cameron1

Unde e Londra de altă dată?

Se spune că istoria îşi arată din când în când sensul în acţiunile simplilor oameni care nu mai au capacitatea de a vedea în profunzime unele lucruri şi, mai ales, nu pot anticipa rezultatele concrete ale faptelor lor. Concret e că Uniunea Europeană sau ce a mai rămas din visul părinţilor fondatori va trece printr‑un nou test în câteva săptămâni, cu prilejul referendumului din Marea Britanie, 23 iunie 2016.

Regatul Unit a reprezentat încă de la aderarea la blocul comun, în 1973, nota distinctă în compoziţia ţărilor din Uniunea Europeană. O distincţie bazată pe simţământul că ei aparţin Europei dar nu în acelaşi mod precum ţările de pe continent. Prezenţa Marii Britanii în Uniunea Europeană a însemnat o dezvoltare comună pentru ţara ce a rezistat poate cel mai bine în cel de‑al Doilea Război Mondial în fata unei Germanii aproape invincibilă. Iar dezvoltarea ei s‑a datorat pe de o parte refuzului generalului de Gaule de a o primi în sânul Comuniţătii Europene (o, tempora!) dar mai ales capacităţii „Doamnei de fier”, o veritabilă reprezentantă a conservatorilor britanici care a ştiut că pentru bunăstarea cetăţenilor regatul trebuie construit şi dezvoltat, totul pe o solidă fundaţie.

Chiar dacă acele timpuri au trecut, felul britanic de a gândi şi vedea problema, posibilitatea de a‑ţi păstra o mai multă identitate într‑o lume care a gustat din ce în ce mai mult gustul nivelării, al conformării fericirii şi idealurilor, a atras foarte mulţi imigranţi din Estul Europei, integrat treptat în 2004 respectiv 2007 în Uniunea Europeană. Referirea e simplă, ce vor face est‑europenii sosiţi în Regat de câţiva ani deja sau care măcar au îndrăznit să nutrească visul britanic, în cazul unui Brexit? Subiect la fel de intens discutat şi palpitant ca însăşi principala competiţie de fotbal din Regat, Premier League. Da, anul acesta a  fost o surpriză plăcută în cea mai frumoasă poveste de fotbal, Leicester fiind campioană, însă pentru est‑europeni o altă surpriză, aceea a ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, nu ar fi indicată. In fond, cel mai mulţi oameni au o relaţie dificilă cu precedentele. Nu degeaba Shakespeare prin Hamlet spunea „to be or not to be”…

Uniunea Europeană s‑a confruntat de două ori până în prezent cu un refuz de a adera, norvegian în speţă, (ultimul în 1995) dar niciodată nu a fost în pericol să‑şi piardă una din cele mai importante ţări membre. Lovitura ar fi asemenea unui preinfarct pentru restul ţărilor din Estul Uniunii Europene: ele par sau chiar sunt debusolate. Nu cu multă vreme în urmă Putin afirma că are în vizor Polonia şi România pentru că găzduiesc pe teritoriul lor elemente ale unui scut cu caracter defensiv al NATO. Marea Neagră începe să‑şi recapete importanta în contextul transformării ei la nivel simbolic aproape într‑un „lac rus”. Turcia devine treptat o republică în care preşedintele Erdogan afirma că „familiile musulmane nu ar trebui să se gândească la contraceptie, ci la protejarea instituţiei familiale”. Situaţia nu e aşa de roz, iar Uniunea Europeană este încă slăbită. Junker visează şi anuntă vizite în Rusia, în timp ce UE e presupusă să‑şi permită un Brexit. Este oare cazul? Statistic nimic nu e imposibil pentru că trăim în cea mai bună dintre lumile posibile.

