Într-un exercițiu de imaginație, matematicianul român Preda Mihăilescu scria următoarele rânduri: „Şi dacă într-un amurg de vară caldă, pe o stradă singuratică, Dumnezeu îmbrăcat în straie ușoare, tânăr şi zâmbitor ți-ar ieși în cale întrebându-te «Ce mai faci? Îți mai aduci aminte de mine?» Ce ai spune? Ce ai întreba mai întâi? «Cum să Te uit, când ai lăsat să fie masacrați o sută de milioane de oameni în doar trei excese nebunești ale secolului 20? De ce ai lăsat astea să se întâmple?» sau «Unde ai fost când ne-am despărțit de Tubuna, cu care eram trup şi suflet ca şi una – Ai fost, cu mine, deșirat? Cum Te-ai vindecat?» sau «Arăți bine, se vede că nu îți mănâncă licuricii din valoarea banilor munciți, câte 1% în fiecare lună, că nu ai griji pentru când nu vor mai avea ce să îți… subtilizeze. Dar cu noi aici, Taică, cum rămâne?», sau «Cum să Te fi uitat? – dar uite, sunt grăbit să merg la o treabă, poate vii cu mine şi schimbăm o vorbă pe drum». Ori pur și simplu Îi vei mulțumi smerit pentru ultimele bucurii elementare şi fundamentale de viață, de care ai putut să te bucuri în această zi, cerând Grația? Te-ai gândit vreodată, cititorule, serios, ce ai face? Te-ai bucura sau te-ai speria? Ai crede sau te vei apăra ca de un bondar al conștiinței? Ai suporta zâmbetele şi râsul Său, sau te-ai simți neînțeles şi nedreptățit? Iar dacă apăsătoarea prezenţă în sufletele tuturor oamenilor, de la cel mai criminal mafiot şi necurmat stalinist, până la puținele suflete nevinovate şi încercate Îl fac aproape omenește de copleșit – ai găsi iscusința să usuci o lacrimă amară? Te-ai surprins vreodată cugetând în acest fel? Găsești că este superstiție sau găsești că este infamie? Sau poate găsești că este cât se poate de firesc şi … de ineficace, ca mod de gândire, ca preocupare sau în mod indubitabil nici una din întrebările de mai sus nu sunt cu adevărat deplasate, deoarece Dumnezeu sălășluiește în fiecare din noi, fiind parte şi părtaș al frământărilor şi convingerilor noastre – sau nu există deloc.” (Preda Mihăilescu, Și dacă, într‑o zi, Dumnezeu?… Divina Comedie în teoria jocurilor, între alegerea revelației și alegerea credinței în volumul Dialogul religiilor în Europa unită, Editura Adenium, Iași, 2015, pp. 345-346).
Uniunea Europeană nu se confundă cu întreaga Europă. Bătrânul continent, moștenitor al civilizației romane, al filosofiei grecești și al iudeo-creștinismului, factor civilizator prin cele două mari state, Imperiul Roman și Imperiul Britanic, își trăiește postmodernitatea. Nu e vorba de o viziune fatalistă asupra prezentului și a viitorului, ci de o interpretare a ceea ce peste 500 milioane de cetățeni europeni cunosc cel mai bine. După un final de mileniu cu două războaie, cea mai mare parte din Europa a reușit, cu mari eforturi, să devină o structură statală plecând de la diverse premise economice. Părinții fondatori au avut sclipirea vizionară de a simți că, pentru acest colț de lume care a civilizat întreaga omenire, colaborarea eficientă din punct de vedere economic va aduce beneficii și mai ales pace. La 55 ani de la înființarea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului oare ce-ar spune cei 12 părinți fondatori despre ce au creat? Sunt ei mulțumiți de opera lor? Au vrut să-i ofere doar o identitate politică, economică sau au căutat mai mult?
Plimbându-te prin diverse orașe din Uniunea Europeană nu poți să remarci că o bună parte din vizitele turistice sunt la catedralele creștine. Și, în fond, moștenirea culturală a europenilor e compusă sine qua non din acest tezaur inepuizabil al învățăturii creștine. Că mutații s-au produs e adevărat. Că noi interpretări și înțelegeri ale învățăturii creștine au existat e, iarăși, adevărat. Însă, fondul a rămas. Moștenirea noastră, a europenilor, e creștinismul ce s-a impregnat în toate aspectele vieții cotidiene. Chiar biblioteca Comisiei Europene e într-o fostă biserică iar în cocheta capelă a Comisiei Europene din Bruxelles situată lângă bibliotecă (Chapelle de la Résurrection, Chapelle pour l’Europe) a găzduit în 20 ianuarie 2016 conferința lui Herman von Rompuy, Le rôle des chrétiens dans l’Europe d’aujourd’hui/ “The Role of Christians in Today’s Europe”. Unitatea profundă și sufletească a Europei e dată de creștinism. De aceea nu e deloc surprinzător ca un ateu declarat, Mario Vargas Llosa, să adere la gândurile lui T.S Eliot: „Arta noastră s-a dezvoltat în interiorul creștinismului, legile – până de curând – își aveau rădăcinile în el, iar gândirea europeană s-a dezvoltat pe fondul creștinismului. Un european poate să nu creadă în adevărul credinței creștine, și totuși ceea ce spune, crede și face își are izvorul în moștenirea culturii creștine și depinde de ea ca să capete sens. Numai o cultură creștină i-ar fi putut da pe Voltaire și Nietzsche. Eu nu cred că cultura europeană ar supraviețui dacă ar dispărea cu totul credința creștină” (T.S. Eliot, Notes Towards the Definition of Culture, Faber and Faber, 1962, p. 122 în Mario Vargas Llosa, Civilizația spectacolului, traducere din spaniolă de Marin Mălaicu-Hondrari, Ed. Humanitas, București, 2016, p. 13). Cel ce pleacă mereu își ia cu el un bagaj dar mai ales își ia partea de moștenire, aidoma fiului risipitor din parabola cu același nume. Identitatea europeană clădită în două milenii a cunoscut mereu noi interpretări, însă chipul și sufletul Europei a rămas statornic. Va reuși oare, în ciuda tuturor problemelor cu care se confruntă îndeosebi cea a migranților, să-și păstreze și de această dată Europa identitatea?
Marți, 15 martie, la Institutul Cultural Român de la Paris va fi organizată dezbaterea „Identitatea europeană şi rădăcinile sale spirituale”, prilejuită de apariția volumului „Dialogul religiilor în Europa unită”. La discuția moderată de Aida Vâlceanu vor participa o parte din contributorii volumului: Raymond Clarinard, Valeriu Ghilețchi, Cristina Hermeziu și Iulia-Badea-Guéritée. Așadar, o avanpremieră la Târgul de carte de la Paris (17-20 martie) în care gândul cercetat e despre noi și identitatea noastră, a europenilor. O dezbatere necesară și utilă sufletului european la începutul Postului Sfintelor Paști pentru creștinii ortodocși.
