7787182424_marine-le-pen-francois-fillon-emmanuel-macron-jean-luc-melenchon-et-benoit-hamon

Alegeri prezidentiale Franta: Al doilea finalist va câștiga oricum!

Francezii merg azi la vot să aleagă noul președinte al celei de-a V-a Republici. Paradoxal sau nu, în cele din urmă, în ultimii ani, în Franța candidatul plasat pe locul al doilea a avut de câștigat.

Cine a spus că mentalul francezilor e unul care-i face aparte în rândul europenilor nu s-a înșelat deloc. Istoria Europei și a Uniunii Europene poartă foarte mult din amprenta franceză astfel încât nu e de mirare că expresia „motorul franco-german” apare ca firesc pentru cei mai mulți dintre locuitorii bătrânului continent. Este știută, de asemenea, excepția culturală franceză în privința rațiunii și filosofiei. Aceasta din urmă este mijlocul ce duce natural și la excepția politică franceză.

Alegerile prezidențiale din primăvara lui 2017 pot fi interpretate din mai multe privințe, fiecare având un rost revelator însă toate confirmă excepția anterior amintită. Plecând de la întrebarea „cine e Franța?” unele răspunsuri vor acoperi ideea de Liberté, Égalité, Fraternité; alte răspunsuri vor avea în vedere noțiunea de laïcité și relația dintre privat și public în domeniul religios.

Cu toate acestea, Franța este și țara oamenilor credincioși pe care-i vezi duminica și în sărbători la biserică, alături de familiile lor. Vorbim de o țară zguduită de atentate, însă identitatea ei e cea care îi dă imboldul de a fi cu adevărat excepția în mentalul latin din Europa. Marianne și la Marseillaise sunt bune exemple în acest caz.

Monetizarea vieții politice după cum titra La Croix de curând e una evidentă nu doar în Franța, ci în toată Europa. Nu există o țară membră a Uniunii Europene în care să nu se vorbească de corupție, variabile rămânând doar proporțiile, căci e mai ușor să ai încredere în bancnotele din buzunarul interlocutorului tău decât în el. Cine crede că Franța e depășită se află într-o profundă eroare. Cinci candidați principali pentru funcția supremă în stat, alegeri importante la nivel european – vorbim de o țară cu peste 65 milioane de locuitori și una din cele 6 fondatoare ale Uniunii Europene, semnatare ale Tratatului de la Roma din 25 martie 1957.

Pe 20 martie, în cadrul primei dezbateri organizate de TF1 între cei cinci principali candidați în alegerile prezidențiale, problemele juridice cu care se confruntă François Fillon și Marine Le Pen au fost din plin abordate. De asemenea, Jean-Luc Mélenchon le-a folosit și el în discursul său cerând jurnaliștilor să nu pună toți candidații în aceeași oală. În Franța se poate vedea cu ochiul liber ruptura de încredere dintre cetățeni și aleșii lor, accelerată de afacerea Cahuzac din 2013, criza economică ce a vulnerabilizat viața a numeroși francezi, au dat naștere unui mecanism care a permis ca indignarea provocată de comportamentul avar al câtorva aleși să fie auzită. Ceea ce este inedit, e maniera în care media și justiția s-au lăsat cucerite de scandalurile recente.

Cât de cuceritor e discursul lui Marine le Pen?

Toată lumea în Franța știe că vor fi două tururi de scrutin, inclusiv votanții lui Marine Le Pen, considerată ca favorită în aceste alegeri. Programul Frontului Național propune o recâștigare a suveranității uitând că ne place sau nu globalizarea este musafirul de zi cu zi în viața oricărui stat. Se spune că nu e suficient să fii coleric pentru a o vota pe Marine Le Pen. În Bretania aceste cuvinte sunt aproape un proverb. Și, totuși, de ce are asigurat un loc în finală? Pe fondul unei dezamăgiri continue în ultimii ani, candidatul Frontului Național a primit mai multă încredere din partea celor aflați într-o situație financiară precară sau a celor preocupați să-și mențină actualele beneficii. Discursul lui Marine Le Pen nu cucerește decât acel segment al populației franceze dezamăgit de situația financiară, și implicit de politica dusă în ultimii ani, fie că vorbim de Republicani (Nicolas Sarközy) sau de Partidul Socialist (François Hollande), adică acei oameni care preferă să vadă refugiați politici și nu emigranți economici. Un alt factor e și cel al discursului, căci spre deosebire de tatăl său – Jean-Marie Le Pen, Marine a știut să mențină o limită în exprimările sale publice raportate la sentimentele rasiste și antisemite ale părintelui ei. Implicată într-un scandal legat de angajări fictive în perioada când era membră a Parlamentului European, Marine le Pen este văzută ca fiind apropiată de Putin și politica sa în Europa, fiind de acord cu anexarea Crimeii și militând pentru o apropiere economică a Franței de Federația Rusă. Mistralizarea Franței, cum ar spune cei ce n-au uitat de contactul dintre cele două state prin care Franța se angaja să livreze Rusiei a două nave de război.