Cum văd românii această problemă? O privesc cu îngrijorare pentru că majoritatea românilor au cel putin o rudă care lucrează în Regatul Unit. Nu întâmplător, având în vedere numarul mare al membrilor comunităţii românesti din insulele britanice (incluzând şi Irlanda) se pregăteşte organizarea unei Episcopii Ortodoxe Române a Insulelor Britanice, semn că foarte mulţi români şi‑au întemeiat deja o familie în Regat. Pe de altă parte, România acum se confruntă cu ceea ce Spania, Portugalia şi Marea Britanie s‑au confruntat în anii 80 din secolul trecut. Dacă la rândul ei, Marea Britanie a fost ajutată să cunoască o dezvoltare fără precedent ea acum se află în situaţia de a crea un precedent în ce priveşte transmiterea valorilor europene. Într‑adevăr, vorbim despre moralitate într‑o lume postmodernă, însă în viziunea europeană ţările din Europa deveneau împreună o nouă singură putere în sensul deplin al cuvântului. Pe scurt, Brexitul înseamnă să profiţi cât se poate de mult de un context favorabil iar când vine acel timp al compensaţiei să umbreşti lecţia altruismului cu o urmă a naţionalismului.

Românii, desi ataşati la nivel simbolic de Franţa şi de ţările cu rădăcini latine, au  văzut mereu un model în valorile Britanice. Românii au apreciat pragmatismul şi patriotismul britanic, conştiinţa că ei sunt altfel. Dar în acelaşi timp, naşterea Uniunii Europene a adus la masa diplomaţiei conştiinţe diferite care îşi afirmau cu tărie interesul propriilor naţiuni. Pentru români şi est‑europeni, Londra a însemnat un vis care transmitea ideea de pluralism şi o respectare a legii. Nu degeaba primul Parlament a fost cel al Imperiului Britanic şi nu în zadar doctrinele politice îşi au o bună parte din teoreticieni în Marea Britanie.

Acum tonul este mai degrabă de înmormântare şi, foarte pe şleau, cam cu toţii ne pregătim să îngropăm ideea de Marea Britanie în UE. Citeam nu cu multă vreme în urmă într­un tramvai din Strasbourg că mulţi britanici încearcă să obţină o a doua cetăţenie. Adică încearcă să rămână europeni în ciuda unui Brexit. Poate că ar trebuie creată o cetăţenie europeană, un certificat de naştere european înainte de a semna un certificat de deces al europenismului. Nu pot să nu mă întreb cum ar fi o vizită în Marea Britanie care să presupună formalităţi precum viză de călătorie, spre exemplu. Scriu aceste rânduri din Paris înainte de începerea Euro 2016, o altfel de Uniune Europeană, dar cu gândul la o călătorie în Londra.  La fel, mă întreb, cum ar arăta oare, instituţiile statului britanic fără drapelul Uniunii Europene?

Cei care călătoresc au poate un confort vizual în ţările UE când sunt întâmpinaţi cu  steagul Uniunii Europene. În fond, oare se întreabă britanicii dacă în ziua referendumului vor semna prin ieşirea lor din UE moartea unei conştiinţe? Conştiinţele se nasc greu, nu degeaba exista mituri ale naşterii şi ale promisiunilor făcute pentru a avea un copil, şi mor destul de uşor. În continuarea acestui scenariu, ce ar însemna oare o ieşire din Uniunea Europeană a Germaniei sau a Franţei ? Dar a Bulgariei sau a Poloniei ? Ne place sau nu, sunt anumite ţări care joacă un rol major nu doar economic, ci îndeosebi, la nivel simbolic. Regatul Unit e un simbol al Europei Unite, o ţară care a cunoscut ce înseamnă să nu fii parte din structura fondatoare şi care a fost primită în sânul Uniunii Europene. E un simbol care se joacă acum la o ruletă rusească cât se poate de reală. E un joc din ce în ce mai serios care nu va avea un câştigător clar dar sigur pierzătoare va fi Uniunea Europeană alături de încă Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

Nu avem o Uniune perfectă, asta e clar. Rămâne doar ca noi să o perfecţionăm nu prin  excludere, ci prin păstrarea identiţăţii europene. Europa înseamnă o structura în care toate ţările europene şi nu numai au văzut un simbol al bunăstării. Pentru aceste motive şi nu numai sper ca visul european să nu devină un coşmar pentru peste cele 500 de milioane de locuitori ai celor 28 ţări membre. Conservatorii credeau cu tărie în valoarea tradiţiei. Să rămânem aşadar europeni cu Marea Britanie membră distinctă şi cu o personalitate aparte.

Related News

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


UA-42426876-1