Aş putea spune că am intrat într-o zi istorică. Suntem în 16 noiembrie şi al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale va fi început deja. O duminică interesantă într-atât un scrutin ca oricare altul a devenit peste noapte un ţel în sine.
Starea lucrurilor nu este…grozavă. De fapt, nu este deloc. După un prim tur de scrutin care a generat un val de manifestaţii de sprijin al diasporei, în România dar şi în străinătate, am fi fost îndreptăţiţi să credem că va urma ceva…înţelept: vreo ordonanţă de urgenţă, vreo interpretare inteligentă a unei legi electorale de-a dreptul idioate, o prelungire a orarului de vot, ceva. Orice. Dar, nimic. Nu în Franţa. Nicio secţie de votare în plus, doar cabine de vot suplimentare, ştampile aussi, în oraşe în care oricum prezenţa la vot a fost simbolică: Nancy, Brest, de exemplu, 100 de persoane care au votat, toată ziua, dar care vor avea nu două ci şapte ştampile. Maximul legal. Asta, evident, ca să ne facem, din nou, că muncim.
Pentru mai multă culoare locală, ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a sosit noaptea trecută la Paris. Va vota cu noi. Sau lângă noi.
Vor fi, sau nu, manifestaţii adiacente. Oamenii, nemulţumiţi, îi vor adresa întrebări. Vor aştepta răspunsuri. Dar nu vor merge la Nancy. Le vor aştepta la Paris. Acolo unde ploaia, cel mai probabil, le va topi calmul, le va stinge rezistenţa. Cât va dura până vor deveni, iar, strigăt? “Vrem să votăm”. Imi sună la fel de disperat ca “vrem pâine”. Sau “vrem libertate”. E doar ilogic ca acest drept să nu fie încă garantat, nu prin lege, ci moral, în secolul 21.
Noaptea trecută nu am închis un ochi. Am stat trează, ca în noaptea Revoluţiei române, cea în care, prima, nimeni nu ştia nimic, dar toată lumea îşi ţinea răsuflarea. Şi privea spre Bucureşti. Am acelaşi sentiment, că se va fi înteţit vântul, că vom deveni
asemeni lui Ludovico Einaudi, un cântec, un strigăt, o adevărată revoluţie, cea a independenţei noastre morale. Nu ştiu dacă sunt aliniate stele sau dacă soarta va fi cu noi, dar cu siguranţă luni 17 noiembrie va fi o zi…nouă. O zi albastră. Ambasadorul României la Paris, Bogdan Mazuru, a avut o ultimă discuţie cu presa sâmbătă, 15 noiembrie. Intr-un salon cu mituri din palatul Behague.
De la fereastra acestui salon s-a sinucis, pe vremea lui Nicolae Ceauşescu, un individ. Sinucis cu un cuţit în spate. Nu pot să nu remarc similaritatea. Speranţele noastre de după primii ani de libertate, de a avea o Românie fără corupţie, cu drumuri şi linii de cale ferată ca în Vest, cu oameni, oameni frumoşi, o ţară demnă în care scandalurile să nu apară ca ciupercile după ploaie, o ţară la care să te întorci ca la o dragoste adevărată, neîntinată de baroni, de …au murit sinucise exact ca acel necunoscut. Cu ceva ajutor.
Putem oare întoarce roata?
“Dacă un singur român care vrea să voteze nu va vota, duminică, va fi ca o crimă”, i-a aruncat mănuşa, ambasadorului Mazuru, unul din participanţii la întâlnirea cu alegătorii, din 11 noiembrie. “Sper că toţi românii să poată vota, sper ca toţi să vină de dimineaţă să voteze, să-şi facă joggingul de dimineaţă venind la vot”, a replicat Bogdan Mazuru. De venit, vor veni cu siguranţă oşenii din Bixat şi Certeze, cei care din 1992 încoace vin la votat cu o scrupulozitate religioasă. Hai să fim ca ei…
Parisul este, de azi, a doua capitală a României, nu vă mai faceţi iluzii. Aici se va scrie astăzi un capitol din istoria contemporană a României, oricare ar fi rezultatul alegerilor. Parisul vede deja lucrurile la modul grandios: ambasada a cerut sprijinul românilor, voluntari, pentru ca fluidizarea procesului electoral să nu fie doar pe hârtie. Au venit 30. Plus cei 50 de angajaţi ai ambasadei. Plus studenţii români care vor să facă ceva pentru acest colţ de pământ românesc.
Sunt dubii? Sunt. “Fiecare reprezentant de partid care renunţă să vină în biroul electoral, după ce a confirmat, este un procent în plus de români care nu vor putea vota pentru că nu vom avea suficienţi oameni”, a declarat ambasadorul. Din ce partid fac parte dezertorii?, iată prima întrebare de pus, foarte curând.
Tot Excelenţa Sa a mai spus că protestele din duminica primului tur de scrutin au fost protestele “unor oameni supăraţi”. Nu aş vrea să fiu pentru tot aurul din lume ambasador al României la Paris, duminică dupa ora 21. Oamenii, dacă nu vor putea vota, nu vor mai fi supăraţi, ci jigniţi de moarte. Nu de ambasador, nu, ci de o Românie care le închide în nas uşa României şi nu le permite nici să se simtă în Europa.
