Europa s-a născut în Grecia. Fie că vorbim de mitologia greacă, fie că ne gândim la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea (în apropierea Greciei), 325 e.n., locația este clară din punct de vedere geografic. Pe de altă parte, spiritul european a luat ființă în Atena din secolul de aur al epocii grecești și s-a desăvârșit în perioada Imperiului Roman continuat în forma sa bizantină. Moștenirea creștină a Europei este o teză clar formulată de „ambasadorul golanilor”, Alexandru Paleologu.
Declarația Arhiepiscopului Atenei și a întregii Elade, Ieronim al II-lea, prin care îi îndemna pe greci „să rămână în inima Europei” poartă în ea mai multe semnificații și un caracter de surpriză. Am asistat la o implicare evidentă dar neașteptată și totuși firească a Bisericii Ortodoxe din Grecia într-o problemă spinoasă pentru Republica Elenă și pentru întreaga construcție europeană. Această parte din Uniunea Europeană are un caracter specific al ei prin moștenirea bizantină pe care o revendică în mod conștient sau nu. Acest modus vivendi din Mediterana Răsăriteană și nu numai (cel mai bun exemplu e cel al României) implică o relație strânsă între Biserică și Stat. Viața bizantină și Ortodoxia au format mereu o cultură întru totul originală. Historia sacra și historia profana, dacă ne este îngăduit să folosim acești termeni ai lui Nikolaos A. Matsoukas (Istoria filosofiei bizantine, Editura Bizantină, București, 2011), joacă un rol fundamental în toată această declarație.
Propriu-zis, am asistat la o declarație logică și necesară în contextul referendumului din 5 iulie. Conducătorii oricărui cult își pot exprima părerea fundamentată și își pot sfătui credincioșii într-o problemă care îi vizează în mod direct. Afirmația arhiepiscopului Atenei pleacă de la premisa că într-o situație delicată cu urmări ce nu pot fi prevăzute foarte bine, Biserica Ortodoxă își poate sfătui credincioșii. Astfel, Biserica nu este despărțită de realitatea cotidiană în care trăiește. Creștinii caută Împărăția lui Dumnezeu dar în același timp ei sunt cetățeni ai statului, plătitori de impozite și nu numai. Sfântul Apostol Pavel îi îndemna pe creștinii din Roma în felul următor: „Tot sufletul să se supună înaltelor stăpâniri, căci nu este stăpânire decât de la Dumnezeu; iar cele ce sunt, de Dumnezeu sunt rânduite.
Pentru aceea, cel ce se împotriveşte stăpânirii se împotriveşte rânduielii lui Dumnezeu. Iar cel ce se împotrivesc îşi vor lua osândă. Căci dregătorii nu sunt frică pentru fapta bună, ci pentru cea rea. Voieşti, deci, să nu-ţi fie frică de stăpânire? Fă binele şi vei avea laudă de la ea. Căci ea este slujitoare a lui Dumnezeu spre binele tău. Iar dacă faci rău, teme-te; căci nu în zadar poartă sabia; pentru că ea este slujitoare a lui Dumnezeu şi răzbunătoare a mâniei Lui, asupra celui ce săvârşeşte răul. De aceea este nevoie să vă supuneţi, nu numai pentru mânie, ci şi pentru conştiinţă. Că pentru aceasta plătiţi şi dări.
Căci (dregătorii) sunt slujitorii lui Dumnezeu, stăruind în această slujire neîncetat. Daţi deci tuturor cele ce sunteţi datori: celui cu darea, darea; celui cu vama, vamă; celui cu teama, teamă; celui cu cinstea, cinste.” (Romani 13, 1-7). Un text din Epistola către Diognet (text datat din secolul I) spune despre creștini că „locuiesc fiecare în patria sa dar ca niște străini cu domiciliu… Tot pământul străin le este o patrie și orice patrie le este un pământ străin”. Dintr-un anume punct de vedere această declarație este și una istorică pentru că conducerea sinodală a Bisericii Ortodoxe din Grecia este mai rezervată în declarații publice. Biserica este conștientă de agenda publică, de problemele ce frământă societatea dar, în același timp, conducerea ei nu este și conducerea statală. De aceea, propunerile venite din partea clericală trebuiesc înțelese în acest context al asumării statului bine definit.
„Trebuie să promitem copiiilor noștri o Grecie a dezvoltării și progresului. O Grecie care se va mișca cu încredere în sine și în siguranță, carne din carnea inimii familiei comune europene”, este o declarație vizibil pro europeană. Uniunea Europeană poate fi asemănată parțial cu Imperiul Roman. O construcție ce s-a făurit pe un ideal comun de colaborare, de bună stare prin dezvoltare și nu prin cucerire și înglobare într-o structură deja existentă. Modul prin care Uniunea Europeană a ajuns în forma pe care o trăim astăzi arată că celor 6 state fondatoare li s-au adăugat din proprie inițiativă și prin eforturi de a ajunge la standardul impus, agreat de ambele părți, o bună parte din statele Europei. Identitatea Europei ține în mod evident de viziunea celor 28 de state, de ceea ce le aduce împreună dar și de ceea ce le distinge. „Unitate în diversitate” e motto-ul Uniunii Europene. Moneda unică, spațiul Schengen, sunt pași necesari spre o temeinică și trainică construcție în bătrânul continent. Creștinătatea sub formele ei: ortodoxă, romano-catolică și protestantă va avea mereu un cuvânt de spus pentru că simbioza între stat și religie, între spațiul public și spațiul privat, între profan și sacru cuprinde și integrează întregul univers al ființei umane.