Iar vizita ei la Moscova de la finalul lunii martie pare să confirme toate așteptările.
Dreapta și stânga mai divizate ca niciodată. Câștigă candidatul de centru?
Până nu cu multă vreme în urmă François Fillon era văzut drept principalul contracandidat al lui Marine Le Pen. Bucurându-se de o popularitate în creștere în urma primarelor, Fillon era pe cai mari.

Însă, după scandalul în care este acuzat că şi-a angajat soția în parlament, fictiv, ani de zile, anchetă extinsă şi pentru alte infracțiuni: escrocherie, fals şi uz de fals, 7 francezi din 10 sunt de părere că ar trebui să renunțe la candidatură. La începutul lunii martie, într-un miting din Piața Trocadero, nu departe de Turnul Eiffel, Fillon a ținut un discurs în care amintea de Franța catedralelor, de Rezistență și Charles de Gaulle, de oamenii care cred în familie (aluzie la recenta sa „convertire” la catolicism), în muncă și în instituțiile Republicii. Candidatura sa este una împotriva guvernării „secretarului” Partidului Socialist (Hollande), o guvernare a „stării de urgență” și a lui Macron – „purtătorul de servietă”. Greșelile făcute pentru apărarea „interesului general” demonstrează din nou că și în Occident se găsesc suspiciuni pentru fapte de corupție.

În acest caz, e firesc ca întrebarea dacă e vorba de ipocrizie sau rea-voință să-și caute răspuns. Varianta preferată de Fillon și anume ca votanții să decidă în cazul său, dacă-i acordă credit sau nu, e una care deschide iarăși cutia Pandorei. Poporul are mereu dreptate? Dacă da, până unde? Mai e nevoie de justiție într-un stat dacă pentru se apelează la judecata poporului și nu a magistraților? Nu trebuie uitat că aceste dezvăluiri au venit în apropierea alegerilor și nu poți să nu te întrebi cui servește această politică.

Emmanuel Macron, cel de-al treilea favorit, conduce formațiunea «En marche». Sub deviza „Să ne regăsim spiritul învingător pentru a construi o nouă Franța” (Retrouver notre esprit de conquête pour bâtir une France nouvelle), fostul ministru al Economiei se bucură de o relație bună cu instituțiile bancare.

Cu un program politic ce accentuează importanța educației și a culturii alături de programele de asigurare în domeniul sănătății, Macron crede că „Franța este o șansă și fiecare trebuie să-și țină promisiunile” (La France est une chance. Et chacun doit pouvoir y tenir ses promesses). Plecând așadar de la educație și cultură, trecând prin modernizarea economiei și a democrației, consolidând securitatea Franței, el consideră că pe plan internațional Franța trebuie să joace un rol fundamental atât în „relansarea unei Europe ambițioase” (aluzie la Summit-ul de la Roma din 25 martie, când Uniunea Europeană a aniversat 60 de ani de la semnarea primului său Tratat fondator) și în Africa (pentru țările care au făcut parte cândva din Imperiul colonial francez).

Ca un fapt interesant, pe 21 martie, la ambasada României din Paris a fost organizat un dejun-dezbatere la care au participat 24 de ambasadori, șefa Reprezentanței Comisiei Europene în Franța, precum și diplomați din țările europene acreditați la Paris. Viziunea despre Europa și modalitățile de relansare a proiectului european au fost și ele dezbătute, căci Franța e una din țările fondatoare ale acestei construcții suprastatale.

Ne place sau nu, Uniunea Europeană se confruntă în acest an cu situații necunoscute până în prezent. Faptul că Marea Britanie, una din primele țări care au aderat la construcția europeană a ales să se despartă de celelalte 27 țări, e un element de noutate. Alegerile din Franța și Germania, adică din cele două țări ale motorului Uniunii Europene sunt în măsură să aducă clarificări în ce privește viitorul construcției Europene. Atentatul de pe Champs-Élysées din 20 aprilie e doar o perdea de fum. Nu are puterea nici măcar la nivel simbolic să rupă diferențele între candidații din așa numitul top 4: Marine Le Pen, Emmanuel Macron, François Fillon și Jean-Luc Mélenchon. Cert e că francezii sunt, în ciuda divergențelor asupra candidaților, mai euro-optimiști în legătură cu Uniunea Europeană. Șansele ca Marine Le Pen să câștige alegerile prezidențiale există dar dacă ar fi să pariez, ea nu va câștiga. Pentru că, dincolo de toate, Franța mereu a inovat și a construit durabil și nu a distrus viitorul ei și al Europei.

Cifre:

Franța este a doua putere economică europeană și a cincea putere economică mondială. Țară fondatoare a Uniunii Europene, cu o populație de 65 milioane de locuitori, Franța a jucat un rol important în istoria Europei. Pe plan economic, Franța este a patra putere industrială a lumii, fiind unul din liderii mondiali în industria automobilelor, aeronautică, aerospațială, energetică nucleară. Salariul mediu brut pentru un francez în 2014 era de 2957 euro.

Related News

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


UA-42426876-1