meme-uri” şi “gif-uri”, dar aceste forme de creativitate sunt deja protejate de legislaţia în vigoare şi nu vor fi afectate de noua Directivă. 
  2. Transparenţa. Acordurile de remunerare pe care platformele de Internet le-au încheiat cu creatorii de conţinut sunt opace. Aceste platforme nu oferă date publice despre această parte a afacerii lor, iar acordurile încheiate cu deţinătorii drepturilor de autor sunt sigilate prin clauze de confidenţialitate. Transparenţa va fi foarte importantă sub noua Directivă.
  3. Egalitatea. Platformele gratuite de Internet au profitat de lipsa unei consistenţe legislative. Aceleaşi servicii online nu au aceleaşi obligaţii. Un lucru este clar, totuşi: platformele de streaming gratuit îi plătesc pe creatorii de conţinut de 10 ori mai puţin decât platformele care solicită abonament. 

“Industria de creaţie şi cultură din Uniunea Europeană înseamnă 536 miliarde de euro pe an – mai mult decât veniturile combinate ale sectoarelor auto şi telecom – şi a generat 12 milioane de locuri de muncă. Am îmbogăţit vieţile europenilor, iar acum îi cerem Europei să acţioneze”, a adăugat Desbrosses.

Lansarea EUROPEI PENTRU CREATORI

Astăzi facem doar primul pas al mobilizării masive pentru această Directivă. În săptămânile viitoare, această coaliţie va aduce laolaltă organizaţii şi susţinători şi îi va motiva pe cetăţenii din toată Europa să ia legătura cu europarlamentarii, în lupta pentru drepturile tuturor creatorilor.

Primele acţiuni vor include:

  • O scrisoare deschisă care va fi trimisă tuturor membrilor Parlamentului European pentru a-i angaja în această luptă
  • Dezbateri care vor fi organizate în Europa pe 5 septembrie de către asociaţia creatorilor şi de către alţi susţinători, pentru a-i educa pe cetăţeni, pe artişti şi pe creatori. Aceste discuţii vor coincide cu publicarea noului text al Directivei.
  • Evenimente de impact care vor avea loc în oraşe europene importante înainte de votul din 12 septembrie.

EUROPA PENTRU CREATORI a lansat un website special şi un cont Twitter pentru a împărtăşi informaţii despre Directivă şi îi încurajează pe susţinători să ducă mesajul mai departe.

Pentru mai multe detalii despre EUROPA PENTRU CREATORI, accesaţi www.europeforcreators.eu sau urmariţi discuţiile pe Twitter @EUForCreators cu #EuropeForCreators.

 

Despre EUROPA PENTRU CREATORI

EUROPA PENTRU CREATORI adună laolaltă cetățeni, creatori și organizații dedicate să lupte pentru Directiva Drepturilor de Autor. Îi reprezentăm pe creatorii și pe deținătorii de drepturi de autor, printre care se află autori, compozitori, muzicieni, cântăreți, pictori, sculptori, regizori, producători, jurnaliști, scriitori, oameni de știință și academicieni. Suntem responsabili pentru  aproximativ 12 milioane de locuri de muncă din industria de creaţie.

Related News

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


UA-42426876-1